Capitolul 2- Surpriza

99 7 0
                                    

-Ştefan, îmi este frig.

-Nici nu mă miră. Eşti îmbrăcată subţire. Uite! Ia geaca mea.

Îi dadu geaca şi o vreme nu se mai auzi nimic. Era o linişte asurzitoare şi tot ce se putea auzi era câte un val ce se spărgea din când în când  la mal. Era o beznă totală şi tot ce se putea zări erau stelele. Luna era ascunsă printre nori, asa ca frica se instaura încet încet.

-Ştefan, ce facem aici singuri? De ce stăm degeaba în pustiu?

-Ai răbdare! Vreau să îţi arăt ceva.

-Bine... Fie...

Ema era emoţionata. Ei îi plăcea de Ştefan dar nu ar fi recunoscut pentru nimic în lume. În mod normal într-o astfel de situaţie, i-ar fi fost frică dar nu îi era. Era singura noaptea în pustiu cu un băiat dar nu îi era frică.

-Mai stăm mult?

-Off... Nerăbdătoare mai eşti! Când iese luna din nori iţi arăt de ce te-am adus aici.

Nu trecu mult timp şi Ştefan o luă în braţe şi plecară împreuna.

-Unde mergem?

-Mai ai multe întrebari? Prea vrei tu să le ştii pe toate!

Au mai mers puţin şi apoi el urcă nişte scări cu ea în braţe.

-Lasă-mă jos că sunt grea.

-Nu eşti deloc grea!!!

El chicoti şi o ridica şi mai sus, şi mai sus. Ema nu se mai putea opri din zâmbit.

Acum aveau marea sub ochi şi luna în faţă.

-E minunată marea! Şi luna... Şi stelele...

-Şi mie îmi plac, la nebunie! Este locul meu preferat! Nimeni nu ştie că aici mă regăsesc. Acum ştii tu, draga mea.

-Priveşte! Ştefan, sunt superbe!

O mare de lampioane se înălţau acum peste capetele lor. Erau colorate, dar pe măsură ce se înălţau, îşi pierdeau culoarea şi rămâneau doar nişte simple stele căzătoare pe cerul plin de astre.

-Câte dorinţe ar trebui sa îmi pun acum?

-Nu ştiu, iubita mea, dar eu am o singură dorinţă, ce e pe cale să se împlineasca. De când te-am vazut prima oară, asta mi-a fost singura dorinţă.

S-a aplecat şi a sărutat-o uşor pe buzele ei reci. Câteva secunde mai târziu, restul grupului ieşi de nicăieri şi îi aplaudă.

-În sfârşit! Bravo frumuseţea mea!

-Ştiai de asta?

-Normal! Nu sunt eu cea mai buna prietenă a ta?

-Ba da, Maya! Multumesc oricum!

Cele doua prietene se luară în braţe. Apoi au plecat spre casă pentru ca se făcuse deja târziu.

-În seara asta mai am treabă. Ne vedem mâine.

-Da unde te duci?

-Iar începi cu întrebările?

-Hai zi-mi şi mie!

Ea se supără şi se duse într-un colţ. Apoi el veni din spate şi o mângâie pe umăr.

-Te iau cu mine! Vii cu mine la întâlnire!

-Ce? Ce să fac?

-Vii cu mine! Hai!

Şi s-au facut disparuţi în noapte.

Gustul adrenalineiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum