Mă aflu într-o sferă din goliciune,
Iar capătul ei este scăparea mea.
Să vina cineva de pe jos să mă adune
Căci voi muri de continui a cădea.
Aș vrea să șoptesc cuvinte neauzite
Care s-ar metamorfoza în strigăte.
Pe ele le-aș lăsa să fie citite
Numai de ale sufletului freamăte.
O, tu, infinitate plină de nimic!
Cântă-mi a căldurii melodioasă șoaptă
Ce mă adăpostește când mi-e frig
În a sa însemnătate moartă.
O, tu, lacrimă mult prea amară,
De ce ai fugit în ochii cerului?
Oare plămânii săi tristețea mi-o fumară,
Iar acum tușește și ne scuipă cu a lui?
