Cele sapte ore de stat la scoala au trecut destul de repede astazi, lucru care m-a facut sa zâmbesc deoarece eram nerabdator sa ajung la stejarul din parcul aflat in apropierea centrului orasului. Acest stejar este un copac batran, insa destul de rezistent si de frumos datoria crengilor sale care par ca formeaza un acoperis deasupra tuturor lucrurilor care il inconjoara. Ador sa stau in acest loc pentru ca ma ajuta sa imi linistesc gândurile, putând astfel sa ma concentrez mai mult pe desenat.
M-am asezat langa stejar, sprijinindu-ma usor de trunchiul sau puternic, apoi mi-am scos din ghiozdan caietul de notite si am inceput sa conturez cateva linii pe foaia de hartie, fara sa ma gândesc la ce ar trebui sa rezulte la final, ci pur si simplu mi-am lasat mana sa lucreze in locul meu. Am fost atat de prins de desenat, incat nu am realizat ca langa mine s-a asezat un baiat si imi admira in liniste desenul, lasand cateva suvite de par sa ii acope fata. Nu stiam cum ar trebui mai exact sa reactionez , asa ca tot ce am facut a fost sa imi strang la piept caietul si sa ma uit la el.
--Hei!, a soptit el zambindu-mi incet.
-- H-hei....
-- Nu am vrut sa te deranjez sau sa te sperii, doar ca nu am putut sa nu observ cat de genial este desenul tau.
--Multumesc, dar nu este mare lucru. Este doar o simpla schita, de care sa fiu sincer nu sunt prea multumit....
--Glumesti, nu? Mi-as dori sa pot sa desenez si eu la fel de bine ca si tine
Am zambit timid si mi-am bagat caietul de notite inapoi in ghiozdan. Baiatul pe care tocmai l-am cunoscut s-a ridicat inaintea mea si a venit in fata mea.
-- Lasa-ma sa te ajut, a spus el in timp ce si-a intins mana spre mine.
Am ezitat putin la inceput, dar i-am strans mana si l-am lasat sa ma ajute sa ma ridic.
-- Numele meu este Alexander, a rostit el in timp ce se uita in ochii mei, mana sa inca strângând-o pe a mea.
--Eu sunt Christian, i-am raspuns in timp ce obrajii mei deveneau din ce in ce mai rosii datorita privirii lui.
Nu il puteam lasa sa observe lucrul acesta, asa ca m-am intors si mi-am pus rucsacul in spate si am inceput sa merg cu pasi mici spre iesire.
-- Deci, petreci mult timp aici?, m-a intrebat Alexander care se afla inca in compania mea, lucru care nu m-a deranjat chiar atat de mult.
--Da. Atunci când sunt suparat, deprimat sau pur si simplu vreau sa ma ascund de mama mea, vin aici.
Nu a spus nimic, ci doar s-a uitat la mine pentru cateva secunde apoi si-a indreptat privirea spre poarta parcului.
-- Ma linisteste....., am continuat eu uitandu-ma in aceiasi directie
--Inteleg.
Cand am ajuns la iesire am facut schimb de numere de telefon si fiecare s-a indreptat spre casa sa.
