În Umbra Trecutului

Capitolul 2

Stau la intrarea campusului incercand să-mi dau seama pe unde s-o iau. Am un curs despre filozofia aplicată în viata în Sala 9 şi nu ştiu unde ar putea fi. Mai am cateva minute până la începere
şi sper doar să nu întârzii.

Încep să mă fâţâi în josul şi susul aleii, până când mă lovesc de ceva tare. Din fericire nu mă dezechilibrez prea tare. Ridic capul sa-mi cer scuze, dar n-apuc sa rostesc nimic. Senzatia de Deja Vu ma acapareaza foarte rapid. Nici nu e nevoie sa ma dau mai in spate pentru a-mi da seama ca Severus e vizibil deranjat.

- Nu stii sa-ti folosesti picioarele cum trebuie? Scuipa plin de venin printre dinti. Ai facut o pasiune din a intra in mine non stop?

-Eu... Adica mie.. Incep sa ma balbai

-Nici sa vorbesti nu stii?!

- Cautam Sala 9. Sunt noua pe aici. Ingan cu capul in pamant. Imi pare rau! Fara sa-mi dau seama rostesc ultimele cuvinte in limba mea materna. Le repet in engleza apostrofandu-ma.

-N-ai auzit de harti? Sau in Coreea nu exista asta? Scuipa din nou. Las-o balta, nu am vreme de pierdut
. Urmeaza-ma!

Îl urmez fara sa-mi dau seama, il urmez,  ghidandu-ma dupa parfumul scump ce contine lemn de santal, admiradu-i parul ce se leagana usor in timp ce merge. E imbracat in hainele scumpe, elegante, de bun gust. Genul de haine pe care le-ar fi purtat si tata. Ah, tata!

In scurt timp ajungem in fata unei usi pe care scrie Sala9. Îi multumesc si intru rapid, luand un loc mai in spate. Din fericire, profesorul n-a venit.

Usa se deschidr brusc, si intra Severus. Dintre toate materiale posibile nu m-as fi gandit in veci ca ar putea preda asta, pare mai degraba genul de profesor hater de matematica. Propria constinta incepe sa se roage de mine sa stau in banca mea si tac, sa nu fac ceva prostesc.

Cu miscari calculate se aseaza la catedra si isi incepe cursul. Vorbeste despre abordarea unor obiceiuri proaste ca fumatul, bautul, drogatul, preacurvia si cum afecteaza asta eul poetului, al celui ce abordeaza subiecte filozofice.

-Îi pot intelege pe filozofii betivi, desfranati, poate si pe cei drogati, dar pe fumatori niciodata! Afirma uitandu-se prin clasa.

-De ce domnule profesor? Ma trezesc intreband si regret instant.

-De ce? Pai, domnisoara..

-Song!

-Pai domnisoara Song, la betie au fost abordate multe teme filozofice, ca viata, iubirea. Spune ultimul cuvant strâmbându-se. Drogatii pot avea o perspectiva mai amba, iar toata lumea stie ca desfranatii, din cauza vietii libertine au avut mereu o gandire pragmatica si ca au fost niste filozofi buni. Dar ei bine, fumatorii au fost mereu jalnici. In timp ce restul experimentau extremele, ei au tras cate un fum si au asteptat sa le pice revelatii, idei sau sa dezvolte ceva deja aparut. Spune pe un ton plat, alungind frumos cuvintele.

Acum se afla la doar cativa metri de mine si ma priveste direct

-Pai, ei bine eu am o alta parere, domnule...

-Rickman! Continua impasibil. Ia s-o auzim!

-Ei bine! Inghit in sec, injurandu-mi gura pacatoasa. Eu cred ca e excat invers. Extremele incercate de cei mentionati mai sus, aduc dupa ele sentimente intense, cei drept, dar scurte, micute scantei folositoare doar unui poet. Domnule Rickamn, stii prea bine ca poetii au nevoie doar de o scanteie pentru a crea, filozofii, in schimb, au nevoie de ceva concret, de un foc, nu doar de scantei. Au nevoie de cea ce le ofera o tigare, in afara de o doza de nicotina, liniste, siguranta. Linistea pe care ti-o ofera o tigare te face sa vezi dincolo de aparente sa vezi totul profund, sa decoperi tainele vietii si a nemuririi.