Abstract

. . .

Există fericire absolută?

Nu.

Pentru că nu putem poseda nici un sentiment absolut atâta timp cât încă respirăm un aer intoxicat de ființe numite oameni.

Fericirea este o relativă care nu stă în puterea noastră de decizie. Fericirea cu siguranță este, dar nu este ceea ce vrem. Fericirea e ce vrea ea să fie, așa că poți primi oricând un șoc mintal și nu e nevoie să te miri de unde vine, pentru că vine din goana după fericire.

Și oricât ai nega, palma mintală sau fizică pe care o primești face parte din drumul spre fericire, ceea ce înseamnă că este fericire.

Ceea ce înseamnă că nu trebuie să blamezi pe altcineva dacă îți merg prost lucrurile(altă greșeală de gândire realizată de ființa inferioară umană; oricât de clișeic și prostesc ar suna, tot răul e spre bine și tot binele e spre moarte), pentru că tot ce se întâmplă sunt efecte secundare al deciziilor pe care le iei, conștient sau nu.

Iată, așadar, fericirea nu e ceva ce merită sau poate fi dezbătut.

Fericirea a ajuns doar o variabilă în goana după plăcere.