Gen :Mister
florescu123
Condamnat la viaţă
Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri ziua cea mare . Încă îi mai văd rochia de dantelă şi mătase albă a fetei mele . . .
Avea umerii dezgoliţi , pieptul acoperit cu o stofă de mătase şi decorată cu modele florale simple , apoi fusta cu trenă lungă şi bufantă ca de prinţesă care atingea pământul şi o pereche de pantofi cu toc ce nu se vedeau , dar eu ştiam că sunt acolo , eu i dădusem .
În final , purta o coroană de flori ce îi înconjura cocul puţin dezordonat , dar prietenele ei spunea că aşa se poartă şi , bineînţeles un voal transparent ce îi ajungea până la spate .
Mica mea prinţesă ... ochii săi înlăcrimaţi care mă priveau atunci când am condus-o la altar , strânsoarea ei puternică şi agitaţia sa ... era modul ei de a mă implora s-o duc acasă , să râdem împreună şi să ne uităm la un film aşa cum obişnuiam să facem odată . A vrut să mă avertizeze , iar eu nu i-am acordat atenţie , acea zi trebuia să fie perfectă , dar a devenit coşmarul care mă va vâna mereu .
Bărbatul mergea pierdut prin parc . Era ora cinci dimineaţa aşa că lumina artificială a becurilor îi călăuzea încă drumul .
Era supărat , arăta de parcă era gata să plângă , dar niciodată n-o făcea . Nu îşi permite .
Pe lângă el trece un cuplu fericit . Aceştia se ţineau de mână şi râdeau , ceea ce l-a pus pe gânduri .
S-a aşezat pe o bancă şi privea orizontul , în curând avea să răsară soarele .
Stătea picior peste picior şi bombănea absent .
"-Tati ! Uite ce-am facut ! Îţi place ?
Micuţa îl trăgea de mânecă încercând să-i atragă atenţia .
Acesta zâmbeşte .
-Este foarte frumos desenul , tu l-ai făcut ?
-Da !
-Nu te cred ! Ţi l-a dat cineva !
Spune acesta jucăuş , iar fetiţa chicoteşte .
-Ba nu ! Este al meu !
-Atunci hai să-ţi fac cinste cu o îngheţată , micuţa mea artistă !
-Yey!
Cei doi ies din încăpere fericiţi şi fac o mică întrecere până la magazin . "
Bărbatul era mai trist ca niciodată . Îi lipsea acea copilă . Oare când crescuse aşa de repede ? Când se maturizase ? Sau cel mai important , când o pierduse ?
"-Tată ...
Acesta se întoarce cu faţa spre ea şi câte va sclipiri îi apar în ochi . Era mai emoţionat ca propria lui fiică .
-Arăţi superb , micuţa mea !
Ea se fâstâceşte puţin şi îl prinde de braţ .
-Nu mai sunt mică ... sunt o femeie acum .
-Mereu vei fi fetiţa mea , indiferent că ai o sută de ani sau cinci .
Acesta o sărută pe frunte şi o conduce spre uşile albe.
-Tată ... trebuie să-ţi spun ceva ...
-Shhhh...o să plâng dacă mai vorbim şi sunt bărbat în toată firea , nu am voie să plâng !
-Dar tată ....
-Sunt prea emoţionat , trebuie să merg la baie !
Fata zâmbi strâmb , ştia că doar tatăl ei o poate face să zâmbească într-un astfel de moment .
Bărbatul fugi spre baie , iar ea rămase în faţa uşilor aşteptând ."
Deja soarele se ivea din spatele copacilor , iar omul încă stătea îngândurat pe bancă . Dacă ar fi fost acolo ... dacă ar fi murit alături de fiica sa ...
Se auzi ţipătul unei tinere din spate . Se ridică brusc şi fugi către sursă , iar apoi o văzu pe fiica sa stând înjunghiată lângă altar . Sângele îi pătase rochia imaculată , iar privirea sa era aţintită spre el .
Îşi scutură capul şi realizează că a fost o vedenie . Una foarte urâtă .
S-a întors şi a plecat spre casă . Ura că din tot ceea ce a avut a pierdut aproape tot , numai sufletul lui nu vrea să plece , numai el îl ţine în viaţă ca să sufere .
Prinţesa mea mică ... mi-ai promis că nu mă vei părăsi niciodată cum a facut mama ta . Trebuia să mă iei cu tine !
Îmi aduc aminte de fiecare cuvânt al tău , fiecare alinare pe care mi-ai adus-o în viaţă .
Nu am apucat să-ţi spun că naşterea ta a fost o greşeală , dar când te-am văzut aşa mică cum erai , cât de des plângeai şi cât de rea erai cu "prietena mea" , am zis că ai dreptul să fi fericită şi am încercat să-ţi ofer tot ce am putut .
Nu am apucat să-ţi spun pentru că mi-am schimbat părerea , ai fost un dar dat de la Dumnezeu . O binecuvântare .
Datorită ţie am scăpat de acel şarpe veninos şi tot datorită ţie am ce să-mi amintes acum la bătrâneţe . Raza mea de soare . Asta ai fost pentru mine . O rază de soare .
Acesta intră intră în sufragerie şi se aşează pe canapea cu o poză de familie în mână . Era mult prea aerian ca să observe uşa descuiată şi întredeschisă de la casă .
Pentru prima oară şi-a permis să plângă . Să-şi lase prostia de orgoliu pentru totdeauna şi să fie om . Un om în adevăratul sens al cuvântului .
Plângea zâmbind aducându-şi aminte de toate certurile , jocurile şi călătoriile împreună . Plângea şi înjura fiecare tragedie care i-a omorât pe cei de lângă , dar pe el lăsându-l în viaţă . Plângea şi râdea la toate glumele nereuşite ale celei mici sau întâmplările haioase .
Cu fiecare lacrimă inima lui parcă se topea în interior , scurgându-se pe podea şi alunecând cât mai departe de el .
Singurul supravieţuitor al jocului vieţii . Singurul copil la părinţi . Singurul om cu orgoliu mare .
El este . El merită .El este de vină .
-Trebuia să fiu acolo ... Trebuia s-o conduc la altar sau să fugim împreună oriunde vroia ea ...
Şoptea întruna . Se legăna şi îşi dregea vocea . Se ridica şi se învârtea prin cameră .
Totul până când nu a mai rezistat .
Ştia ce are de facut . Şi-a luat haina primită de la fiica sa acum ceva timp şi a fugit pe trotuar spre intersecţia principală .
Va fi renumit . Sinucidere în timpul zilei .
Aşteptă ca semaforul pietonilor să se facă roşu şi trase aer în piept .
O ultimă lacrimă i se scursese pe obraz şi odată cu ea şi toată raţiunea .
-De azi , nu o să mai fiu condamnat la viaţă !
Făcu câţiva paşi în spate şi porni cu avânt , dar o pereche de mâini îl trage înapoi şi îi acoperă ochii .
-Ghici cine este !
Se auzi o voce jucăuşă .
Număr de cuvinte :1047
