Poezii

Colivie

    Curg culorile spre mine
    Curge soarele din cer,
    Luna veghează și țipă
    Se duc florile-n eter,
    Dar mireasma lor nu piere
    Ea se-mprăștie în văzduh
    Și îmbrățișează sorii
    Ce demult ei au apus.
    Via plânge și suspină
    După a noastră glăsuire.
    Murmure s-aud în zare
    Înfundate de uimire.
    Toate par acum să tacă
    Tace mâlc, să tacă lasă-i.
    Eu m-aplec înapoi pe pernă.
    Las văpaia să se stingă
    Focul scânteie mai leneș
    Camera și ea se culcă.
    Torsul mâței se reprimă
    Prin timpane inima strigă,
    Iepurește, repezită
    Ochii par acum să piară,
    Sub a pleoapelor scăpare,
    Însă totul se cam sfarmă
    Crăpături ș-aici s-apară,
    Cade jos înc-o bucată.
    Lumina intră d-afară
    Realitatea e o povară.
    Și deschid iar ochii greu
    Că lumină-i peste tot
    Mă aflu-n același loc,
    Lângă sine într-un spațiu,
    Spațiu cât o lume poate
    Între creier și-a lui sursă,
    Unde zace-un suflet care,
    Stingherit în corp de carne,
    Luptă pentru a lui scăpare.