Drogul Minciunii

Capitolul II

vorbele zboară,
scrisul rămâne.

Capitolul II

                    Sentimentul ce îmi pulsa în vene era de nedescris.
Inima îmi șoptea vorbe dulci, iar creierul vorbe amare.
Mă simțea ca un copil mic ce vedea pentru prima dată o înghețată, ca un cățel când își vedea stăpânul după o călătorie lungă, ca o mamă ce își privește pentru prima dată copilul.

Eram fericită.
Totuși, într-un fel ciudat eram și speriată.
Speriată de mine? Speriată de el? Speriată de sentimente?
Ciudat este faptul că aveam cinci minute de când mă holbam la el.
Micile noastre suspine ce ieșeau necontrolate erau singura sursă de zgomot.

                   Cu o singura mișcare își lăsase chitara jos, fără să își întoarcă privirea de la mine.
Era atât de frumoasă, atât de relaxată...eram în stare să dau toți banii din lume să o văd, să o simt mereu.
Apoi a coborât scena, iar picioarele sale se îndreptau în direcția mea.

Impulsul meu a fost să mă dau cu un pas în spate, crezând că el își dorea să iasă din marea sală.
Se opri chiar în fața mea.
Respirația mea era din ce în ce mai alertă. Se aplecă spre urechea mea, și cu o simplă șoaptă îmi zice:

- Eu sunt William Scoth.

Apoi îmi luăm mâna și o sărută.
Gestul său a fost atât de neașteptat, încât eram să surprinsă!

Vocea mă lăsase și trupul îmi tremura.

                    Când eram gata să spun ceva, o tuse retorică se auzi din spatele meu.
Acel păr negru, acea siluetă perfectă, părea să fie iritată de prezența mea.
Kate se îndrepta spre William, iar chipul lui se lumină.
Fata îl prinse de gât și îl trase într-un sărut adânc. Eram atât de dezgustată și atât de dezamăgită, încât mi-am întors privirea în altă parte.

La ce mă așteptam?
Să pățesc ca în filme?
Să se îndrăgostească de mine primul băiat frumos pe care îl întâlnesc?
Acum mi-am dat seama cât de fraieră eram în acel moment.
Am așteptat câteva clipe bune să își termine de declarat iubirea, iar când teroarea diabetului meu s-a terminat, Kate fusese prima care mă abordase.

- Celeste, văd că mi-ai cunoscut iubitului. privirea ei era acidă, schimbată de cum era acum câteva minute pe hol. În orice caz, directorul a ajuns așa că poți veni să semnezi niște acte.

                    Îmi aruncă o altă privire mai domoală și porni înaintea mea alături de William.
Mă simțeam ciudat, inconfortabil.
Mereu aveam sentimentul ăsta atunci când făceam un pas important în viață.
Tata îmi spunea mereu: "Capul sus, temea jos. Te așteaptă un nou răsărit!"
Sunt convinsă că acum este mândru de mine, de reușitele mele.
Tata a fost singurul ce mi-a alinat durerile de pe suflet, a fost singura persoană ce mi-a luminat viața și speranța. Fără el, nu eram aici. Îi sunt datoare veșnic, și nici cele mai strălucitoare stele nu i-ar putea răsplăti bunătatea, grija și iubirea pe care mi-a purtat-o.

- Ești gata?
Vocea suavă a fetei din fața mea mă desprinsese din gândirea mea. Deja ajunsesem la director, iar eu nici nu fusesem atentă la traseu! Incredibil!
Am aprobat ușor din cap, iar gestul meu o determină pe Kate să deschidă marea ușă de culoare vișinie.

                    Încăperea era întunecată, dar ordonată.
Fiecare dosar, fiecare instrument sau fiecare articol vestimentar era pus la loc. La universitatea unde practicam eu, domnul Payne era atât de agitat dimineața, încât biroul său era victima unui război.

Am dat politicos un: "Bună dimineața", instinctul meu așteptând salutul reciproc.
Directorul sau domnul Gryves - cum scria pe plăcuță - își umezi buzele cu puțin ceai, lăsându-și la iveală o mustață bine îngrijită.
Era îmbrăcat complet la costum, cu un stilou vechi de urgență în buzunarul stâng al cămășii, cu o cravată neagră ce atârna ordonat de gâtul său.
Avea o postură încrezătoare și devotată!

- Bine ai venit la Oxford, Celeste Broker!

- Mă bucur să mă aflu aici! Se vede că se depune o muncă silitoare din partea profesorilor, cât și din partea studenților! surâd ușor și privesc diplomele agățate pe peretele din stânga mea.

- E plăcerea noastră să avem un așa student printre noi! se oprește preț de câteva secunde pentru a-mi oferi un zâmbet scurt, iar apoi continuă. Ai de semnat niște formulare și după te poți caza la cămin.

                    Cu un singur gest îmi arată unde trebuie să semnez, iar când formularele sunt gata, îmi îmănează cheie de la camera de la cămin.

- E doar o problemă. intervin eu înainte de a se apuca se alte trebuie specifice. Eu trebuie să mă întorc la apartamentul meu, după bagaj.

Domnul Gryves se uită scurt la mine, apoi la Kate, iar oftând, începu să se legene pe scaun.

- Kate? O poți acompania pe domnișoara Broker?

Kate se uită îngrozită la mine, deja am început prietenia asta cu stângul.

- Domnule director, începu ea, avem întâlnire cu consiliul studenților, nu pot.

- William? privirea lui se îndreptă spre băiatul ce era absent față de discuția noastră, iar Kate căpătă o ușoară încruntură. O poți acompania tu?

William se uita la mine preț de câteva secunde, așteptând să îmi vadă reacția.

- Bineînțeles, domnule Gryves.

- Bun atunci, domnișoară Broker o să fii însoțită de William Scoth.

                    Oare e posibil ca tot ce se întâmplă să fie doar un vis?
O facultate cu renumit potențial, ce împlinește visul oricărui "pământean", o viață relativ nouă, începând cu această schimbare și cu rutina zilnică, iar acum asta. Simt că dacă el ar veni cu mine, relația lor ar întâmpina un oarecare gram de gelozie. Totuși, nu mă pot plânge.
Chiar îmi doresc să fiu motivul lor de ceartă.

Eram deja în mașină, iar ecoul melodiei lente se resimțea în tensiunea dintre noi.
Nu îndrăzneam să îl privesc, mă simțeam destul de jenată pentru simplu fapt că era aici, lângă mine.

- Cum te simți, acum, că ți-ai schimbat modul de viață?

Privirea lui era asupra mea, iar asta mă făcea să mă simt ciudat. Încercam să fiu calmă, să mă concentrez la dru, fără să mă dezorienteze prezența lui.

- Modul de viață e prea mult spus. Râsul meu era sec, fără interes. Probabil o să îmi fie greu cu noua rutină, dar sunt convinsă că mă voi obișnui.

- Normal că te vei obișnui. Doar acum îți suntem amici, și îți rămâne alături.

Mâna lui îmi atingea mâna, dar nu o ținae pentru mult timp.
Amici...oare pot să am încredere în ei?

Necorectat!
Data publicării: 24 aprilie 2019