Amnesia

Capitolul 3

- Caleb?

- Mda....

- Parca mi se pare cunoscut...
Uite știi eu trebuie sa plec. Am spus eu plecând, Caleb îmi făcut cu mâna. Și eu am zâmbit fals.
Pumpkin simțea că ceva era îneregula dar continua să meargă.

M-am aruncat pe patul meu. Era de o culoare turcoaz cu stele albastru închis și alb. Camera era frumos decorată, îmi plăceau pereți albi. Peste tot erau jucări și  animăluțe de pluș, erau foarte drăguțe.

Mama mă chema în bucătărie spuse că cineva mă așteaptă.
Am coborât jos am văzut o fata roșcată care venise să mă îmbrățișeze. Lângă ea era un băiat cu par brunet.

- Cat de dor mi-a fost de tine Alison!

- Si mie? Am spus eu timidă când aceasta mă lăsat.

- Știu că nu ne mai ții minte. Spuse băiatul brunet.
Am venit la cina poate te mai ajutam sa îți amintești cate ceva.

- Pare o idee genială!

- Numele meu este Mark.

- Numele meu este Jinxy!

- Parca țin minte ceva!

- Vezi deja merge îți vei aminti totul în scurt timp! Spuse Jinxy.

După cina am mers toți în camera mea.

- Vad că nu a fost redecorată de când s-a întâmplat accidentul.

- Ce accident? Atunci când mi-am pierdut memoria?
Jinxy dădu din cap afirmativ.

Apoi aceasta se uită la ceas
- Hey este deja 9 ceasul! Ar fi trebuit să fiu acasa acum o oră!
Jinxy își luă geaca.

- Ne vedem mâine la înghețată Ali!
Jinxy deschise ușa și pleca.

- Stai o secundă dar nu are 18 ani acum?

- Ba da doar că mereu uită asta.

- Și de ce nu ai oprit-o?

Mark dădu din umeri.

- Nu am voie sa îmi petrec timpul cu prietena mea?

Când am auzit asta m-am înroșit un pic dar mi-am revenit imediat

- Nu daca eu nu sunt de acord!
Am zâmbit eu

Am ras amândoi un pic apoi ne-am întors în camera mea.

- Deci am o întrebare... Cum s-a întâmplat totul?

- Pai. . .
Părea că Mark nu știa ce să îmi spună. Caleb e iubitul tau și v-ați dus în parc apoi ai vrut sa alergi spre casa dar nu te-ai uitat când ai trecut. Iar apoi o mașină te-a lovit. Am stat în liniște fara sa spun nimic, nici unul dintre noi nu a vorbit ceva vreme. Apoi
Mark opri tăcerea.

- Deci pari că ai avut o zi grea ar trebui sa plec.
Ne vedem maine, Bine?

- Pe mâine,
i-am deschis ușa

Apoi m-am așezat lângă Pumpkin care îl necăjea pe Pebble.
M-am întors cu fața la geam, începuse sa ploua cu stropi mari și greoi. Am vrut sa fac ceva, chiar de era destul de tărziu.

- Pebble tu ai fost aici de mai mult timp de mine dupa cum vad, deci ai sa îmi prezinți turul casei.

Pebble se uita curios fara să aibă vreo idee ce voiam să spun dar incepu sa toarcă fara motiv.
Cum am putut oare să uit toate acestea?

Nici nu înțelegeam cum as putea sa îmi uit propia familie! Chiar și prietenii mei nu au fost salvați de aceasta amnezie, chiar aș fi vrut să înțeleg ce se petrece.

M-am uitat la niște animăluțe făcute din hârtie, erau frumos colorate. Apoi de odată mi-am amintit ceva...

- Hey, Ali!
Spuse Jinxy fericită.

- Ce idee ai mai născoci?

- Deci îți plac animalele ,nu?

- Da desigur că da!
Spun eu sărind pe patul meu turcoaz.

- Am venit cu ideea genială de a face animale din hârtie, e o idee destul de bună nu?

- Pai ce mai așteptăm
Am inceput să arunc peste tot cu hârtie, ambele am început să râdem de girafa care mi-a ieșit mie, Jinxy se uită triumfătoare la micul iepuraș alb făcut de ea.

Apoi că prin magie am revenit la lumea adevărată. Îmi aminteam lucruri! Acum știam cu adevărat cine era Jinxy. Ea era prietena mea din copilărie, ne-am întâlnit la 3 ani și am construit castele din nisip. Jinxy era singură la părinți dar ne distram de minune. Daca puteam să îmi amintesc de Jinxy înseamnă că mai exista speranță.

Iar eu eram gata să aflu adevărul.