Viața e complicată

Îmi place

În sfârșit a venit ziua cea mare, adică ziua mea :)
Îmi voi face ziua de naștere la o terasă drăguță alături de colegii și prietenii mei.
Păi ce să vă zic, totul a fost normal ca orice altă petrecere...am ascultat muzică, am dansat, am făcut niște joculețe, Zora și Marco erau s-o facă lată, iar eu era să-l sărut pe Ștefan.
Stai, trebuie să zic totul ca să aibă sens.
  
Păi eram la ziua mea, cum bine știți, și ne distram că na așa e frumos...și nu prea am pus gura pe băutură că vă dați seama că nu vreau să mă fac de râs mai rău dacât aș putea s-o fac prin glumele mele retardate. Mă uitam la minunata mea prietenă Zora care de la două guri de băutură era varză, dar Marco avea grijă de ea. Totul era frumos până când am dansat cu Ștefan.  Ne înțelegeam atât de bine și mă uitam în ochii lui...la naiba, vreau să-l sărut. Nu știu cum mă cucerește, dar îmi place al naibii de mult de el. Și oricum, toată lumea spune că suntem împreună sau că ne potrivim, și puteam cu ușurință să spun că l-am sărutat fiindcă eram beată. Așa puteam să-mi satisfac plăcerea și să-i potolesc pe toți.
Mă uitam la el, vai, ce drăguț e, îmi doream atât de tare să-l sărut, dar planul mi-a fost întrerupt...

Ș: Zora și Marco unde sunt?
Eu: Nu știu, trebuie să ne facem griji?!
Ș: Hmm, nu știu! Hai să verificăm.
Eu: Bine...

Ne-am uitat de ăștia doi peste tot...afară nu erau, nici la bucătărie. Intrăm în baie. Da, da, l-am luat pe Ștefan cu mine în baia fetelor. Nu era nimeni în baie, sau poate asta credeam eu.
Am început să mă las în jos și să mă uit dacă e cineva la toaletă.

Ș: Alexa, nu ți se pare că nu e frumos să te uiți așa...poate e cineva la toaletă.
Eu: Lasă asta, uită te acolo!

În ultima cabină erau Zora și Marco.

Eu: Oare ce fac ăștia?
Ș: Sper că nu fac...cred că amândoi ne gândim la același lucru.
Eu: Să sperăm că nu!

Strig la ei și deschid ușor ușa. Erau îmbrăcați, deci înseamnă că totul este bine.

Ș: Ce faceți aici?
M: I s-a făcut rău de la băutură, am dus-o la baie ca să vomite și după a început să mă sărute.
Eu: Gata distracția, haideți acasă, pupăcioșilor!
Z: Vrei să ne trimiți acasă ca să rămâi doar tu cu Ștefan și să vă sărutați. De ce nu recunoști, ești împreună cu el!
Eu: Vai, m-ai prins, haideți acasă!
Z: Nu plec de aici până nu vă sărutați!
Eu: Liniștește-te.

Din fericire pentru mine și Ștefan, Zora a adormit și am dus-o acasă. A plecat și Marco și uite că iar am rămas singură cu Ștefan. Mie îmi era gândul la faza cu sărutul, iar Ștefan, nu știu...

Eu: Hei, la ce te gândești?
Ș: Pur și simplu mă gândeam la ziua de azi, tu?
Eu: La fel, a fost o zi plină.
Ș: Așa e!
Eu: Hai de acum încolo să nu-i mai dăm Zorei băutură că face urât.
Ș: Mai bine așa!
Eu: Auzi, mă tot gândesc la un lucru.
Ș: La ce?
Eu: O făceam?!
Ș: Ce să facem?
Eu: Știi tu... să ne sărutăm.
Ș: Nu știu... voiai să facem asta?!
Eu: Doar dacă voiai și tu.
Ș: Ah... fir-ar!
Eu: Ce?
Ș: Nimic!

— Ștefan povestește —
Aveam șansa să o sărut.
De ce nu pot să-i spun ceea ce simt pentru ea?! Oare ea ce simte pentru mine?!

La naiba, trebuia să-l sărut! Ce se putea întâmpla rău?! Că ar afla lumea, și ce?! Oricum și lui Ștefan i-ar fi plăcut sărutul ăsta mai tare decât mie.
Trebuie să găsesc momentul potrivit pentru asta.

Am ajuns acasă și mă bag la somn. Duminica nu fac nimic special. Mă uit la cadouri și stau pe internet. Uite așa a trecut ziua și iar e luni.
Mă pregătesc de școală ca de obicei și afară mă întâlnesc cu Zora,Marco și Ștefan.

Eu: Zora, te simți mai bine?
Z: Sunt bine, ce să am?!
M: Nu ține minte faza de sâmbătă.
Eu: Mai bine așa.
Z: Oh, scuze pentru tot ce am făcut în ziua aia.
Ș: Nu-i nimic!
Z: Vreau să vă provoc ceva! Mai ales ție, Alexa, că ție îți plac provocările.
Eu: Iar începem!
Ș: Ce?
Z: Vă rog, vreau să vă văd cum vă țineți de mână!
Eu: De ce?
Z: Vă stă așa bine împreună și aș vrea să vă văd mai apropiați. Măcar așa!
M: Acceptați provocarea?
Z: Măcar o săptămână să faceți asta, vă rog!
M: Hai, pețitoareo, nu ai curaj?!

Eu n-am mai zis nimic. S-a dus și curaj s-a dus și tot. Aveam niște emoții, niște fiori, din cauza prostiilor Zorei. Ștefan era și el la fel de surprins ca și mine. Normal, ce să mai zică săracul când a auzit așa ceva.
Dintr-o dată vine Zora la noi și ne ia mâinile și ...
Da, da, v-ați prins, ne țineam de mână.
Tot drumul am tăcut. Ștefan era mai tăcut ca de obicei. Oare îi mai place de mine?! Oare îl țin prea strâns de mână?! Chiar îmi place să îl țin de mână. Doamne, mă gândesc prea mult la asta.

N-am mai postat de mult. Sper să vă placă. Revin în forță cu, capitole noi.
Spor la citit!