Gustul adrenalinei

Capitolul 4- Descoperirea

-Aha!

În acea clipă, Ema se ruşină. Nu ştia cum să reacţioneze.

-Ce e, târfo? Te dai la el? Ce vrei defapt?

-Sorana! Nu o face târfă! Ea e iubita mea.

-Iubită?

-Iubită???

-Stai! Tu ai iubită?

-Chiar aşa? Sunt iubita ta? zise Ema puţin nedumerită.

O femeie a ieşit din cabina de toaletă şi îşi facu loc printre ei:

-Bine că aţi terminat! Nu mai poţi nici la baie să mergi.

Toţi bufniră în râs.

-Bună! Eu sunt Sorana! Îi întinse blonda mâna în faţă Emei.

-Stai! Ce?

-Da. Ea e Sorana. Noi lucrăm împreună...

-Cum adică împreună?

-Bună întrebare. Apropo, te-ai descurcat bine. Asta e o poveste mai lungă. Sorana, tu du-te la întalnirea ta din seara asta, iar eu vorbesc cu Ema.

-În regulă! şi blonda se îndreptă spre oglinda, îşi aşeză sutienul, îşi retuşă machiajul si apoi ieşi pe uşă.

-Hai să mergem.

-Unde?

-Hai!

Cei doi ieşiră pe uşă şi se urcară înapoi pe motocicletă. El o duse într-un parc. Luna sclipea iar parcul era învăluit de miresmele florilor nopţii. S-au aşezat amândoi pe un leagăn atârnat de o creangă. În jurul lor erau flori şi iarba vrede, proaspăt tăiată dădea aerului o notă specială.

-Ce frumos e aici! zise ea entuziasmată. Dar totuşi, ce se întâmplă cu Sorana?

-Păi...

-Păi ce?

-Păi lasă-mă să termin! şi chicotiră amândoi.

-Biiineeeee...

-Ea lucrează cu mine. Noi ne întâlnim... Adică ea... Ea se întâlneşte cu diverşi oameni deobicei politici şi află diferite informaţii.

-Adică sunteţi spioni?!

-Mmmmnnuu... Nu chiar. În plus doar ea furnizează informaţii ce pot creea nenorociri. Astfel lucrează pentru agenţie.

-Dar tu ce faci?

-Eu doar îi aranjez întâlnirile şi o plimb de colo colo. Nu e mare lucru.

-Am o întrebare... Ai avut sau ai vreo relaţie cu ea?

-Ai înnebunit?

-Nu! De ce?

-Tu ştii câţi ani are?

-Nuuu..

-Are 27!

-Păi şi tu câţi ani ai?

-Tu cât îmi dai?

-20...

-Doamne! Aşa bătrân crezi că sunt? Nici nu mă mir că la început îmi vorbeai cu dumneavoastră. Am 18 ani. Şi tu 16.

-Eu nu am încă 16.

-Dar o să faci într-o săptămână.

-De unde ştii?

-Am şi eu sursele mele...

-Maya?!

-Da. De unde ştiai?

-E singura persoană care ştie mai bine decât mine când sunt născută.

Apoi au început să râdă. S-au sărutat romantic iar apoi au plecat din parc şi Ştefan a dus-o acasă pe Ema.

-Intră cu mine!

-Nu aş mai intra. Fugi! Maya te aşteaptă! Aveţi multe de povestit.

-Bine! Noapte bună!

Apoi se sărutară uşor pe buze, iar Ema intră în casă. El a aşteptat sa intre, iar apoi plecă. De cum intră, Maya o întâmpină.

-Cum a fost?

-Superb!

-Şi la mine!

-Şi la tine ce???