Pe drum spre casa m-am tot gandit la gestul facut de noul meu prieten. Multe persoane s-au uitat de la distanta la desenele mele, insa niciuna nu s-a apropiat ca sa le aprecieze mai îndeaproape sau sa porneasca o conversatie cu mine pe aceasta tema. Poate este si vina mea avand in vedere ca desi nu realizez, contruiesc un fel de bariera intre mine si colegii mei. Nu imi doresc ca aceasta bariera sa existe, insa atitudinea lor fata de mine nu imi da de ales.
Cand am ajuns acasa am fost intampinat de mama mea care ma astepta pe canapeaua din sufragerie.
-- Buna, dragule!, mi-a spus mama intorcandu-se usor spre directia in care ma aflam.
-- Buna!
-- A venit dimineata doamna Willson pe la noi, a inceput mama sa imi spuna in timp ce eu ma duceam in bucatarie pentru a-mi lua un pahar cu suc.
--Si? , am intrebat eu indiferent încercând sa ii ofer mamei impresia ca vreau sa aud ceea ce vrea sa imi spuna.
-- Stie ca te pricepi la desenat si m-a intrebat daca ai vrea sa ii pictezi cativa pereti. Isi renoveaza casa.
-- Sigur, de ce nu, i-am raspuns in timp ce am asezat paharul pe care il tineam in mana pe masuta din sufragerie. Cand ar trebui mai exact sa fac lucrul acesta?
-- Nu mi-a spus când, dar avand in vedere ca in timpul saptamanii ai scoala, te vei duce in week-end.
-- OK!
M-am intors si m-am indreptat spre scari pentru a urca in camera mea, nu inainte de ai reaminti mamei ca maine este week-end.
Mi-am trantit ghiozdanul undeva la piciorul scaunului de la birou, apoi m-am lasat pe spate in mijlocul patului, oftând din adâncul sufletului, privirea mea fiind atintita asupra tavanului meu, care a fost la rândul sau victima creativitatii mele. Un tavan simplu, alb mi se parea destul de plictisitor si de neatragator, asa ca m-am decis sa pictez pe el intreaga Galaxie, plina de miliarde de stele fosforescente care sa lumineze in intuneric. Imi place sa transform orice lucru mic in ceva maret.
M-am ridicat din pat si am inceput sa imi analizez peretii pentru a-mi putea imagina cateva schite pe care as putea sa le conturez acasa la doamna Willson. In timp ce ma gândeam la cateva variante pe care as putea sa le folosesc maine, am putut auzi usa de la intrare deschizandu-se, iar mai apoi vocea Calisiei, care doar ce s-a intors de la scoala.
-- Buna, mama!
-- Buna, puiule! cum a fost la scoala?
-- La fel de plictisitor ca de obicei, chicoti ea apoi o lua pe mama in brate. Christian a venit?
-- Da, este in camera lui.
Nu a durat mult si am simtit doua brate mici cuprinzandu-mi strans talia. Am ridicat-o pe Calisia , apoi am sarutat-o scurt pe obraz.
-- Ce faci surioara? cum a fost la scoala?
-- Extrem de plictisitor. Mai este putin si incepe vacanta de vara....chiar este necesar sa mai mergem la scoala?, m-a intrebat ea cu usoara tristete in glas.
Am zambit usor si i-am ciufulit putin parul.
-- Calisia, educatia este importanta pentru fiecare copil in parte. Fara o doza de cunostiinte nu o sa poti sa faci nimic in viata, i-am raspuns eu imitand-o perfect pe mama.
Au urmat cateva secunde de liniste apoi am izbucnit amândoi in ras. Ne-am petrecut restul dupa-amiezii impreuna, jucandu-ne diverse jocuri si cautand constelatii pe tavanului din camera mea.
