_ florescu123 _
Floarea de cireş
În spatele fetei se auzeau zgomote puternice .
Inima sa bătea cu putere a frică şi a dezamăgire . Era atât de aproape şi în acelaşi timp atât de departe .
Luminile se sting una câte una până la cea din urmă torţă care luminează din ce în ce mai slab .
-Dacă mor aşa , vreau să nu regret că nu am făcut tot ce puteam ! spuse pentru ea mai mult şoptit .
Se uită în spate , fundătură , în stânga fundătură , la dreapta culoarul care îi aducea urmăritorul şi în faţă peretele cu pricina , adică cel pentru care acum îşi dă viaţa .
Se mai uită o dată la ultima torţă . La ce mică era flacăra era clar că mai avea câteva zeci de secunde .
Ce să facă ? Apoi brusc şi-a adus aminte ceva . Salvarea ei .
Era înconjurată de întuneric , iar ceva sau cineva îi dădea târcoale . O încercuia .
Ochii lui Fei Yen nu distingeau decât o umbră ... una imensă . Nu era om . Nici animal . Nici monstru . Era un personaj . Personajul ei preferat dintr-o legendă ce îi era spusă în copilărie de mama ei .
Bursc în încăpere spaţiul se simţea ocupat , iar aerul aproape că-i ardea pielea .
Un fel de răcnet puternic i-a spart timpanul , iar singurul lucru auzibil după fiind un ţiuit care o înnebunea .
Căzută în genunchi , cu sângele curgându-i firişoare din urechi , cu ochii înlăcrimaţi de frică şi cu pielea arzându-i , strângea din pumni repetându-şi în continuu :
"Nu e momentul potrivit , aşteaptă !"
"Nu e momentul potrivit , aşteaptă !"
"Nu e momentul potrivit , aşteaptă !"
O suflare rece i-a răcorit faţa şi tentată fiind şi-a ridicat privirea . Mare greşeală .
Doi ochi mari albaştrii aprinşi asemeni unui foc , dar îngheţaţi asemeni zăpezii i-au fermecat privirea .
Erau superbi , dar dureroşi . Lacrimile îi curgeau mai înfierbântate ca focul şi îi lăsau dâre adânci pe obrajii .
Nu a ascultat sfaturile învăţaţilor . Nu trebuia să vină aici .
Nu trebuie să privească acea pereche de ochi şi trebuia să-şi acopere urechile când acel răcnet ciudat s-a auzit .
A ţipat odată , de două ori , de trei ori ... nimic . Nu auzea nimic . Viaţa trecea le lângă ea şi simţea cum timpul parcă ar sta în loc doar pentru a accentua suferinţa sa de acum .
Trebuie să aştepte , dar cum îşi va da seama de momentul potrivit ?
Un fior i-a străbătut şirea spinării când a simţit o a treia prezenţă . Asta era şansa ei .
De data asta trebuia să fie precaută şi exact cum spunea legenda , în secunda următoare se afla pe o pajişte verde . Îşi revenise complet .
Un soare arzător a făcut-o să-şi închidă ochii pentru puţin timp . Tot atunci o briză placută i-a adus un miros dulceag de trandafiri .
O mână i se aşează pe umăr şi o face să tresară . Se întoarce să vadă cine este şi vede acea făptură minunată care i-a dat viaţă .
Mama sa . O privea cu blândeţe şi avea lacrimi în ochi .
-Ai venit acasă ! Păpuşica mea scumpă , mi-a fost atât de dor de tine ! vocea suavă a acesteia o liniştea pe Fei Yen ,dar nu ştia ce să facă mai întâi . Să o sărute pe obraji , să o strângă tare în braţe sau să treacă direct la vorbă şi să o întrebe cum se simte sau ceea ce a mai făcut sau mai important , cum este raiul ?
