Tot ce ar fi trebuit sa stii

Cerul plangea

*În dimineaţa următoare, familia Frelli se pregătea deja de înmormântare, Anne era distrusă, Robert îi era mereu alături dar ceva din inima ei nu o lasa să se ataşeze mai mult de el decât că de un simplu prieten.La finalul zilei, Clara o sună pe Anne:

- Hei.. sper că eşti mai bine, nu vreau să te sperii dar vreau să mă asculţi cu atenţie, Will a postat poze cu tine şi el din seara petrecerii, poze photoshopate, sunt oribile

- Really? Nu pot să cred că a decăzut atât de mult, ce o să spună familia mea? Nimeni nu o să creadă ce s-a întâmplat de fapt şi că acele poze sunt doar o răzbunare din partea lui Will...

- O să încerc să fac ceva în privinţa aceasta, doar să fii bine! Eu am încredere în tine şi ştiu cum s-au întâmplat lucrurile.

- Da, ştiu.. toată treaba aceasta cu bunicul m-a afectat foarte mult dar nu mă pot lăsa acum, o să încep să vin din nou la liceu şi o să dau fata cu Will.

- Daca tu crezi că asta te va face să fii mai bine, atunci fă-o. Te pup, ne vedem mâine la şcoală.

*După o zi obositoare şi tristă, m-am retras în camera mea şi am început să îmi fac ordine în gânduri şi în viaţă, ascultând non stop melodia lui Avril Lavigne, idolul meu încă din gimnaziu, am repetat la nesfârşit versurile care mă descriau perfect:

„She wants to go home

But nobody's home

That's where she lies

Broken inside

With no place to go

No place to go

To dry her eyes

Broken inside"

Într-un final am adormit cu gândul la băiatul care mi-a furat un zâmbet la şcoală în momentul în care s-a dat de mine şi toate cărţile mele au ajuns pe jos.. oare o să-l mai văd?

A doua zi dimineaţă, m-am trezit mi-am făcut rutină, mi-am luat o rochiţă neagră şi mi-am făcut linia de tus care era indispensabilă, da, eu sunt fata care mereu are o linie de eyeliner nu contează ce s-ar întâmpla, mi-am pus un rimel negru, un luciu de la Chanel şi am plecat spre şcoală pregătită să îl înfrunt pe William.

Am ajuns în curtea şcolii, totul părea atât de sinistru la această oră a dimineţii, autobuzul nostru ajunge devreme şi mereu am timp să merg la cantina unde pot să mănânc ceva, în dimineaţa asta ceva s-a schimbat, Will era acolo, vesel arătând poze cu mine la toţi prietenii săi, am mers la el furioasă, hotărâtă să rezolv situaţia odată pentru totdeauna.

- Pot să ştiu de ce împrăştii zvonuri false despre mine? Ţi se pare normal să truchezi poze cu mine şi să mă defăimezi?

- Hai lasa, ştiu că ţi-a plăcut, nu trebuie să faci atâta tam-tam pentru o noapte petrecută împreună, erai atât de beată încât nici n-ai putut să te ridici din pat după ce ne-am iubit ca nebunii, şi ce îţi mai plăcea!

- Poftim? Ce bărbat eşti tu? Trebuie să recurgi la asemenea lucruri pentru că te-am refuzat?

În acel moment l-am pălmuit pe Will şi tot ce am putut să mai văd în faţa ochilor a fost că era atâta de nervos pentru că l-am făcut de râs în faţa oamenilor încât m-a împins şi am căzut pe jos, când dintr-o dată, băiatul care m-a făcut să-l urăsc pentru că mi-a dat cărţile pe jos, a apărut şi mi-a luat apărarea lovindu-l pe Will atât de tare încât nu a mai zis nimic, în acea clipă m-am ridicat de jos cu ajutorul băiatului misterios care mi-a oferit mâna lui pentru a mă ajuta:

- Haide, ridică-te, eşti bine? Ţi-a făcut ceva nenorocitul ăsta?

- Nu.. nu a apucat, mulţu... mesc, nu ştiu ce să zic, m-ai luat prin surprindere, nu mă aşteptam să îmi iei apărarea, dat fiind că nu ne cunoaştem şi mai ales după întâmplarea de ieri

- Nu te umfla în pene, nu este nimic special, doar că nu accept că nimeni să atingă o femeie

- Oricum, îţi mulţumesc. Apropo, eu sunt Annabele

- Eu sunt cineva care de data aceasta te-a salvat, dar ai grijă, nu întotdeauna e cineva care să intervină pentru tine

Lăsându-mă fără cuvinte, băiatul misterios a dispărut printre mulţimea de oameni care se adunase pentru a vedea ce se întâmplă, tot ce s-a putut auzi a fost sunetul motocicletei sale.

Dar ceva îmi scapă, nunta! Mâine era 15 iulie.. ziua în care sora mea se căsătoreşte iar eu trebuie să mă prefac alături de Robert că suntem cuplul perfect, vorbind de lup şi lupul era la telefon:

- Hei, Anne, eşti pregătită să mergem la cumpărături?

- Buna, Robb, tocmai ce am ajuns la şcoală... am preferat să vin astăzi, nu puteam rămâne acasă

- Nuu, vin acum după tine şi mergem să cumpărăm cea mai frumoasă rochie pentru cea mai frumoasă fată, doar mâine e nunta surorii tale

- Ohh, Robert, eşti mereu atât de atent, bine, am să vin

- Asteapta-mă în faţă la Pobb

- Ok, acolo voi fi

În timp ce îl aşteptăm pe Robert, în locul lui apare băiatul de mai devreme, îmbrăcat într-o geacă de piele neagră cu un desen pe spate ce scria "The serpents", avea părul plin de onduleuri, de culoare castanie, ochii gri, aşa păreau, cel puţin, nişte dinţi perfecţi albi, şi nişte buze sângerii, era mai înalt decât mine, de abia acum am reuşit să îl analizez mai bine, în momentul în care în dadu-se casca de motociclist jos, coborând de pe motocicletă şi venind spre mine, credeam că înnebunesc, nu se putea să apară mereu băiatul acesta

- Hei, străinule, te-ai gândit să mă urmăreşti să vezi dacă mai am nevoie de tine?

- In primul rând numele meu este Cezar, şi nu, nu te urmăresc, dar cred că tu îţi cauţi probleme singură, ce cauţi aici în parcare la Pobb, în timpul orelor de curs?

- Imi aştept priete.. nul, adică suntem în curs de cunoaştere

- Hah, ceva îmi spune că acest curs de cunoaştere nu merge prea bine

- Nu ştiu.. ne cunoaştem de atâta timp şi am hotărât să ne dăm o şansă să fim mai mult decât amici

- Atunci, mult succes

- Multumesc încă o dată

Atunci băiatul misterios, adică Cezar, pentru că acum avea un nume a dispărut din nou pe motocicleta lui, exact în momentul în care Robert a apărut.

Eu şi Robert am urcat în maşină, eram în drum spre mall, când dintr-o dată Robert începe un subiect pe care l-am evitat mereu cât se putea de mult.

- Nu crezi că ar fi timpul să trecem la celălalt pas din relaţia noastră? Ne cunoaştem de atâţia ani şi încă nu m-ai lăsat să te ating.

- Robert! Tocmai ce am trecut peste decesul bunicului meu, am avut problemele acelea cu Will, pe care sper că le-am rezolvat cu ajutorul unui băiat din liceu

- Pe bune? Pe mine nu mă laşi nici să te sărut şi tu îţi rezolvi problemele cu alţi bărbaţi pe la şcoală

- Te rog, nu strica această zi

- Da, ai dreptate, avem timp.