Fata palidă

Ceva.

      Nu știu cum să încep asta. Pe bune. Sunt conștientă că n-am postat de mult, că nici măcar n-am mai editat.
Nici nu mai știu cum e să scrii. Acum un an când am abandonat parcă era mai ușor... Parcă altfel veneau cuvintele și parcă altfel veneau ideile. Eram un copil prost și probabil sunt și acum, doar că nu-mi dau seama pe moment.

      Am recitit ce-am scris aici. Am încercat să editez. Tot ce-am făcut aici a fost o tâmpenie. Când am început să scriu această carte aveam idei multe. Și toate expirate. Dar eu nu vedeam asta. Credeam că-i bine. Și nimeni nu m-a oprit. Recunosc că-i greu să frângi aripile unui începător și înțeleg că tot ce a-ți putut să faceți a fost să mă susțineți. Și vă mulțumesc.  Dar nu-i bine să susții ceva ce nu ar trebui dus mai departe.

      Mă repet, am încercat să editez, dar mă depășește. Am schimbat nume de personaje, am adăugat altele. Am schimbat acțiunea și cursul poveștii. Nu mai e cum era înainte. Nu știu câți dintre voi vor mai înțelege sau vor mai citi. În capul meu e un haos total, iar în ciorne mai nimic. Nu mai pot să aștern ideile în mod logic pe hârtie. M-am tâmpit de tot.

      Știu că n-am avut nici o scuză pentru absența mea aici. Sau oi fi avut, dar nu una plauzibilă. Am lucrat toată vara, sau am avut probleme, sau mi-o fost pur și simplu lene. Sau poate lene e un cuvânt dur. Mi-o fost pur și simplu greu să revin, chiar și cu o scuză. Mi-o fost greu să scriu aici, eram efectiv obosită de tot ce înseamnă această carte.

      Să scrii o carte nu-i ușor. Chiar și una pe Wattpad. E muncă în spate, frământări, decizii, stres și nervi acumulați. Oboseală și iar oboseală. Scris, editat, șters, rescris, editat, șters din nou, reeditat. E o muncă infernală și cel mai mare hater suntem chiar noi, autorii. Ne comparăm cărțile cu cele din realitate sau cu munca altor oamenii și ne dăm bătuți dinainte să începem. Și cred că asta am făcut și eu. M-am dat bătută.

      Un an. A trecut aproape un an și n-am făcut nimic. Și nici nu cred că o să mai fac prea curând. Îmi pare rău. Poate voi reveni, cândva, cu o continuare. Dar nu promit nimic, la fel cum nu promit că veți mai recunoaște acțiunea, personajele, sau chiar pe Sarah. Când mi-am imaginat-o eu, era o fată curajoasă, dură, fără frici. Era ceea ce eu nu eram. Dar e ireal. Un om, chiar dacă e doar un personaj, trebuie să aibă frici, slăbiciuni și frustrări, căci asta ne face umani. Sentimentele. Ori Sarah nu prea avea. Ar trebui s-o remodelez, s-o schimb măcar în mică măsură, și mi-e frică de reacțiile precum ,,înainte îmi plăcea mai mult".

      Nu știu nici cum să continui tărășenia asta. Cartea n-are un plan anume. Eu scriam cum mi se năzărea. Improvizam. Nu era ceva în genul ,,Sarah e asta, i se întâmplă ceva și situația ia întorsătura asta, se mai întâmplă ceva și la urmă se rezolvă făcând nu știu ce."

      N-am avut un plan de la început, o idee în jurul căreia să se întâmple toată acțiunea. Și asta a făcut cartea fără logică. Am ajuns la treizeci și ceva de capitole și eu n-am ajuns la mijlocul acțiunii pe care mi-o propuneam. Nu credeți și voi că-i o problemă? :)))

      Așa cum n-am știu cum să încep asta și cum s-o continui, nu știu nici cum s-o termin. Poate o voi termina cândva. Chiar și eu îmi doresc ca Sarah să-și termine povestea. Dar va mai dura ceva timp până când îmi voi face ordine în gânduri și mă tem că nu veți mai fi aici atunci. Și va fi prea târziu.

      Astea fiind spuse, îmi pare rău că v-am dezamăgit pe unii dintre voi. Spun ,,unii" pentru că știu că nu toți cei ce au fost aici înainte vor vedea asta. Și îmi pare rău dacă a-ți crezut că-i un nou capitol sau o revenire pozitivă.

      Nu e.