Destinul

Rămas bun

-Aha, deci altceva n-aveti ce face decât să vă...îh...mozoliți?

-Si pe tine ce te interesează ce facem noi? E viața noastră, facem ce vrem cu ea...

-Da...Bine...Cum zici tu roscovel....

-De ce ai venit aici??Alta treabă nu ai??zise Ema 

-O, ba da, dar ai primit o...Scrisoare...și o învârti de parcă avea ceva necunoscut lumii umane... Ia-o....si o aruncă ca ars...Eu am plecat..și zăcând asta, Matei se întoarse pe călcâie și plecă

-De la cine e?

-Nu scrie...și o inspecta cu de-a întregul...Scrie doar "d-nei Ema Johnson, biblioteca, masa din colț"

-Ciudata scrisoare...Deschide-o...

Ema o deschise, o inspecta și începu să citească încât doar Eric sa o audă. După ce termină Se uitară unul la altul...

-Deci, asta înseamnă că...Plec?

-Asa se pare...Mai citeste-o odata...

-Ok... ".                              Draga Ema,

Pare absurd că îți trimitem o scrisoare și nu mesaj, dar nu ne mai găsim telefoanele și ne-am gândit că ar mai simplu așa...Vrem sa îți spunem că suntem mândri de tot ceea ce faci, și că vrem să te luam cu noi...Nu am petrecut timp împreună, și ne-am gândit că cel mai bine e sa te avem alaturi de noi... Daca ești de acord, trimitene o scrisoare în care aprobi că ești pregătită, iar noi venim sa te luam...Daca accepți sa știi că vom sta până vei fi tu suficient de matura încât să poți călători singura...Daca nu, vom ști că tu vrei sa ramai aici și noi vom accepta, chiar daca ne va fi extrem de greu...Ne e dor de tine, și să știi că noi te susținem orice alegere ai face...Te iubim extrem de mult, și sperăm că ești bine.

                                                                             Cu dragoste,                                                                                                 părinții  tai  "

-Si, tu vrei sa pleci, nu?

-Da, adica    , îmi va fi dor de voi toți, dar sunt părinții mei...Și sper să mă înțelegi...      

-Desigur...daca te face pe tine fericita....

-Iti mulțumesc...și îl îmbrățișa drăgăstos

                                                •••

Toți erau în jurul ei...Eric o strângea in brațe, se părea că va fi ultima lor îmbrățișare...

-Ne va fi dor de tine...Sa știi.spuse Domnic si o bătu încet pe umăr

-N-noi v-vom m-mai v-vorbi, n-nu?spuse printre lacrimi Teo in timp ce o lua în brațe

-Desigur...Nu mai plânge, că mă faci și pe mine...spuse în timp ce pe obraji i se prelinseră doua lacrimi... Vom vorbi in fiecare zi...incerca sa zâmbească dar începu să plângă și ea

-Va fi bine...Ne vom vedea...Timpul va trece ca prin brânză...incerca Eric să facă o gluma, dar și el cu lacrimi in ochi...îi șterse lacrimile de pe obrajii rumeni ai Emei, și o sărută fin, ca de rămas bun

Când Ema se văzu în mașină părinților ei, nu îi venea să creadă...Părea un vis...Un vis care părea că se termina...Asta era finalul?Nu, nu se putea...Visul trebuie sa continue, chiar daca continua cu banalități...Acum își dăduse seama...Asta chiar se întâmplă, și speră ca spusele lui Eric să se îndeplinească,că timpul sa se scurga extrem de repede iar ea să se întoarcă înapoi acolo, in orașul în care mișunau cele mai frumoase amintiri...Amintiri care nu se vor evapora niciodată...

Mă urăsc că am făcut capitolul asta, daaar, am o ideita mititica și mna, trebuie sa o pun in aplicare...Bun, asta nu e sfârșitul, vor continua muuulte chestii interesante, asta e doar începutul:))