Bărbatul o privea pe bruneta ce stătea în fața lui jucându-se cu unghiile pe masă plictisită.
–Numele?
–Uchiha Alice.
–Vârsta?
–24 de ani.
–Ce fărădelege ai comis?
Bruneta stă câteva secunde, apoi își ridică privirea și îl privi pe bărbatul din fața ei.
–Furt. Mai exact, ți-am furat ție inima.
Bărbatului îi scapă un chicot printre buze, dar apoi revine la postura sa serioasă.
–Vorbesc serios, Alice-chan. Ce ai făcut de ai fost adusă aici? Dacă spui totul, te pot ajuta.
Bruneta oftă și își pune picioarele pe masă, apoi îl privește în ochi.
–Ce am făcut? Eu nimic. Mi-a fost înscenat totul.
–Cine și ce ți-a înscenat? Și te-aș ruga să lași picioarele jos, nu mă interesează.
–Nu acum. Dar mai târziu da.aceasta râde și își lasă jos picioarele de pe masă. Eram în apropierea sediului Hokagelui, mergeam la lacul unde trebuia să ne întâlnim, știi și tu asta. Dar apoi o persoană îmbrăcată cu o pelerină neagră a trecut pe lângă mine și a scăpat pergamentul acela, iar eu doar l-am ridicat. Atunci au ajuns acei Shinobi.
Bărbatul se ridică și se apropie de brunetă, apoi după ce ajunge, o mângâie ușor pe cap pe urmă îi mângâie obrazul, urmând să o prindă ușor de bărbie și să o privească în ochii ei precum niște cărbuni. Un oftat îi părăsește buzele.
–Cu ce erai îmbrăcată?
–Ținuta mea obișnuită: Un pulover gri și niște pantaloni negri, după cum vezi. Și dacă îmi amintesc bine, și acea persoană avea niște pantaloni negri, nu?...
–Da, așa este. Of, pitico, ai probleme mari.
–O să se dovedească faptul că sunt nevinovată.
Bărbatul se apleacă ușor și își pune mâinile pe talia brunetei, apoi urcă cu acestea până pe pântecul acesteia.
–Da, se va dovedi, dar nu știu peste cât timp... Și mă tem că poate micuțul...
–Va fi bine, iubitul meu. Este încă micuț, totuși, și nu cred că voi sta aici 7 luni. Vom fi bine, iubitul meu.îl întrerupe bruneta și își pune mâinile peste ale lui.
–Vă iubesc enorm și nu m-aș ierta dacă ați păți ceva, știi?... Dacă nu te rugam să ne întâlnim acolo...
–Este în regulă, i se putea întâmpla oricui. Dar... De ce m-ai chemat acolo, Kakashi-senpai?...
–Vom vorbi după ce ieși, bine? O să îți fie luat lucrul pe care voiam să ți-l dau și nu vreau asta.
–Înțeleg.aceasta zâmbește slab îl sărută ușor pe frunte. Nu voi sta mult timp aici, vei vedea iubitul meu. Mă voi întoarce bine, dar și bebelușul nostru la fel.
–Sper să fie așa, scumpa mea.
Acesta îi sărută ușor mâinile, cu un regret că o lasă în această cameră rece, singură, până va veni un polițist adevărat să o interogheze. Bărbatul își dă jos bluza de trening pe care o purta și o pune pe umerii acesteia.
–Să ai grijă de voi, da? Eu voi face tot posibilul din exterior să vă ajut.
–Desigur.bruneta se ridică de pe scaun și își sărută scurt iubitul. Te iubim mult, să nu uiți asta.
–Și eu vă iubesc pe voi.
În încăpere intră Ibiki, cel ce trebuia să o interogheze cu adevărat pe brunetă.
–Kakashi-san, te-aș ruga să părăsești încăperea, în orice caz o voi lua pe Alice-san și nu cred că vrei să rămâi aici singur.spune acesta.
–Voi pleca, dar ai mare grijă cu ea. Dacă ea sau bebelușul meu pățesc ceva, tu vei plăti, nu îmi pasă de nimic.îl privește cu niște ochi serioși și amenințători, apoi părăsește încăperea.
