Turner

Capitolul I

N/a

Salutare! Am revenit cu o comedie pentru simplul fapt că mi-am dorit să mai îmi exersez scrisul și de ce nu, să mă mai destind un pic. Sper să vă placă! 

        Alergam prin casă de bezmetic încercând să pun totul la punct pentru momentul în care aveam să mă reîntâlnesc cu fiica mea, Leyla. Trecuseră aproape opt luni de când nu am mai petrecut timpul cu ea, dat fiind faptul că am fost în turneul mondial împreună cu Miles, promovând al doilea album al nostru. A fost dificil să stau departe de ea, să calculăm timpul astfel încât să vorbim la ore decente la telefon, să nu fiu lângă ea atunci când avea nevoie de mine. Dar încercam să ne vedem cât mai des pe Skype, deşi tehnologia nu era neapărat punctul meu forte. I-am aranjat dormitorul, împodobindu-l cu cât mai mulţi ursuleţi şi jucării de plus, am schimbat până şi draperiile şi am lipit câteva colaje pe pereţi, doar ca să o fac pe micuţa Leyla să se simtă ca acasă. Ştiam că şi ea era nerăbdătoare să mă vadă şi să îşi petreacă timpul cu mine, căci de fiecare dată cerea să vin să o văd. Eva, mama ei nu era prea încântată de idee şi niciodată nu a fost, dar aceasta era altă poveste.

          Eram împreună de aproape doi ani când s-a întâmplat ca Eva să rămână însărcinată şi îmi aminteam că eram în turneu cu băieţii promovând cel mai recent album al trupei noastre. Eva hotărâse să se alăture în acel al doilea segment al turneului şi să ne bucurăm de mai mult timp petrecut împreună. Şi era fantastic pentru că ne iubeam ca nebunii şi de fiecare dată înnebuneam când trebuia să plec pentru atâtea luni. Eva acceptase de dragul meu, pentru că mă iubea enorm şi pentru că, într-un fel sau altul, devenise uşor geloasă pe toate femeile care îmi cădeau la picioare. Nu că m-ar fi interesat vreuna, pentru că la vremea aceea o vedeam doar pe Eva. Ea era jumătatea mea, femeia ce mă completa şi mă susţinea în tot ceea ce făceam. Dar timpul a trecut şi a lăsat urme, aducându-ne în pragul în care nu eram capabili să mai fim într-o relaţie. Au fost momente când Eva m-a învinuit pentru decizia pe care am luat-o, au fost momente în care a cedat psihic, dar eu am încercat să o susţin. Dar aparent nu mi-a ieşit atât de bine pe cât am crezut...

          Când soneria m-a adus la realitate, am ţâşnit de pe canapea, fără să ezit sau să îmi ascund zâmbetul tâmp de pe chip. Când am deschis uşa mă aşteptam ca Leyla să îmi sară în braţe şi să nu îmi mai dea drumul, dar din contră, stătea pe loc, bosumflată, ţinând acelaşi ursuleţ panda într-o mână, uitându-se la pantofii roşii pe care îi purta. Mi-am ridicat privirea către Eva, care ridică nonşalantă din umeri, după care îşi drese vocea.

— Hei, Alex! a reuşit să zică în cele din urmă, după care împinse trolerul colorat. Leyla o urmă încă tăcută şi aparent resemnată de decizia mamei sale.

— Eva, mă bucur să te revăd. A trecut ceva vreme.

          Mă uitam la ea şi nu îmi venea să cred cât se schimbase. Din fata simplă şi plină de viaţă, acum devenise serioasă şi nicidecum dornică să îşi mai petreacă timpul cu mine, sau cu noi în general. Îmi dădusem seama că Leyla avea să rămână o perioadă mai îndelungată cu mine după mărimea bagajului şi nemulţumirea de pe chipul ei. Ştiam că îi plăcea să mă chinuie, dar deja după trei zile începea să se răsfeţe şi să ceară să se ducă acasă. Şi nu o învinuiam, crescuse cu Eva şi tot timpul şi-l petrecuse "acasă".

— Haide mami, nu te bucuri să îl vezi pe Alex?

Leyla nu schiţă niciun zâmbet şi nici nu se ridică de pe canapeaua pe care se tolănise.

— Leyla! o strigă încă o dată mama ei, şi astfel reuşi să îi atragă atenţia, dar în schimb primi o privire nemulţumită.

— Dă-i pace, am spus resemnat. M-am uitat la ea din cap până în picioare. Era la fel de frumoasă, dar schimbată într-un fel. Când am ajuns să facem contact vizual am rămas câteva secunde aşa. O droaie de emoţii şi amintiri m-au cuprins şi nu ştiam cum să reacţionez. În adâncul sufletului încă o iubeam, doar îmi dăruise un copil şi nu puteam să schimb asta. Din instinct am prins-o de braţ şi am rugat-o să mă însoţească în bucătărie. Aprobă scurt şi se lăsă condusă de mine. Se sprijini de blatul din bucătărie şi îşi strânse braţele la piept, admirând orice o înconjura, evitând astfel orice contact vizual cu mine.