Legămînt pe viata(finalizata)

Eva

Ma trezesc intr-un spital.Corpul imi este amorțit iar in minte imi apari fragmente cu ce s-a intâmplat inainte sa ajung aici.Nunta,discuția lui Sebi cu fosta lui sotie si de ce ma aflu eu aici de fapt.

Îl vad pe Sebastian așezat lângă mine,iar pe ceilalți in jur meu.

Îl prind de mana și îi spun:

- Bună iubirea mea!Incerc sa ii spun dar cu un glas stins și fara putere.Ma simt atât de slăbită dar sunt atât de puternică ca sa o iau din nou de la capăt.Nu mor eu atât de repede deoarece mai am multe de facut aici pe pământ.Cel mai important este ca Sebi ma iubește iar de restul ma voi ocupa chiar eu.

- Te-ai trezit,am crezut ca nu o se te mai vad niciodată!M-am temut atât de tare ca o sa te pierd.Nu inteleg de ce ai facut asta?Imi spune Sebastian cu lacrimi in ochi.

Ridic mana asupra buzelor lui si ii cer să tacă ca sa pot începe eu sa vorbesc.

- Voi chiar ați înnebunit daca ați crezut ca eu am incercat sa imi fac rau.Ok,recunosc nu m-am simtit prea bine la petrecere si am vrut sa plec.Am ieșit în stradă si am fost neatenta,dar asta a fost tot.
Imi îndrept privirea către Sebastian și îi spun dupa ce imi sterg lacrimile :

- Vreau sa stii ca te iubesc si nu m-am gândit niciodată sa imi fac rau in ciuda tuturor probleme aparute între noi.Am o familie  minunată alături de care vreau sa imi petrec tot restul vieții.Încă nu ii pot spune lui Sebastian ca am aflat adevarul.Am altceva de facut mai intai,dar trebuie să ma ridic din patul asta cat mai repede.

- Si eu te iubesc,imi spune Sebastian.Se ridica de pe scaun si imi sărută fruntea,iar eu tocmai mi-am amintit ca nu am vazut pe cineva.

- Elena unde este?Il intreb pe Sebastian,ea era cea care imi sărea intotdeauna in brațe inainte sa mai pot face eu ceva.

- E cu Aurora afară,am vrut sa o ținem departe de toate lucrurile astea.Imi spune Daria și ma liniștesc sa stiu ca e bine.

- Voi ce căutați aici?Imi îndrept privirea către Juan și Ioana.Îmi pare rau daca v-am stricat petrecerea,dar  nu vreau să vă stric și luna de miere.Uitati-va la mine sunt bine si voi fi și mai bine atunci cand ma voi ridica de aici,voi bea o cafea tare si ma voi îmbraca din nou cu halatul alb.Apoi seara ma voi întoarce acasă la copii mei frumosi si in bratele omului pe care il iubesc.

Ii fac pe toti sa râdă,mai puțin Sebastian care crede ca am înnebunit.
Așa as crede si eu,tocmai ce i-am cerut sa divorteze iar acum ii cer sa vina din nou in viata mea.

Juan și Ioana își iau la revedere de la noi si pleaca in luna de miere.Elena intră in salon,ma îmbrățișează și îmi spune cat de mult ma iubește.Copii si Sebastian mai rămân alături de mine,desi le-am spus ca sunt bine si ca trebuie să meargă acasa ca sa se odihnească.
Dar nu ma asculta nimeni.

Doctorul intră in salon,iar Sebastian împreună cu copii trebuie să plece.

- Puteti sa rămâneți,nu am venit sa o consult.Analizele au ieșit foarte bune si ați scăpat doar cu niște mici zgarieturi.Ne anunță medicul.Maine veti fi externata,trebuie sa rămâneți sub supraveghere in seara asta.Si felicitări doamnă doctor sunteti însărcinată!Imi spune medicul inainte sa iasă din salon.

- Stati puțin!Strig dupa el și incerc sa ma ridic din pat dar nu reușesc.Sunteti sigur,adică eu nu pot rămâne însărcinată și nu vreau sa imi fac speranțe degeaba.Ii spun eu.

- Nu as avea de ce sa va mint,puteti crede ca e o minune.Stiu la fel ca dumneavoastra ca era practic imposibil sa rămâneți însărcinată,dar s-a intamplat.Desigur sarcina e la inceput,dar cu siguranță sunteti însărcinată.Încă odată felicitări! Ne spune inainte sa plece.

- Ai auzit iubito,m-ai facut cel mai fericit om de pe pământ.Imi spune Sebastian.

Ma sărută si îmi șoptește la ureche ca de vina este biroul unde am facut ultima dată dragoste si ca ar trebui sa facem asta mai des acolo.

Eu cred ca totul este un vis minunat si imi este frica sa ma trezesc din el.Imi mângâi burtica si nu pot sa cred ca acolo este cineva care va creste odata cu trecerea timpului.Chiar nu imi vine sa cred ca este adevărat.

- De ce nu mergi acasă sa te odihnesti,ii spun lui Sebastian.Dupa ce mai asimilez vestea primită.

- Vreau sa stau lângă voi si nu pierd nimic din ce va urma.Va iubesc atât de mult pe amândoi!Ne spune viitorul tatic.

Telefonul începe sa ii sune,își cere scuze și îmi spune ca trebuie să plece.

Mă ridic și eu din pat cu greu dupa ce pleaca,imi scot perfuzia de la mana apoi ies încet pe hol asigurându-ma ca nu ma vede nimeni.

Cobor jos cu liftul si merg sa întreb de o pacientă,Vreau sa aflu in ce salon este internată.

- Vreau sa imi spuneti in ce salon este internată Daiana Melloni.Ii spun celei care se ocupă cu internarile din acest spital.

- Imi pare rau dar nu va pot spune,în plus nu trebuia sa coborîți pana aici.Sunteti internată aici și nu ar trebui sa părăsiți salonul.

- Te-am rugat ceva și daca nu cauti bine acolo în calculator si nu imi spui unde e o sa aflu și singură.Acum tu decizi ce faci,ma ajuți sau nu?Incep sa imi pierd răbdarea deja.

- Imi cer scuze doamna doctor,pacienta se afla la etajul 2,camera 156.

- Vezi ca se poate,trebuie numai sa vrei.Multumesc!Ii spun celei care mi-a dat informatiile si merg către lift.Urc la etajul doi si merg direct la camera 156.Am lucrat atâția ani in acest spital încât il stiu destul de bine.

Ajung in fata ușii care este întredeschisă si il găsesc pe Sebastian înăuntru.Nu intru dar il privesc minute bune din spatele usii,nu stiu de ce nu a putut sa imi zică ca mai are o fiică din prima căsnicie.

O fetita care e de fapt domnișoara,o domnișoară care de fapt nu poate merge.Iar eu voi incerca sa schimb acest lucru.Așa cum Dumnezeu mi-a dăruit un bebe care e pe drum,așa ii voi dărui eu viață acestei frumoase domnișoare.

Încă un capitol terminat.Urmează Sebastian in urmatorul capitol.Va pup dragi cititori si va multumesc ca imi cititi gândurile.