Fosta ,,Lacrimi de ceață"
❝Te iubesc cu o iubire veşnică de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!❞ Ieremia 31:3
❝Doamne, învață-mă te rog, cum să iubesc!❞
Un castel, un Rege, un prinț și o prințesă.
Când Tatăl prințesei nu poate accepta ca...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
,,...dar poate să doară ca iadul."
Lupta înseamnă de multe ori durere, iar cand încerci sa lupti cu cel ce e mai tare ca tine, risti sa pierzi. Lyria Blumenberg, o pianista stabilita in frumosul oras al iubirii, si Stephan Eltz, moştenitorul tronului de aur al Koblenz-ului vor intelege ca iubirea si Dumnezeu sunt o singura persoana? sau vor lupta cu Cel ce îi poate distruge pe amandoi?
Puține persoane au ocazia de a vizita unul dintre cele mai frumoase orașe ale Europei în zilele dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Furia cu care Adolf Hitler amenință evreii în stanga și în dreapta era peste măsură de mare şi teama unui posibil război punea stăpanire cu brutalitate pe inimile locuitorilor.
Pasiunea pentru muzică a fost ancora de salvare din acea mare a lacrimilor si viselor năruite, muzicalitatea și armonia dintre degetele calde ale mâinii și clapele reci ale pianului reconstruiau drumul Lyriei. Drumul pe care s-a jurat să nu mai calce până ce evreii vor fi eliberați.
Dorința de putere a unui conducător de țară a dus la distrugerea celor mai înalte vise. Uneori răul cel mic, poate ucide un munte împodobit cu vise si speranțe. Ura. Ea a fost vie încă din zilele anului 1936 si crește pe zi ce trece spre a răni și ultima fărâmă de speranță dintr-un ciob.
Când dorul de casă era peste limită de sfâșietor si cănd jurământul se pune de-a curmezişul, cunoște pe cel ce îi putea oferi viața şi puterea. Fratele, Prietenul şi Tatăl celei mai frumoase prințese. Dumnezeu.
Cele mai puternice jurăminte se pot prăbuşi la strigătul lacrimilor unei mame. Acel drum pe care nici moartă nu l-ar fi facut, acum îl păşea cu inima cat un purice. Doar gândul la mama ei o făcea pe tânăra fată să se întrebe: Ce e viața? Un abur trecător îşi răspunse încet. O singură clipire de pleoape si doar o bătaie de inimă.
Călcase pe pamântul pe care jurase că nu va mai fi. O făcuse. Dar îsi iubea mama, iar acest gând o făcea să uite fiecare juruință de care ținea cu dinții.
Reîntalnirea dintre mamă și fiică a fost una mai mult decât poate cineva exprima în cuvinte. O revedere în care ne regăsim cu toții. O revedere a noastră.
Acțiunea își începe lupta. Apar sentimente pe care nu le poate controla și gânduri care nu îi dădeau pace. Însă era ceva, sau mai bine zis Cineva care îi aducea mereu aminte cine este și a cui fiică a acceptat să fie.
Adevarata luptă începe când te aștepți cel mai puțin. Gândul că va fi mereu puternică o încurajează să depașească aceste sentimente interzise.
Când nu știi să îți protejezi inima, acesta ajunge să iubescă ceva ce nu-i demn de numele pe care-l poartă, sa ofere iubire prețioasă unei persoane care nu știe să o protejeze. O luptă între inimă și minte apare cand totul parea ca se linisteste in viata ei. Iubirea fata de Dumnezeu era acum pusa la îndoială si ajunge sa faca fapte pe care mai apoi sa le regrete.
Dumnezeu este iubire. Si nu una care sa te raneasca si sa te faca sa iti tradezi Tatal, ci una care sa te mângâie si sa te iubeasca cu tot cu greselile tale.
Aceasta este iubirea adevarata, sa iubesti dincolo de cele mai mari greseli si sa ierti chiar si cele mai nepotrivite sentimente.
