Trecutul Se Repetă. Diabolik Lovers.

Capitolul - 7 Nu te iubesc!

Am început să mă îndrept spre conacul Sakamaki, cu Sebastian care mă urmează. Afară a început să se înopteze așa că am mers mai repede, după o jumătate de oră ajung la porțile conacului.

Eu: Bun am ajuns, eu mă duc înăuntru și tu mă aștepți afară.

Sebastian: De ce nu pot veni cu dumneavoastră My Lady ?

Eu: Fincă în acest conac locuiesc 6 vampiri, care își vor da seama că ești demon! Și după câte am pățit astăzi tot ce vreau este să închei această zi, fără să mă cert cu ei sau să le vorbrsc măcar!

Mă uit serioasă la Sebastian, dar aceste începe să zâmbească și să râdă ușor. Încep să îl privesc puțin nedumerită și după îl întreb.

Eu: Ce ți se pare așa nostim ?

Sebastian: Îmi cer iertare My Lady, dar mă amuză faptul că, ați putea crede că acei vampiri își vor da seamă că sunt un demon. Ei de și sunt vampiri, nu mai pot să își dea seama că sunt demon, mulțumită contractului nostru îmi dă puterea să trec drept om, pentru ori ce altă creatură. Indiferent dacă este vampir, vârcolac, înger, sau demon înțelegeți ?

Eu: Da.... Oarecum. Atunci poți veni, și așa îmi trebuie puțin ajutor cu bagajele.

Sebastian, mă privește scurt apoi se apleacă în fața mea, și mă urmează în conac. Acolo îi văd pe toți stând în living, cu chipurile triste cel mai probabil se gândindesc la cele întâmplate astăzi. După câteva clipe îmi remarcă prezența, iar toți își îndreaptă privirile spre Sebastian. Nu îi bag în seamă și îi spun lui Sebastian, unde este camera mea pentru am face bagajele, acesta face o plecăciune și se duce sus, lăsândumă cu băieții care aveau privirile și mai confuze.

Ayato: Hey, Pancake cine este întunecatul care a venit cu tine ?

Până să apuc să îi răspund, acestui nemernic Sebastian, își face apariția în capătul scărilor.

Sebastian: V-am împachetat toate lucrurile, My Lady vă mai pot ajuta cu ceva ?

Băieții în cor: LADYYY!?!?!?

Eu: Deocamdată nu, îți mulțumesc Sebastian.

Ayato: Ok! Cine este el, și de ce ți se adresează ți-e cu "My Lady" ?

Eu: El este Sebastian Michaelis, și mi se adresează așa, fincă este majordomul meu!

Le spun asta pe un tot puțin autoritar, după fără ai lăsa să îmi mai spună ceva, urc scările și intru în camera care a mai rămas pentru câteva ore a mea. Acolo văd că toate lucrurile mele au fost puse în valize, exact cum mi-a spus Sebastian. Închid ușa de la dormitor, mă las pe spate în pat și închid ochii. Prin mintea mea se derulează toate lucrurile care mi sau întâmplat astăzi, încă nu îmi vine să cred că tata este mort că provin dintr-o familie de nobili, și că acum o oră am făcut un contract cu un demon în carne și oase! După câte sau întâmplat astăzi, tot ce vreu acum este să mă odihnesc pentru că de mâine voi începe un nou capitol al vieți mele, și tot o dată și răzbunarea pe cei care mi-au loat mama de lângă mine! Căt stăteam întinsă pe spate în pat cu ochii închiși, am simțit cum cineva sa pus deasupra mea. Îmi deschid repede ochii pentru ai întâlni pe cei a lui Ayato, care mă priveau cu disperare. Vroiam să îi spun vro două, dar în momentul în care am deschid gura sa repezit asupra buzelor mele sărutândumă! Nu îi răspun la sărut și îl împing, uitândumă la el cu multă ură dar și scârbă. Acesta mă pivesțe deadreptul uimit de gestul meu și de modul în care îl privesc.

Ayato: De ce ai făcut asta iubire ?

Eu: Vrei te rog să încetezi ? Nu sunt iubita ta așa că ieși afară din camera mea! (Nervoasă)

Ayato: Cum! Credeam că mă iubești ?

Eu: Ei bine ai crezut prost! (Plânge)

Ayato: Yui...

Eu: CUM AI PUTUT SĂ ARUNCI SCRISOAREA, CUM AI PUTUT SĂ ÎMI ASCUNZI FAPTUL CĂ TATA ESTE MORT ? CUM AI PUTUT SĂ ÎMI FACI ASTA, TE-AI GANDIT UN PIC ȘI LA MINE, LA CUM MĂ VOI SIMȚI EU ? NU, NU TE-AI GANDIT FINCĂ ȚI-E NU ÎȚI PASĂ DELOC DE MINE, NU AI VRUT DECÂT SĂ ÎȚI BAȚI JOC DE MINE ȘI SĂ ÎMI CALCI SENTIMENTELE ÎN PICIOARE, FINCA EȘTI DOAR UN MONSTU CĂRUIA NU ÎI PASĂ DE SENTIMENTELE ALTORA, PLEACĂ DIN FAȚA MEA MONȘTU FĂRĂ INIMĂ!!!!! ( Plânge mai tare)

Ayato: Yu-Yui, eu te i-iu-iub...

Eu: EU NU! NU TE IUBESC TE URĂSC, TE URĂDC DIN TOATĂ INIMA!!!

Ayato:....

Eu: IEȘI AFARĂĂĂ!!!! (Plânge și mai tare)

Pov. Autor

La auzul celor rostite de ea Ayato, îi părăsește camera în tăcere, și merge în a lui. Cum închide ușa se lasă pe spate alunecân ușor jos. Din ochii verzi ai roscatului, au început să cadă mici dâre de lacrimi pline de durere și regret. Regreta nespus de mult pentru ce făcuse, dar acum este prea târziu pentru a-și mai putea cere scuze. Yui singura fata care ia atins vrodată inima de geață, ia spus cu multă ură și seriozitate în față că îl urăște din toată inima. Dacă acele cuvinte pline de ură ar fi venit de la altcineva nu i-ar fi păsat, dar în schimb au venit de la singura fata pe care o iubește astfel rupândui inima și umplândui sufletul roșcatului de durere. Ștind că acum indiferent ce fel de lucru ar face sau iar spune nu ar schimba cu nimic ura care o are în suflet pentru el. Ayato, știa că Yui urmează să plece mâine cu mătușa ei în Anglia de finitiv, și că nu o va mai revedea niciodată și că nimic nu o va mai putea face să rămână, nici chiar dacă șar pune capăt zilelor. Se gândi roșcatul, atunci își adunce aminte. Se îndreaptă spre sertarul de lângă pat și scoate, din el pumnalul de argint pe care la folosit să o înjunghie pe Cordelia în burtă atunci când a omorăto. La păstrat ca o amintire acele nopți în care el și frații lui au scăpat de acea femeie. Roșcatul ridică pumnalul, și începe să se uite la el cu privirea puțin tremurândui, amintinduși de fiecare monent cu Yui, de la prima zi în care a cunoscut o până la cea de acum.