Soulmates | Ziley

Capitolul 02

Lola's P.O.V

Razele puternice ale soarelui străluceau printre perdeaua pe jumătate trasă, făcându-mă să mă zvârcolesc în pat. Am deschis încet ochii şi am aruncat o privire către ceasul care se afla pe noptiera din dreapta mea, acesta indicând 08:43. M-am ridicat leneşă, îndreptându-mă spre dulapul din camera mea, luându-mi un maiou negru şi nişte blugi tăiaţi la care am asortat nişte converşi negri. Am coborât în grabă scările şi am zărit-o pe Katie aşezată la masa din bucătărie, servindu-şi cafeaua. Aseară am vorbit până târziu şi mă bucur să o văd  odihnită.

- Neaţa, Kat. Spun eu în timp ce îmi iau o ceaşcă de cafea şi iau un loc lângă ea.

- Neaţa.

- Deci ce planuri ai azi?

- Lola, în seara asta e balul...

- La dracu cu balul ăsta. În seara asta era? Mai e o săptămână până începe şcoala! De ce l-au fixat atât de devreme? Nu cunosc pe nimeni acolo.

- Mă cunoşti pe mine şi în curând îl vei cunoaşte şi pe Harry.

- Harry? Iau o gură din cafeaua mea şi mă uit confuză la prietena mea.

- Prietenul meu. Ţi-am povestit aseară despre el. Îţi aminteşti?

- Oh, corect...De ce trebuie să îmi aduci mereu aminte că nu am un prieten?

- Poate pentru că nu ai unul? Spune ea chicotind.

- Sunt o femeie independentă şi foarte matură...

- Care are un poster cu Zac Efron deasupra patului, iar de fiecare dată când se dezbracă aruncă o privire la poster.

- ....

- ....

- Katelline Dave asta trebuia să rămână secret.

Bufnim amândouă în râs, iar după câteva momente de râsete, ne recăpătăm glasul.

- Lăsând gluma la o parte. Când va veni timpul să am un iubit, atunci o să îl am. Oricum nu sunt capabilă să "întreţin"  o relaţie la momentul de faţă. Va veni şi timpul meu.

***

Încercam cu greu să îmi fac loc prin mulţimea de adolescenţi euforici care se mişcau lasciv pe ritmul muzicii. Oameni buni, ăsta e un bal de început de an şcolar, iar voi vă expuneţi atât? Oh doamne, de asta nu suport eu genul ăsta de distracţie. Privirea mea umbla disperată după Katie. Chiar nu îmi doream să îmi petrec seara singură printre idioţii ăştia. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, balul ăsta are şi o parte bună. Este un bal mascat. Mă bucur măcar că nu trebuie să le văd moaca viitorilor mei "colegi".

În cele din urmă, atmosfera se destinde, directorul dând startul probei pentru "Perechea anului". Această probă constă într-un dans, bineînţeles executat cel mai elegant. Câştigătorii bucurându-se de acel titlu. Ştiu că am făcut o perioadă îndelungată dans, însă nu mă simt în largul meu să ştiu că voi fi privită de atâtea perechi de ochi în timp ce dansez, aşa că mai bine nu mă ofer. Mă îndrept spre o masă de unde îmi pun puţin punch în pahar şi îmi aşez mai bine masca.

- Nici tu nu te distrezi, huh?

Mă uit în stânga mea şi zăresc o siluetă masculină. Eră un tip solid, cu părul negru şi bine aranjat, purtând o mască. Masca sa reprezenta două aripi negre fixate pe ochi.

- Nu prea. Spun eu luând o gură din băutura mea.

- Cum te numeşti?

- Lola.

Ritmul muzicii s-a schimbat încet-încet, acum fiind pe fundal o piesă de tango, dacă îmi dau eu bine seama. Câteva perechi şi-au făcut apariţia în mijlocul ringului, începând să danseze pe ritm. Atunci, îl văd pe tipul de lângă mine cum se apropie de urechea mea pentru a se face înţeles, gândindu-se că muzica este prea puternică şi îmi spune:

- Lola, ai de gând să te plictiseşti toată seara? Ce spui de un dans?

Am stat puţin pe gânduri uitându-mă în jur, însă văzând că prietena mea nu e în zonă, altă oportunitate nu aveam de a combate plictiseala. În plus, tipul era destul de amabil.

- Sigur. I-am răspuns acestuia şi i-am permis să mă conducă pe ringul de dans.

Mâna lui dreaptă a alunecat pe spatele meu, iar cu cealaltă îmi strângea degetele firave în palma lui care se mişca în aer.

Trebuie să recunosc că tipul ăsta e un dansator excelent. Felul în care îşi dozează paşii e uimitor şi de-a dreptul elegant. În câteva secunde observ cum toţi ochii sunt aţintiţi asupra noastră, celelalte perechi oprindu-se şi admirând dansul nostru. Atunci am simţit cum un nod mi s-a pus în gât. Toată lumea se holba, iar noi practic continuam să ne mişcăm pe ritm. În ultimul moment, acest brunet face ultima mişcare şi mă învârte reuşind să fac o piruetă grozavă şi să fiu lăsată pe spate de braţele sale puternice. Muzica s-a oprit, iar lumea a început să aplaude şi să strige tot felul de încurajări, în timp ce noi rămâsesem în aceeaşi poziţie, eu fiind absorbită de zâmbetul său perfect. M-am trezit însă la realitate şi m-am ridicat din strânsoarea lui zâmbindu-i puţin timidă.

Deodată, vocea directorului se aude din mijlocul scenei, strigând la microfon:

- Cred că am aflat deja câştigătorii. Poftiţi aici alături de mine. Care sunt numele voastre, dragilor?

În acel moment, observ cum brunetul cu care am dansat mai devreme  aleargă grăbit spre uşa de la ieşire părăsind încăperea. Din instinct, deşi chiar nu ştiu de ce am făcut asta, am mers după el şi l-am zărit afară, întors cu spatele şi mergând lent.

- Stai! De ce pleci? Am câştigat. Mă adresez eu înlăturându-mi masca de pe faţă şi apropiindu-mă de el, încercând din răsputeri să trag de marginile rochiei mele mulate care era puţin cam prea scurtă.

- Îmi pare rău, dar nu mai pot rămâne. Dă să plece, însă din reflex îl apuc de cămaşă şi îl trag în spate. Doi nasturi îi sar, iar acesta se întoarce pentru o secundă, dezgolindu-i pieptul pe care se afla un tatuaj deosebit de frumos. Două aripi albe, în mijlocul cărora de aflau două buze roşii.

-  Nici măcar nu ştiu cum te numeşti...

Acesta nu face nimic doar îşi continuă drumul lăsându-mă în urmă, întorcând în final capul şi oferindu-mi un zâmbet cât se poate de sincer, masca lui ascunzându-i faţa.

Cine eşti?

Sfârşitul capitolului 2.