Într-o lume în care ființele mitologice chiar există, răul își face simțită prezența aducând cu el spaimă și groază în sufletele semințiilor.
O eră în care un rege puternic ajunge la conducerea Mirkwood-ului, rege ce dă dovadă de măiestrie, dar și d...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Anii treceau neobservați pe lângă elfii din Doriath. În fiecare zi Thranduil creștea câte puțin făcându-l pe Oropher să se simtă mândru față de propriul fiu. Cu cât creștea devenea mai curios și mai îndrăzneț moștenind, cu siguranță, curajul tatălui său.
Se înălțase destul de mult. Din copilașul mărunt ce alerga nu demult pe holurile lungi ale palatului strecurându-se printre picioarele gărzilor devenise cu adevărat un elf măiastru ce emana o aură care aparținea doar celor mai puternici regi. Chiar dacă se maturizase și împlinise frumoasa vârstă de două sute de ani mai mereu avea momente în care făcea pe copilul și își enerva tatăl. Îi plăcea să petreacă, iar când se ținea un festin nu întârzia să apară și el.
În ciuda plăcerii de a se distra și de a petrece câteodată trebuia să asculte de tatăl său și să devină serios. Zilnic avea programate câteva ore bune de antrenamente în care învăța să tragă cu arcul sau să mânuiască săbiile și pumnalele. Uneori antrenamentele i se păreau o pierdere de timp, deoarece, de când se știa el, nu avusese de-a face cu vreo arătate a întunericului, însă alteori erau o modalitate de a se descărca atunci când se simțea trist.
Totuși în acel an 3434 din Anul Secund avea ca totul să se schimbe drastic. Zilele deveneau din ce în ce mai tulburi, iar pădurea și viețuitoarele acesteia erau tot mai agitate. Elfii deveneau și ei la fel de agitați și speriați cerând regelui să facă ceva în legătură cu frica ce pusese stăpânire pe întreg regatul. Oropher însă încerca să rămână calm și să își convingă poporul că nu este nimic grav.
— Vă rog să vă calmați! răsună vocea acestuia în întreaga sală de consiliu făcând elfii să se oprească din vorbit. Această agitație și teamă probabil provine din regatele apropiate care au intrat din nou în război cu orcii și goblinii din Mordor. Nu trebuie să vă faceți griji deoarece acele creaturi nu au cum să treacă de barierele protectoare înălțate de regina Elbereth.
— Atunci cum rămâne cu celelalte seminții? se făcuse auzită vocea răgușită a lui Thranduil. Nu vom sări în ajutorul lor? Mereu când povesteai de marile războaie cu întunericul îmi spuneai de vitejia războinicilor, însă în niciuna nu am auzit de seminția noastră. Nu crezi că ar trebui să ne alăturăm și noi?
— Thranduil! exclamă regele surprins. Te rog să lași aceste probleme în seama adulților și a înțelepților. Încă nu înțelegi cu adevărat ce înseamnă un război.
— Dar, tată! Crezi că este corect ca doar noi să ne bucurăm de liniște în timp ce restul se luptă și își pierd viețile pentru a apăra această lume? Căci mie nu mi se pare și nu aș dori ca noi să stăm cu mâinile în sân.
— Thranduil! se răsti Oropher încruntându-se. Nu vreau să îți mai repet! Te rog să părăsești sala imediat!
O liniște apăsătoare se lăsă în toată încăperea. Elfii priveau cu ochii mari și plini de frică spre Oropher, iar unii dintre ei încercau să-l facă pe Thranduil să înceteze. Nimeni nu voia să vadă furia de care putea da dovadă regele. Tânărul prinț încă nu știa și nu avusese de-a face cu această mânie. Odată enervat, regele era în stare să își elimine și propriul popor dacă nu i se supunea.
