Reticent:Lagarul prieteniei

Remuscari

        Doua cuvinte.Fir-ar!Eram uda leoarca.Simteam frigul apei,taieturi brutale ce imi aliniau pielea uda de orice caldura.Asternutul era ud,eu eram uda,totul era ud.Plescaiam din gura,de parca ceva in sfarsit mai mult decat normal s-a adeverit in ziua ,ora acea,in patul meu.Incepeam sa matur aerul din fata mea cu mainile.

―Nu pot sa dorm si eu?Cine a facut...Damian?

Damian ma privea insistent,punand capat interogatiei mele.De neasteptat, statea ca si cum ar fi inghitit un bat,langa pat si chicotea.

―De ce esti suparata?O mica batatie cu apa nu strica.

Necioplitul!Pana atunci toate amanuntele astea periculoase imi jucau feste, iar el se gandea sa mai scuipe cate o gluma.Pana la urma era viata noastra faceam ce voiam,deci avem si noi dreptul sa radem. Imi trantisem o palma peste frunte,cu podul palmei,incat se auzise cum se lipea pielea de piele in viteza.

―Aaaa,nu se aude nimic,deci este probabil ca intotdeauna gol.

Tocmai m-a facut proasta, nu?

Imi incordasem muschii gatului si ma rasucisem pana in dreptul lui.Incepusem sa licar din ochiul stang,expresiv cu o fata indignata,iar palma tot lipita de frunte ramasese,il priveam stramb.Intelegea ce voiam sa comunic si pleca,foarte usor, de parca pana aici i-a fost planul.

―Multumesc!

Mi-a facut-o si de data asta.Fara tragere de inima,mi-a rupt probabil o scadura ce imi sustinea greutatea cand ma asezam pe saltea. Din pozitia verticala culcata pe burta cu capul intepenit in perna,m-am rasturnat,provocand o intoarcere necontrolata pe spate si deodata am ajuns sa dorm pe lemn.Un strigat mic a fost de ajuns.Parul imi juca magaieli pe fata.

―Te-ai trezit?O, uite a facut fetita pe ea de emotie?

―Normal Dami,daca in alt mod nu ai cum sa ma uzi ce sa iti fac.Iesi afara!

La naiba cu Damian,tipic lui oricum,tipic pentru familia asta,cel putin stiu sa se distreze,dar de ce pe seama mea?Mereu?

―Buna dimineata la ora 12:00!In final te-ai trezit!ma intampinase vocea tatalui.

Mama ca de obicei state ape bancuta de lemn,jucandu-I un zambet pe fata. Damian, sugubet se sprijinea de o parte a dulapului cu farfurii,incrucisand mainile.Aceasi bucatarie,aceiasi nebuni de oameni.Ce urma?Sa mananc rame?

―Da!Dupa o baie rece in mijloc de toamna!

― Haide, nu te-am mai vazut de mult asa fericita!riposta Dam.

Asa era.Fericirea se contopise intr-un sentiment amestecat cu realitatea ce reflecta starea pe care o aveam.Nu mai rasesem de ceva timp.Dar tot simteam raceala apei pe sub pijamalele ce mi se lipeau de piele.

―Are cine sa ma faca sa fiu fericita si sa rad.Sau sa ajung la spital,poate in azil...

Damian imi arunca acea privirea coplesitor de efervescenta,ce ma facea sa cad rapusa la pamant.

Impingeam cu cotul spatarul unui scaun slefuit frumos si ma facusem comoda.Observasem ca in fata mea statea o farfurie cu un colt de paine si o jumatate de mar.Mama inca orbea din ceai,iar tata ma privea din fata,Damian ma studia sfredelitor,de altfel din profil.Toti ochii pe mine.Ma simteam importanta.

―Ca tot venea vorba de ras unde e sobolanul dragut si pufos care iti rodea tema la chimie?imi reamintea Damian.

Acela era un monstru in viata mergator,dar credeam ca el ii luase locul de mult.Ca tot vorbeam de animale,se incadra uneori printre ele.Sa il lovesc sau nu?