Tu nu știi într-adevăr cât timp petrec zilnic gândindu-mă la tine. Nu te mai simt ca fiind prietena mea, dar e ceva in mine care ma face să am grijă de tine ca un tată. Acum mintea e mai limpede, dar abia ce am trecut într-o perioadă mai grea, ca o lungă noapte sumbră. Chiar dacă tu nu știi, sunt anonimul care are sufletul împlinit dacă totul e bine pentru tine. Mi-a părut nespus de rău când am văzut că ți-ai scos brățara pe care o aveam amândoi, brățara iubirii. Atunci m-am gândit că poate e mai bine să-mi văd de treaba mea. Oricum, ar trebui să mă obișnuiesc cu faptul că ești repezită și regreți pe urmă tot ce faci, așa ai fost mereu. De ce nu am văzut de la început cine erai într-adevăr, și de ce iubirea m-a orbit atât de mult? Nu o spun în sensul rău, dar acum îmi dau seama cât ești de diferită față de mine, atât prin caracter cât și prin idealuri.
Suntem foarte diferiți. Doar inima era aceeași, și în asta am sperat noi până la sfârșit, să rămânem într-un fel "legați prin sentimente".
Tu, fluture in dezvoltare
Crești încet și plin de voință
Nu imita inima mea mare
Ce îndată a căzut în suferință.
După ce am închis convorbirea cu tine, iar am inceput sa cred că ai putea fi tu aleasa.
Cred că iubirea m-a făcut și pe mine să devin bipolar, mai știi?
Sau poate tu m-ai făcut să devin așa.
Oricum, tot aia e
tu ești iubirea mea.
