Atingeri Indiscrete × Jeon Jungkook f°f°

PROLOG

PROLOG I - flashback

Afara tuna și fulgera de zor. Noi eram strânși în jurul locului unde tatăl meu va sta de acum încolo. Eu stăteam lângă sicriul lui și ii mângâiam pentru ultima oara în viata mea fata lui fina și frumoasă. Lacrimile mele cristaline îmi cădeau pe costumul lui negru și perfect așezat.

  Frații mei stăteau și se uitau nepăsători la sicriu de parcă nu le părea rău deloc. În acel moment am fost îndepărtată umpic de sicriul tatălui mei care a fost închis și apoi au început sa îl coboare încet îngroapă. Am început sa plâng mai rău de a o făceam. Tatăl meu sta acum la 3 metri sub pământ în loc sa fie acum lângă mine. La doar 17 ani m-a părăsit. De ce? De ce ai murit tată? Nici acum nu știu răspunsul.

După înmormântare am plecat acasă împreună cu frații mei care nu au vărsat nici măcar o lacrima pentru tata. Nici măcar una.

Am întrat în casa și am plecat imediat în camera mea. M.am trântit pe pat și am continuat să plâng. Acum 3 ani mi.am pierdut mama iar acum l-am pierdut și pe tata. Am rămas singura cu frații mei care nu ma iubesc de nicio culoare.

  Am decis sa ma duc la ei și sa vorbesc cu ei. Am nevoie de cineva cu care sa vorbesc. M.am ridicat cu ultimele puteri din pat și am pășit pe holul rece, spre biroul celor doi frați ai mei. Am ajuns la usa și înainte sa o deschid am auzit conversația dintre cei doi.

Bon Hwo : Frate ne.a reușit planul. Am reușit sa scăpăm de boșorog și sa luam firmele pe numele nostru.

Kang Dae : Da! Și el vroia sa i le de.a micuței și proastei de Yun. Auzi la el! Noroc ca l.am otrăvit și a murit imediat înainte ca draga noastră surioara sa facă 18 anișori.

Bon Hwo : Da frate. Suntem geniali. Și nimeni nu ne bănuiește de nimic. Am ieșit cu basmaua curată.

Picioarele mele s.au înmuiat instant când am auzit convorbirea dintre cei doi frați ai mei. Frații mei sunt niște... Asasini! Au făcut asta doar pentru a prelua firmele tatei și pentru a nu le lasă în mâinile mele. Nu credeam ca sunt în stare de asa ceva. Acum avea sa ma aștepte în calvar alături de ei. Iadul de pe pământ pot zice.

PROLOG II

Mergeam pe drumurile Seulului cu valiză după mine. Nu știam unde sa ma duc și ce sa fac. Nu cunoaștem nimic de pe aici. În ciuda faptului ca știu limba și ca m.am născut aici, nu știu deloc tara. Am trăit în Tailanda atâția ani, însă în Coreea de Sud mai deloc.

Mergeam pe drum cu capul în jos și trăgând valiză după mine pana când am simțit cum m.am izbit dur de ceva, sau mai bine zis de cineva.

Am căzut jos în urma impactului. Mi.am ridicat privirea și am dat de un bărbat la vreo 23 chiar 24 de ani, foarte arătos și bine făcut. Vorbea la telefon și era foarte agitat.

- Yaaa tu ești chioara? Nu vezi pe unde mergi? Întreabă el nervos.

  - Îmi... Îmi pare sincer rău. Spun eu speriată.

- Aishhh la naiba întârzii! Spune el dupa care o ia la pas și întra într-o clădire mare ce era chiar lângă locul unde ne.am ciocnit. M.am ridicat ușor de jos și mi.am observat umpic genunchii însângerați din cauza impactului cu asfaltul însă nu ma dureau. Tot ce vroiam acum era sa ma duc și sa îmi găsesc o slujba și un acoperiș aici în Seul. Aici o sa încep o noua viață, o viata fără acei monștri în ea.