Gustul adrenalinei

Capitolul 5- Confesiuni

- Și la tine ce???

Asta e o poveste mai lungă... Ce ar fi să îmi spui tu prima?

-Nu nu nu, domnișoară! Avem ceva de clarificat ! Ce ai făcut tu cât timp eu am fost cu Ștefan la întâlnire?

-Păi, ca să răspund la această întrebare,va trebui să îmi povestești tu prima.

-Bine, fie... Și așa eu voiam să încep...

Se așezară amândouă pe canapeaua din mijlocul livingului, iar după ce Ema îi povesti Mayei a făcut în ultimele 3-4 ore, aceasta spuse entuziasmată :

-Nu e nici pe departe la fel de palpitant ca ce am făcut eu!

-Stai așa! Ce ai făcut? Deja încep să devin al naibii de curioasă!

-Păi... Ca să înțelegi ce am făcut eu în acest timp, trebuie mai întâi să îți povestesc ce mi s-a întâmplat ieri. Am fost așa cum i-am promis tatei la atelier, unde am aflat foarte surprinsă că de data asta nu voi mai lucra singură la tabloul meu. Lângă mine se afla un băiat blonduț cu ochii verzi ca smaraldul. Avea un șorț ponosit și plin de vopsele de parcă ar fi fost paleta sa de culori. Mi se părea foarte cunoscut, dar cu toate acestea, nu știam cine este. În timp ce pictam, încercam să mă uit la el, să văd de unde mi se părea atât de cunoscut, dar de fiecare dată el se uita deja la mine cu , probabil, aceeași expresie confuză pe care o aveam și eu pe chip: „De unde ne cunoaștem?" . A trecut ceva vreme, și probabil că timpul pe care îl aveam la dispoziție să pictez, s-a scurs pe nesimțite, având învedere că afară se întunecase deja. Mi-am strâns ca deobicei sculele, m-am spălat, și apoi am aruncat o ultimă privire băiatului pe care nici nu îl cunoșteam. Am deschis în liniște ușa, și înainte să mă strecor pe ea, am aruncat ușor înîncăperea mică un vag „Pa!" . Pe neașteptate, râspunsul a venit. „O seară plăcută îți urez, Maya!". Am rămas ușor pe gânduri, dar mi-am revenit repede și am plecat. Bineînțeles că am avut impresia că nu am să-l mai văd niciodată, dar, atunci când vorbeam cu tine despre Ștefan, ieri seară, l-am zărit în partea opusă a cercului, vorbind cu Dee. Trebuie să recunosc că am fost mai mult decât surprinsă atunci când Martin mi-azi că nu a mai venit până acum, că este nou în oraș și că în seara asta va face jurământul iar eu voi fi cea care îl va iniția. Așa cum tomai ți-am zi, eram mentora lui, așa că noi a trebuit să plecăm primii. Dar probabil că n-ai observat pentru că erai prea preocupată să te cerți cu Ștefan. Am luat-o eu înainte, iar el după mine ca să văd ce poate. Trebuie să recunosc că tipul al cărui nume nu îl știam se ținea destul de bine.Când am văzut că face față, am luat-o în stânga la cotitură. Acesta a fost momentul în care ne-am despărțit de tine și de Ștefan. Voi find doi pe o motocicletă, nu aveați cum să vă țineți după noi printre obstacole. După ce am terminat testarea,am venit la tine și la Ștefan ca să vă luăm cu noi la jurământ, dar păreați foarte ocupați așa că am lăsat jurământul pe altădată și ne-am hotărât să ne întâlnim mâine la 4 în pădurice. Când ne-am despărțit, tipul nou se tot ținea după mine. Când am văzut că nu îmi dă pace, m-am oprit să vorbesc cu el:

-Ce te tot ții după mine?

-Nu am făcut cunoștință, și mi s-a părut a fi cazul având în vedere că ești mentora mea și în plus o motociclistă atât de bună.

-Maya, îmi pare bine domnule...

- Liviu. Pe mine mă cheamă Liviu. Fără domn. Liviu și atât.

-Îmi pare bine, Liviu și atât! am zis eu zâmbitoare, dându-mi ușor ochii peste cap.

-Vrei să vii cu mine la un suc?

-Suc? E ora 10 seara. Ce suc găsim la ora asta?!

- Am un prieten care are o caferea. Nu cred că aplecat încă. Mergem acolo!