Inchisoarea Askabar

Capitolul 1

INTALNIREA
" Domnul Blake in biroul directorului! Domnul Blake in biroul directorului!" Ma trezeste vocea sacaitoare a secretarei.
Ma dau jos din pat cat pot de repede si aproape alerg spre biroul directorului. Domnul Jeferson imi este ca un al doilea tata, m-a salvat in cele mai negre momente ale mele, ii datorez totul.
Deschid incet usa biroului si ma asez pe scaun fara sa fac vreun zgomot ca sa nu il deranjez pentru ca vorbeste la telefon.
- Cazimir, ma bucur sa te vad! Ce faci? Cum o mai duci?
Stiu sigur ca s-a intamplat ceva de ma ia cu intrebari dulci in loc sa treaca direct la subiect.
- Ce s-a intamplat? Intreb fara sa misc vreun muschi pe fata sau sa tradez urma de nerabdare care ma incearca.
- Nimic, doar intrebam ce face paznicul meu preferat.
- Cu tot respectul domnule, va mai intreb o data! Ce s-a intamplat? Din nou nu las nici o emotie sa imi strabata fata.
- Ne vine o minora. Imi spune pe cel mai calm ton al lui.
- Asa si? Nu ar fi primul minor care apare pe aici.
- Stiu, stiu asta! Doar ziceam ca e minora.
- Mai chemat prin vocea enervanta a femeii aleia de care nu ai nevoie dar pe care o pastrezi pentru ca se imbraca vulgar si iti place sa iti clatesti ochii cu fundul ei ca sa imi spui ca ne vine un minor? Il intreb calm dar stie si el ca m-a enervat ca m-a facut sa ma ridic din pat degeaba.
- E o fata, nu un baiat Cazimir!
- AM MAI AVUT FETE!!! SPUNE ODATA DE CE DRACU M-AI CHEMAT AICI!! Ii urlu in fata deja enervat peste masura ca lungeste conversatia asta la nesfarsit.
- Nu mai urla ca un nebun! Ne vine o minora de 16 ani. Un caz de K-10 e unicul din tara la acest moment.
Ma asez descumpanit pe scaun si imi iau fata impasibila.
- Cati oameni a omorat?
- 5 o familie cu trei copii. E foarte periculoasa! La ultima inchisoare a ingrozit toti paznicii si a muscat trei dintre ei pana la sange. E desteapta! Isi stie foarte bine drepturile si nu putem sa o pacalim cu nimic. O sa aiba celula separata si o sa fie la ultimul etaj. Vreau sa o ai tu in grija pentru ca esti cel mai bun si am cea mai mare incredere in tine.
- Cand ajunge? Il intreb fara sa am vreo reactie la tot ce mi-a zis adineauri.
- Chiar acum intra pe poarta, imi spune uitandu-se pe geam. Crezi ca te descurci cu ea?
- Iti e cumva frica de o copila de ma intrebi asemenea tampenii?
- Da imi este si ar trebui sa iti fie si tie! Ai grija ca e violenta si nu vreau sa am parte de nici un fel de incident! Imi spune autoritar si imi face semn sa il urmez.
Ajungem imediat afara si imi pot da seama fara sa o vad ca ii place sa faca oamenii sa se teama de ea. Se hraneste cu anxietatea si teroarea din jurul ei. E in duba speciala pentru transportul detinutilor periculosi dar de fiecare data cand incearca cineva sa deschida usa face ca un animal turbat. Imi dau seama ca de fapt e intreaga la minte, cat se poate de intreaga dupa ce a omorat atatia oameni.
Ma apropii de usa dubei si o deschid fara sa ma las impresionat de zgomotele pe care le scoate. Ma astept sa vad o fata cu parul in toate directiile si mult mai bine facuta, in schimb ma loveste imaginea unei fete extrem de slabe, aproape anorexica. E blonda si are niste ochii extrem de mari si parca usor speriati de ce se intampla in jurul ei, asta pana isi deschide gura.
- Sa inteleg ca tie ori nu iti e frica dar ai fi prost sa nu iti fie si nu pari prost, ori sunt in grija ta. Imi spune cu un zambet atotstiutor si chiar are dreptate. Este in grija mea insa se inseala. Nu imi e frica de ea. Nu are cum sa imi fie. E atat de mica si pare neajutorata.
Nu ii adresez nici un cuvant si o ajut sa iasa din duba. Maraie spre restul paznicilor din curte si aproape ma apuca rasul cand ii vad pe toti cum tremura dar il maschez repede cu un tusit prefacut. Pare satisfacuta i-a facut facut printr-un singur gest sa se teama de ea. Merge in pas cu mine fara sa incerce sa fuga, fara sa se uite in jur sa analizeze vreo metoda in care ar putea iesi de aici, doar merge catre intrarea inchisorii de parca merge la magazinul de la colt.
Ajungem in camera de verificare si imi dau seama ca stie deja mult prea bine procedura ca inainte sa apuc sa spun ceva se aseaza langa perete si asteapta sa fie verificata. Nu avem paznici femei in inchisoarea asta iar colegul meu nu pare sa vrea sa se apropie de ea asa ca duc eu spre sa o verific. Nu schiteaza nici un gest pana cand ajung la solduri unde tresare usor si se uita atent la mine, dar aleg sa ignor asta si sa imi vad mai departe de treaba. Ii intind apoi o uniforma noua asemanatoare cu a celorlalti detinuti de aici si astept sa se schimbe.
Nu face nici o miscare si fara sa ii adresez vrun cuvant, o intreb doar ridicand din spranceana ce face.
- Nu aveti paznici femei si conform articolului 5 alineatul 3 din legea detinutilor minori am dreptul sa ma schimb fara ca tu sa te holbezi la mine.
Raman socat ca stie atat de bine legea dar ma intorc cu spatele si imi scot telefonul sa verific ca nu indruga tampenii. Tocmai cand termin de citit articolul care spune exact ce mi-a zis si ea mai devreme, simt o atingere usoara pe umar. Ma intorc si o gasesc imbracata in uniforma si cam la un metru de mine.
Incep sa merg spre celula ei si vad ca ma urmeaza din nou fara sa opuna razistenta, fara sa imi puna intrebari si fara sa analizeze ce e in jurul ei.
Ajungem in scurt timp la celula ei si ii deschid grilajul ca sa intre. Nu spune nimic si nu se uita la mine, doar intra si se tranteste pe pat.
Fiind un caz de K-10 trebuie sa stau langa celula ei tot timpul, mai putin opt ore pe noapte in care am voie sa ma odihnesc. Imi iau un scaun si ma asez plictisit langa celula fara sa ii spun nimic. Timpul trece ingrozitor de lent si ma simt supravegheat non-stop. Ii simt privirea arzatoare atintita asupra mea si ma intorc sa vad ce vrea. Nu spune nimic dar din modul in care sta imi dau seama ca ii e frig.
- E o patura in dulapiorul de acolo, ii spun calm.
- O sa fie si mai frig la noapte si o sa am si mai mare nevoie de patura aia atunci.
Raman perplex la ce imi spune si imi dau seama ca are dreptate. Fata asta stie cum sa isi poarte de grija mai bine decat orice om in toata firea si e doar un copil.
Ma ridic de pe scaun fara sa zic ceva si ma duc spre camera mea care e in capatul holului. Iau o bluza de trening si o pereche sosete si ma intorc spre celula. I le intind prin grilaj si observ socul imens de pe fata ei.
- Ce trebuie sa fac pentru astea? Ma intreaba dupa cateva momente de gandire.
- Nimic! Doar imbraca-te ca nu am chef sa iti pazesc fundul si in infirmerie. Nu zice nimic dar pot sa vad cum cantareste daca este o idee buna sau nu. Le ia totusi si se imbraca cu ele cat poate de repede si se intinde la loc pe pat.
Noaptea vine ingrozitor de greu, iar restul zilei l-am petrecut rasfoind o revista veche fara sa scot un cuvant. Nu pare deloc violenta si nu a incercat in nici un mod sa ma atace. Aleg sa imi iau acum cele opt ore de pauza cat timp ea doarme si nu este un pericol pentru nimeni.
Sunt trezit din somn de un tipat ascutit si primul gand imi zboara la Catalina. O iau la fuga spre celula ei, dar imi dau seama ca ea inca doarme, deci are un cosmar. Deschid repede celula inainte ca tipetele ei sa trezeasca si ceilalti detinuti sau mai rau directorul.
- Catalina, trezeste-te, o scutur usor, dar nu pare sa aiba efect asa ca fac singurul lucru care imi trece prin cap si o iau in brate. Se mai zbate putin in stransoarea mea dar se trezeste brusc si ma retrag.
- Multumesc, imi sopteste cu o voce gatuita si imi dau seama ca ii e frica sa nu ii fac ceva pentru ca are tot corpul incordat.
Ies din celula dar nu ma mai duc in camera, aleg sa raman aici sa fiu sigur ca nu mai incepe iar sa tipe.
Stam in tacere cateva ore bune si sunt aproape convins ca doarme pana incepe din senin sa vorbeasca.
- Cum te cheama?
- Nu e treaba ta, ii raspund sictirit.
- Vreau sa stiu cum o cheama pe singura persoana pe care nu am incercat sa o bat ca m-a trezit din somn, imi spune usor amuzata
- Cazimir, ii zic calm dar totusi fara chef de vorba. Sunt mult prea obosit pentru discutii nocturne.
- De ce nu te culci? Ai opt ore de odihna! Imi spune fara vreo inflexiune in voce.
- Nu pot sa dorm, mint fara sa ma gandesc.
- Minti! Ai raspuns prea repede si prea precipitat. Ti s-au incordat muschii cand ai vorbit. Promit sa nu mai tip, culca-te macar doua ore.
Cunoaste mult prea bine limbajul trupului si ma uimeste a doua oara in mai putin de 24 de ore. Aleg insa sa o ignor si imi dau seama ca am o curiozitate legata de ea inca de prima data cand am vazut-o. Ma intorc spre ea dar nu ii adresez nici un cuvant, doar ma uit.
- Hai intreaba! Imi zice plictisita si parca o urma de dezamagire ii strabate fata dar dispare inainte sa apuc sa fiu sigur.
- Ce sa intreb? Fac pe prostu pentru ca nu cred ca stie ce vreau de fapt sa intreb.
- Intreaba-ma de ce am omorat toti oamenii aia, stiu ca asta vrei sa aflii. Toti vreti acelasi lucru sa stiti cum am putut sa fac asa ceva.
- De ce? O intreb fara sa las sa se vada ca nu imi vine sa cred ca stia ce vreau sa intreb.
- Ce vrei sa auzi? Ca eram drogata, ca m-a obligat cineva, ca muream de foame si ei mi-au iesit in cale? Ce te face sa dormi mai usor noaptea?
- Adevarul, vreau sa stiu adevarul! Ii zic fara sa stiu daca sunt pregatit sa aud adevarul sau daca chiar o sa mi-l spuna.
- Pentru ca mi-a placut! Am vrut sa o fac, ma gandeam de mult! Ii alesesem de ceva timp si ii urmaream. Le stiam programul si am atacat cand erau o tinta usoara! Imi spune pe o voce sumbra si imi dau seama ca nu asta e adevarul si ca de fapt incearca sa ma sperie si pe mine.
- Minti! Ii spun calm si calculat. Vrei sa ma speri, vrei sa tremur in fata ta cum fac toti ceilalti pampalai. Te simti in siguranta cand cei din jurul tau se tem de tine. Stii ca o persoana care se teme de tine nu te poate ataca sau rani in vreun fel pentru ca ai asupra lui avantajul psihologic.
- Nu esti asa de prost cum pari insa te inseli chiar mi-a facut placere sa fac asta.
Nu mai zic nimic si incep sa analizez in minte diversele motive pentru care ar fi putut face de fapt asta