My Fault (în editări)

Capitolul 2 * Salvia divinorum *

Un sarut rece e mult mai magic decât o noapte fierbinte.

Știi care e cel mai greu lucru de făcut atunci când nu poți vedea adevărul din fața ochilor tăi?
Să-l confrunți.
Să încerci să lupți cu el știind că vălul invizibil de pe ochi te va lăsa cu un gust amar atunci când adevărul te va doborî.
De asta ne e și frică să confruntăm adevărul. Preferăm să-l ignorăm, ajungând in mangnifica atingere a frumoasei minciuni. Căci adevărul ne istovește, ne cutremură, ne orbește iar în cele din urmă ne lasă fără pic de căldură lați și morți pe pământ.
Rezemtă pe lângă frâna uși, cu palmele destul de amorțite și paloarea obrajilor investigase cu amănuntul holurile doar din câteva scurte scănări. Își prinsese, dintr-un tic lobul urechii stângi respirația între-tăindu-se între faringe și omușot aproape înecându-se cu saliva.
Se resemna, cu o ușoară stare inhibițio-anxioasă mușcându-și interiorul buzei inferiorare. Trase o ochiadă asupra încăperii luminoase simțind un vag miros de apă stătută și praf în jur pesemne că elevii de serviciu preferă să sară peste munca lor. Deja și vedea cum vor avea o altă ceartă cu diriginta pe accea temă.
Cu mâinile mutate pe bretelele  genții roșiatice în buline albe, trase ușor de ele istovită de ce putea fi în jurul ei.

Nici nu e de mirare.

Ora șapte și zece dimineata poate  să bată orice record atins de ea la capitolul ajuns la școală. Bine, ce era drept sărise și peste curățenia și dușul de dimineață și intrase direct în outfit-ul pregătite de însuși mâna dreaptă a domnului Agreste.
Motivul treziri ei pe cât de bruște fusese după lunga ei zi, era pe atât de important pe cât era de sec, gata să vorbească cu brunetul despre Alya.
Niciodată nu știi cum să reactionezi când vin necazurile peste tine, atât cât ea în unele momente nu mai e conștientă nici măcar în ce lume trăiește, căci din momentul când Chat era acolo și ea trebuia pentru prima dată să păstreze tăcerea - căci astfel avea să de-a totul din casă -nu putea să se simtă mai inhibă înaintea celui mai vechi prieten al ei.
Mai întâi fusese mută de uimire și spaimă, crezând că e ireal ce se întâmplase cu amica ei ce avea păr de foc, mai apoi ura începuse să domine în interiorul ei. O ură pentru meschinitatea rasei masculine, pentru seaca minciună despre egalitatea între femei și bărbați în care de te îmbraci într-un fel devii o poftă, o dorință, un obiect ieftin ce după îndeplinirea rolului tău nu mai are nimeni trebuință de tine.
Îți pierzi statutul de ființă din accea secundă dacă ție prea teamă să vorbești.
Continuă cu sentimentul milei infime și platonice deorece e femeie și o asemenea durere pentru o ființă și de-ar trata-o ca de sticlă ar face-o să se simtă și mai prost.
Iar la final, nepăsarea. Deoarece fie că vrem sau nu, fie că e cineva drag nouă atâta timp cât nu suntem noi respirăm ușurați și ne rugăm ca noi să fim sănătoși.

Inspira adanc tragand mai bine ghiozdanul pe umarul stang.
Cu pasi lenți si usor strambi se asezase langa ochelarist închizând gura în căutarea unor cuvinte pentru începerea unei conversații, chiar dacă ea mereu îți spunea verde-n față de marele ei deranj sau cum spunea Adrien "chiar dacă ai făcut dansuri, poți fi câteodată la fel de lipsită de gingășie asemenea unui trol, Marinette draga".
Și chiar nu-i e frică să recunoască. O știe şi ea. Nu e cea mai blândă și perfectă persoană oricât s-ar străduii să fie, de parcă i-ar fi din sânge.

Dăruiește gingășie Marinette. Pentru că mai mult decât să fi o domnișoară, ești un erou. Iar eroii au un suflet gingaș.

- Ești bine ștrumfițo?

Azuria se crispase ușor la auzul vocii ochelaristului cât încă i se mai citea clar confuzia de pe chipul băiatului cu trăsături blânde. Paralizase în scaun cu ochii mari ca din sticlă și paloarea unui ten adolescentin prea devreme atins de responsabilități simțind până la un punct cum săracul brunet ce nu îi înțelegea brusca irascibilitate îi ardea piele cu privirea zguduindu-i pământul direct pe sub posterior.
Iar pentru prima dată, de când se știe nu avea curajul să-i împingă capul atât cât din gestul ei să se subînțeleagă că vrea ca brunetul să se oprească din holbat.
Se resemnă, ridicânsu-se brusc în piciore cu un sunet ușor de bușitură.
Mâinile ei începuseră să se miște în semne repetuite și simple printr-un limbaj inventat de ei cu mult timp in urmă deducând din mesajul ei, să o însoțească în spatele clasei.
Ceea ce era uimitor cum el încă mai știa limbajul.