Separați din prima clipă

Capitolul 2

Dimineața următoare, cu greu, dar Naomi reușește să se trezească. Se îmbracă în uniformă și coboară la micul dejun. În această dimineață, mama ei a dus-o la liceu. O îmbrățișează, iar apoi coboară din mașină.

Prima persoană pe care a văzut-o când a ajuns, a fost Hannah. I-a dat o îmbrățișare și au pornit spre sala de clasă. Între timp, îi aude întâmplător pe Noah și Sabrina certându-se. Noah aruncă o privire misterioasă spre Naomi, iar aceasta se repede la Sabrina care plânge și așa încep să vorbească:

- Hey, îmi cer scuze, dar v-am auzit certându-vă. E totul bine între voi?

- Cine ești? Și ce te-a apucat de îmi pui întrebări?

- Îmi cer scuze că îmi pasă de tine.

- Ești sigură? Mai gândește-te.

Naomi dezgustată de comportamentul Sabrină-i, îi întoarce spatele și intră în sala de clasă. Se așează la locul ei și din senin, aude o voce șoptind:

- Hey! Naomi! Un loc liber lângă mine! Haide!

Nici nu apucă să se ridice, când Noah o prinde de braț și o întreabă:

- Unde te pornești?

- Am zis să mă mut în bancă cu noua mea prietenă. Sunt sigură că nu te deranjează.

- Ba să știi că da. Trebuia să te consulți cu mine mai întâi. Poate eu vreau să stau cu tine, nu cu Lisa.

- Ok, îmi cer scuze. Acum pot să merg lângă Hannah?

- Bineînțeles... Că nu.

- Haide... De ce mă urăști atât?

- Nu te urăsc. Vreau doar să fim prieteni.

- Bine, hai să fim prieteni.

- Ok, acum hai să facem schimb de numere.

- Pe bune?

Noah se uită la ea cu o privire convingătoare și așa a convins-o să facă schimb de numere. Naomi, neștiind cum să îl treacă în telefon, îl întreabă:

- Hey, cum să te trec în agendă?

- Noah, cu două inimioare...

- Nu roșii.

- Asta urma să spun. Cu două inimioare albastre.

După convorbirea dintre cei doi, directorul școlii intră în clasă și le spune tuturor să plece acasă. Naomi neavând cu ce să plece pentru că părinții ei sunt la servici, merge în parcul de lângă școală și stă pe telefon. După aproximativ 5 minute, Noah se așează lângă ea și îi spune?

- Iar acum o să îmi spui cu cine vorbeai ieri, când ai ieșit din clasă.

- Păăăi... Vorbeam cu... O doamnă de la spital, ca să aflu starea mamei.

- Da sigur, chiar mă crezi prost... Mie poți să îmi spui adevărul.

- Ok, dar promite că nu scoți o vorbă nimănui.

- Bine, bine, promit.

- Vorbeam cu prietenul meu, Aidan, care e de la altă școală.

- Ai iubit?

- Ce? Nu, P-R-I-E-T-E-N, nu ți-e clar.

- Ok, ok, am înțeles.

Stăteau și povesteau liniștiți de parcă se înțelegeau din priviri, dar pe trotuarul paralel se vede o umbră mică și brunetă ce se apropie cu pași repezi spre Noah și îi întrerupe spunând:

- Iar tu... Ce faci aici cu iubitul meu? De când ai venit în școala asta, cauzezi probleme.

- SABRINA!! Nu vorbii așa cu ea. Și în primul rând, nu mai suntem împreuna și acceptă asta. Și în al doilea rând, nu a cauzat nici o problemă. E strict treaba noastră ce facem.

- Pe bune? Acum iubițelul îți ia apărarea. Ce drăguț!

- Ce tot îndrugi acolo? Și cum îndrăznești să ne judeci și să spui că suntem un cuplu când noi de abia ne-am împrietenit!

Atunci Sabrina se uită încruntată la cei doi și se întoarce pe călcâie și pleacă. După ce Sabrina se îndepărtează suficient pentru a nu-i auzi, Naomi îi mulțumește lui Noah, iar Noah într-un moment de slăbiciune o îmbrățișează. Naomi se înroșește și îi spune:

- Și asta pentru ce a fost?

- Nu știu, am simțit nevoia să te îmbrățișez.

Naomi schimbând subiectul, îi spune lui Noah:

- Ăăăm... Dc te-ai despărțit de Sabrina?

- Păăi, mi s-a părut că s-a schimbat mult în ultima vreme, e de nerecunoscut.

- Nu știu de tine, dar mie mi s-a părut că are nevoie de mai multă atenție.

- Da sigur. Primește destulă atenție. Toată școala e înnebunită după ea.

- Ok, chiar nu ma așteptam că o să pun întrebarea asta... Și tu ești înnebunit după ea?

- O doamne, cineva e geloasă!

- Nu sunt geloasă, doar răspunde-mi la întrebare.

- Nu, nu sunt înnebunit după ea.

Naomi fericită că Noah a scăpat de acea scorpie, zâmbește ascunsă într-un colț și Noah văzând-o îi spune:

- Acela a fost un zâmbet?

- Ce? Ce zâmbet? Nu a fost nici un zâmbet, neagă Naomi.

Apoi Noah își amintește că părinții lui sunt plecați din oraș pentru încă vreo două zile și îi propune lui Naomi să meargă la el să-și facă temele, iar Naomi acceptă.

Aceștia își termină temele și Naomi îl întreabă pe Noah:

- Ai vreun joc pe care să ne jucăm?

- Da, stai să îl caut.

A fost un joc frumos, jucat pe playstation, în care Naomi a fost câștigăgătoarea, spre surprinderea lui Noah. După acel joc, au început să vorbească despre vechile lor școli și de prietenul lui Naomi, Aidan.

Se făcu ora 16:00, Naomi își verifică telefonul și vede zece apeluri ratate și zece mesaje vocale de la părinții ei. Agitată și în același timp speriată, își ia rucsacul și pornește repede spre casă. Intră pe ușă și îi vede pe părinții ei plângând și îi întreabă:

- Ce s-a întâmplat?

- Ce sa se întâmple... Ne-am făcut griji și ne-am închipuit o tonă de lucruri rele care ți s-au întâmplat. Unde ai fost? Și cu cine?

- Mi-am facut un nou prieten și m-a invitat să merg la el pentru a ne face temele împreună.

- Puteai să dai un telefon.

- Știu, îmi pare sincer rău, promit că nu o să se mai repete.

- Pot să știu și eu cum o cheamă pe noua ta prietenă? O întreabă Tatăl ei.

- Nu e fată, tată. E băiat și îl cheamă Noah. E cel din prima zi care spuneai că seamănă la indigo cu mine.

- A da, acel băiat. Stai, sunteți împreună?

- Nu, doamne, de abia ne-am împrietenit.

După încă puțină vorbă cu părinții ei, Naomi urcă însfârșit în camera ei. Se aruncă obosită pe pat, când se aude telefonul sunând. Era Noah. O întrebă că de ce a fugit așa repede, fără să spună nimic. La care Naomi îi răspunde:

- Îmi cer scuze, am vazut zece apeluri de la părinții mei și m-am panicat. Am uitat să le transmit că rămân la tine.

- Aaa, ok. Data viitoare stai mai mult?

- Da.

- Promiți?

- Promit.

Naomi obosită, își ia la revedere de la Noah, iar apoi se culcă.