Printul Wyat este conducatorul vampirilor de aproximativ zece ani. Si-a ucis parintii pentru acest post si asta inca il batuia.Desi afisa atitudinea rece de vampir in fata tuturor, cand luna apune, singur in patul urias care candva apartinuse alor sai, plange. Lacrimile de sange I se preling pe fata si suspinele I se inabuse in durere.N-ar fi vrut, dar a fost nevoit sa faca asta.Parintii lui l-au obligat. Asta il ajuta sa se reculeaga si mai ia o zi de la capat.Mereu simtea un gol in inima, un spatiu rece care nu-l lasa sa treaca peste moartea parintilor sai.Ii lipsea Kendred Soul, cea care ii era destinata inca de la nastere, cea care il va face fericit si care ii va lua durerea.Simtea ca avea un Kendred Soul.Pur si simplu, ceva ii spunea asta.
Cu gandul asta se ridica din asternuturile albe de in, se imbraca in camasa lui preferata neagra, isi lua o pereche de pantaloni si iesi pe usa dubla uriasa din lemn de mahon pe holurile Palatului Lunii.Isi purta inelul protector, asa ca se putea bucura si de lumina magaietoare a soarelui.
Desi era o creatura a intunericului, era fascinat de culorile pe care le poate oferi ziua, de toata activitatea pe care o poate sustine.Noaptea era tacuta si calma, un refugiu al sufletului, in ziua era….diferita.Exact opusul noptii.De multe ori cand nu putea dormi ieasea pe holuri si privea ziua in toata splendoarea ei.
Astai se simtea foarte rau.Se implineau exact zece ani din acea zi, ziua in care isi pierduse familia din propria vina.Amintirea inca il bantuia.In mijlocul padurii, tatal sau incepuse sa o loveasca pe mamasa.O trantise in genunchi si-I dadea palme si pumni fara mila.Mama lui sangera, dar el nu se opera.Nu o putea omori, dar o facea sa sufere si el pur si simplu inghetase.Privea neputincios.Tatal lui luase o creanga si-si injunghiase consoarta fara mila, trasformand-o in cenusa suflata de vant.Atunci rabufnise, ii smulsese ceanga din mana si-l injunghiase cu ea, trasformandu-l si pe el in cenusa.Ultimele cuvinte ale tatalui sau au fos:”Sunt madru de tine, fiule!”
Dadu un pumn in perete si facu o gaura.Inca durea prea tare sa-si aminteasca.
Iesi afara si admira padurea deasa si umbroasa care se intindea la marginea castelului in care traia.Simtea mirosul florilor de zi si auzea trilul pasarilor care dormeau noaptea.Se hotari sa mearga la locul unde parintii sai isi gasisera sfarsitul, loc care acum il numea luminisul blestemat.Nimeni nu avea voie sa calce acolo in afara lui, insa nici chiar el nu mai mersese acolo de…ATUNCI. Amintirea ii sfasia sufletul, asa ca se misca ca o pisica, sperand ca aceasta concentrare sail distraga.
Cand sa treaca de ultimele tufisuri, vazu o silueta care fredona o melodie linistita, cu spatele la el.Isi concentra simturile intr-acolo. Era o fata elf.Ii putea distinge urechile ascutite si lungi care se iteau de dupa buclele de culoarea lanurilor de grau.Purta o bluza verde de culoarea frunzelor inmugurite si niste pantaloni roz pal de culoarea mugurilor de ciresi.Lumina literalmente.Se vedea ca e in Comuniune Spirituala si ca tinea ceva in maini.Era prins intr-o transa, ca si cum fiecare particica din corpul lui ar fi facut orice pentru ea. Pivea din umbra creatura luminata.Acum stia! Isi gasise Kended Soul, isi gasise perechea.Un oftat usor ii scapa, ceea ce ii atrase atentia fetei.Isi ciuli urechile si se intoarse cu fata catre print, inca bine acoperit de tufisuri.
-Cine-I acolo?, intreba ea speriata.
Acum ii putea vedea fata.Avea fruntea si pometii inalti specifici elfilor, insa ochii ei de un albastru mai deschis ca cerul diminetii si buzele micute si rozalii o faceau sa paa un adevarat inger.Inca stralucea, semn ca inca nu incheiase comuniunea spirituala.In mana ei, un soricel se chinuia sa-si miste piciorul probabil rupt.Era perfecta!Frumoasa, buna si inocenta.In Luminisul Blestemat isi gasise ingerul!Asa e!Ce cauta ea aici?E interzis!Elfii aveau voie pe pamnturile lui, insa li se aplicau aceleasi legi!Macar era o ocazie sa vorbeasca cu ea!Un alt oftat satisfacut ii scapa tot din greseala.
-Arata-te!Stiu ca esti acolo!, spuse ea speriata.
Iesi din tufisul in care statuse si se avanta in lumina jucausa a soarelui care I se rasfrangea pe chip.Parul lui mai negru decat noaptea insasi sclipea in culorile calde al diminetii de vara.Cnad il vazu facu rapid o plecaciune.
-Ma scuzati, Majestate!Nu am stiut!, s-a scuzat ea, da nu fals cum faceau multi, ci cu adevarat respectuos.Intrerupse Comuniunea Spirituala si soricelul cu piciorul vindecat fugise undeva prin tufisuri.
-E in egula!, spuse el bland.Dar ce cauti aici……?
-Freya, Majestate.Eu am simtit saracuta creatura in pericol si…Va rog sa ma scuzati Majestate!, spuse ea inca tinandu-si capul in Pamant.
In parul ei, langa urechi, observa prinse doua flori albe.Doua margarete ii adaugau un plus de strlucire si o faceau mai fermecatoare.Si-o inchipuia in rochie de mireasa cu o coronita de magarete pe cap, care va fi inlocuita cu una din aur alb si galben, special facuta pentru capsorul ei.Maragretele erau destul de mari si foarte proaspete.Cel mai apropiat sat era la ore bune distanta, iar maragrete nu cresteau pe drum decat…….
-De unde ai acele flori, Freya?, inteba el curios.
-Pai, Majestate, eu….Erau atat de frumoase si…, se dadu la o parte si vazu, din tufa de margarete langa care murise mama lui, singurul marcaj care ii atesta mormantul acolo, lipseau doua margarete.O lacrima de sange ii cazu pe fata alba, lasand o urma pe obrazul sau.
-Imi pare rau!Le voi creste la loc!, spuse parca cerandu-si scuze din nou.
Se apleca catre margaretesi reincepu comuniunea.Florile incepura sa creasca din nou pana cand margaretele imbobocira.Atunci, comuniunea se rupse si Freya cazu.Cu viteza lui, Wyat o prinse in brate.Era epuizata si cu toate astea increase sa faca florile sa cresca.Chiar era perfecta!Ochii lui negri priveau in ochii ei albastrii, fetele lor fiind foarte aproape una de cealalta.Se priveau fascinati in ochi.Ea reprezenta lumina si bunatatea, el intunericul si tristetea, un inger si un demon impreuna, legati pentru eternitate, suflet laga suflet.
-Majestate, eu….,chitai ea parca cerandu-si scuze fara vlaga.
-E in regula!O floare mult mai pretioasa e chiar acum in bratele mele, spuse el aproape soptit.
Pielea albaca laptele a obrajilor ei deveni rosie la auzul cuvintelor lui.Cu toate astea, ea se misca usor in bratele lui.
-Majestate, va rog…., chitai din nou.
Printul se retrase usor, parca rupt din transa in care fusese pana acum o secunda si se intoarse sa plece.Fata se ridica in spatele lui si el se intoarse inca o data sa-i priveasca chipul.
-Inca ceva, Freya!, spuse el reluandu-si masca rece.
-Spuneti, Majestate!
-Din ce trib faci parte?, intreba el formal.
Fata se fastaci putin si-si pleca privirea.Macar facea parte dintr-un trib?
-Pai…eu….Tribul de Sud, spuse ea incet pe vocea ei cristalina.
Tribul de Sud?E ca si cum ai spune Palatul Padurii.Doar elfii de ranguri importante locuiau acolo si doar cei care vor primi o pozitie importanta ramaneau.
-Si ce rang urmeaza sa primesti, copila?
-Pai…eu…aaaa…, bajbai ea.Nu indraznea sa schimbe subiectul, dar nici sa-si dezvaluie identitatea nu era tentata.Ar fi putut adduce mari problem alor sai.
-Nu te sfii!Sau vrei sa ignori intrebarea unui print?, incerca el sa scoata de la ea.Trase aer adanc in piept si ii raspunse:
-Voi pimi rangul de…Capetenie!, spuse ea si apoi disparu in padure.Era absolut inutil sa o caute.Elfii erau maestrii camuflajului si nu avea nici starea necesara.Era pea imbatat de frumusetea ei ca sa mai poata face ceva.
Freya fugi in padure si se camufla cat de bine putu rugandu-se in inima ei sa nu o caute.Inima ii batea nebuneste, obrajii ii luasera foc si abia mai putea respira.Nu trebuia sa se apropie de locul ala sub nici o forma!Ce o apucase?In noaptea asta tatal ei mergea la Palatul Lunii si ea facuse o boacana de genul asta? Unde-i fusese capul?Mai statu cateva minute sa se asigure ca nu e urmarita, apoi pleca inapoi spre Tribul de Sud cu pegasul cu care venise.
