Am alergat spre casa. Am intrat și am alergat în bucătărie.
-Mama! Mama! Te rog! O să plec la tata, în Koreea!!!!
-Mya!striga ea. Ce se întâmplă??!
Dece nu te-ai descaltat? Ce e cu taraboiul asta??!!
-Scuze... Dar.... Eu.... Tata.., gafaiam eu.
-De câte ori să îți spun?! De tatăl tau sa nu mai aud ca imi mai zici, mai ales în casa mea! Clar?
-Dar,mamă, eu...
-Cuvântul meu trebuie respectat, si daca am zis NU pai inseamna ca NU! CLAR?!
-Dar tata e tot un părinte, nu?am spus eu, însă era oficial o greșeală uriașă.
Mama se incrunta și ma lovi peste față. Am inceput a plânge de durere și de furie. I-am strigat:
-Esti un monstru! Nu imi mai esti mama!
Și am ieșit plângând afara. Alergam până am dat cu capul de un stâlp. M-am dat la o parte frecandu-mi fruntea și ridicand privirea am realizat că nu era un stâlp dar un băiat destul de dragut, însă nu era din tara noastra, avea un aspect Asiatic.
Parca era coreean.
I-am strigat:
-Data viitoare să mă opresti, dacă nu vreau sa cazi cu capul pe asfalt!
-Ăăă, skuse ăăă ieu no de ayci..., se balbaia el.
Am oftat. Sigur nu era de aici. L-am întrebat în engleză:
-Where are you from?
-Koreea.
Ochii au început a-mi lacrima pentru ca imi amintea de tata.
Am inceput a vorbi deja în coreeană cu el:
-Scuze pentru discomfort... Eu...
-Nu-i nimic... Intamplator, esti de pe-aici?
-Da, îi raspund.
-Caut o fată Soo Mya... Intamplator, o cunosti?ma intreaba el.
Îi zambesc fericită.
-Ei bine, nu o mai căuta! (El a întrebat: -Dece??) Pentru ca aia sunt eu!!!îi raspund.
Băiatul se lumina la față radiind.
-Tatăl tau, Soo Joseon vrea să te ia în Coreea... Asa ca m-a trimis pe mine...
-Serios?!strig.
-Pai, da..., răspunde el uimit după reacția mea.
I-am sărit în brațe, foarte bucuroasă. (Fără să îmi dau seama ce fac!)
-O singură întrebare, îi zic, cum te cheamă?
-Kim Taehyung..., imi răspunde.
-Să mergem, Taehyung! La cât avem zborul?
-Poimâine, la 23:00, imi răspunde zâmbind.
-Tu esti unica mea șansă de a-mi schimba viața!îi raspund imbratisand-ul.
-Să mergem la hotel.
-Hai!
