My Fault (în editări)

Capitolul 1 *Mama timp*

Cartea întâi- Înnoadări amicale.

„ Căci epilogurile mereu mă mâhnesc,așa că dăruiește-mi noi începuturi. "

Întrebările simple au cele mai complicate raspunsuri.

Nu poți găsii alean mai mare decât atunci când lucrurile plăcute nouă își anunță epilogul. Când deznodământurile se rup și trebuie să acceptăm că o dată și o dată trebuie să ne despărțim de ceea ce ne este drag nouă. Dar suntem oameni, cu intensități diferite ce oricât nu vrem, ne vom lua la revedere de la ceea ce am vrut, am avut, am pierdut si-l vom reavedea la final, oricât de tristă e grimașa noastă.
Intesitatea cu care zburaseră zilele până la începutul lui Septembrie, aduse doar tristete pentru adolescentii animați, ce i-au în cont, că sa terminat cu arsita soarelui , hainele subțiri și sumare, zilele la piscina, limonada cu gheață în arșița verii si satisfacția venirii nopții unde vin și mai multe plăceri.

Pe de altă parte undeva, rupt din realitatea ardentă și fastuoasă a celui mai bătător la ochi oraș, poate de pe întreg mapamondul, deasupra unui bloc ascuns de privirile curiosilor se pe Champ-Elyse, doi ochii enigmatici, de un verde fraged de felină priveau cu pura lor serafinitate surprinși două rare mărgăritare albastre parcă găsite dintr-un ocean și expuse într-un muzeu.
Genele-i lungi fluturasera molcom din spatele măști negre, asemanator unui zbor de fluture, afișând o grimașă oarecum surprinsă, chiar dacă în taină nădăjduii ca întrebarea să-i fie sub șperaclu(cheie).

Ezitat încă la a răspunde, alături de amalgamul cu mirosul asfaltului ud si parfumul natural cu miros de coacaze cauzat de Marinette îl faceau sa se simta si mai indecis pentru a-i da raspunsul.
Își duse un biscuit cu fulgi de ciocolata alba în dreptul buzelor roz luand o gura mare din acesta.

O întrebare moare și renaște în taină când nimeni nu mai ai trebuință de ea, iar un raspuns se naște atunci când întrebarea moare.
Dar, poate fii un răspuns dacă întrebarea nici nu sa pus?
Si ce trebuință mai are un răspuns dacă întrebarea se va naste și va învia din nou și din nou și din nou în gurile oamenilor. Noi de ce ne mai întrebăm, de exemplu, cine a creat pământul, când deja întrebarea a fost rostită de atâtea ori. Ce-i drept unii spun că planetele au fost aici din totdeauna și au evoluat asemănător nouă, alții spun că o stea a explodat și a creat tot universul dar cei mai mulți spun că Dumnezeu a făcut tot ce e în jurul nostru -și cu asta blondul este de acord- dar se pune altă întrebare, cine creiase începuturile, cine crease steaua, cine-l crease pe Dumnezeu.
Și uite acela era răspunsul la întrebare, fiecare are un început și un sfârșit, întrebările nu vor murii niciodată, un singur răspuns nu va fi niciodată drep și toate ce nu le cunoaștem, vor fi îndoielnice.
Nici măcar justiția nu este dreaptă. La o adică, el si Lady a lui nu folosiseră cele mai ortodoxe metode de-a salva Parisul.

Șirurile în continuă expansiune ganduri cât muntele Everest a minții blondului se derulau drastic dansu-i dureri lui de cap o migrena.

Ezitand inca la a-o privii pe azurie, băiatul a cărui păr era sărutat de răsăritul soarelui, își lasase ochii angelici să cadă asupra biscuitului cu ciocolată albă și fructul pasiunii privindu-l ca și cum în interiorul lui s-ar afla răspunsul îndelung așteptat de prea draga și intima lui amică. Se resemnă, lăsându-se pe spate cu mâinile ușor lipite de bara metalică. Deșii, bluneta curioasă din fire, îi luase cu mana-i destul de mică în comparație cu obrazul blondului facandu-l sa se uite la ea. Cu buricele degetelor îi atingea masca facandu-l să-și închidă ochii pentru a nu fi pus in situația jenanta de a-i privi licăririle azurii sidefiene sau mai stingheră, de-ai privii buzele ei pline și roz.