Sufletele noastre vii
Și oameni timpuri
Ca cele patru anotimpuri
Totul e o cenușă
Copaci sunt goi
Vântul abia m-ai adie
Abia mai simt ce-i aia iubire
Dar în schimb
Atâtea suflete vii dar pusti
Pline de ură
Dar mai ales furtună
Doar umbrele trecutului
Isi fac simțite
Dorurile
Sufletele noastre vii
Devin iar triste
Dar nici oglinda nu-ți mai zâmbește
Dar nici sufletul tau..
Nici el nu mai iubește
Îți face sufletul scrum
De atâta durere
Suflete pereche acum devin un necunoscut
Da , tu fata draga
Iubește din nou
Nu lasă sufletul tau
Din nou pustiu
Și mereu ai o intrebare
Ce sunt cu atâtea suflete goale
Într-o lumea atât de mare!
Nici ceasul nu ma mai salvează
Ca el trece ca o epavă
Și parcă ai vrea
Măcar puțin din gustul fericiri
Sa simți ca ai iubire
Suflete vii devin pusti
Si nu i nimeni să te înțeleagă
Nici mamă nici tată
Tu ,te bați cu pumnul in piept
Ca poți repara un mic eșec
Dar nu uiți ceva
Că timpul a trecut și iubirea ta
Din nou a pierdut
Și sufletul tău, nu mai e fericit
Ce singuratic, și obosit ..
Și aștepți în pragul uși
Mici scrisori, da așa e
Tu suflet plăpănd
Uiți cine ești
