Hey plufarini! Nu am mai dat demult pe aici și, de vreme ce ultima a fost poezie romantică, am vrut să fiu pe aceeași temă doar că e într-o atmosferă mai trista. Sper sa va placa si astept critici.
_____
Spune-mi în faţă că nu mă iubeşti,
Nu mă lăsa să cred în lucruri prosteşti.
Adorm şi mă trezesc cu tine-n gând,
Nopţile mă prind stând şi plângând.Spune-mi că ai o altă fată!
Nu mă lăsa singură în stradă.
Rostesc vorbe fară înţeles, chiar prosteşti,
Ajung să cred că sunt doar poveşti.Seara mă doboară, tu persişti
La mine pe foaie te aşterni! Sa fim realisti:
Ştim amandoi că nu mă vei iubi
Şi nu mă vei alege, mereu te vei grăbiSă fugi. Ştiu că mă urăşti,
Pentru mine mereu ai avut măşti:
M-ai privit, mi-ai dat de inţeles ceva,
Însa, în sinea mea, ştiam că e altceva.Şi negura nopţii mă acoperă uşor,
Îmi găsesc sfârşitul, simt că mor;
Nu ştiu de ce am aceste sentimente,
Dar sper să trec repede peste.Şi mă gândesc la tine, eşti acel EL!
Te urăsc şi totuşi eşti cel
Ce mi-a furat gândurile, mă dobori,
Fiindcă acum am ramăs fără culoriAle sufletului meu, s-au terminat;
Speranţele mele au picat, s-au dezbinat
În mii de bucăţele ce zac pe pământ
Şi nu mai pot fi lipite cu nici un legământ.Mereu ma gândesc la tine, ești peste tot,
Nu mai am scăpare sau vreun antidot;
Lumea mea s-a terminat, e pierdută!
Ai călcat în picioare şi ultima cutăDe speranţă, nu mai am niciuna;
Totul e pierdut, am rămas cu minciuna
Că te vei întoarce sau vei fi al meu;
Totul mi se pare o povară, este greu!Mă găndesc la tine înca de demult,
Dar știu că e doar o speranța și nimic mai mult
Fiindcă nu mă placi, te ferești observabil,
Iar distanța dintre noi se vede considerabil.Mereu mă simt singură, chiar abandonată,
Însă m-am obisnuit cu gândul, dar o dată
În viață îmi doresc să fiu prima la tine în gând
Și să mă iubești ca și cum aș fi singura de pe pământ!
CITEȘTI
Un colțișor al creației
PoetryAceasta carte va cuprinde toate poeziile mele, va fi singura si unica mea carte cu poezii si aici voi posta pana cand nu ma va lasa watt. Va astept sa aruncati o privire! Totul incepe aici si se va termina.... Ce zic eu ca se va termina?! Nu va lua...