Tot ce ar fi trebuit sa stii

Thailand

"Nu știu unde duce drumul meu, dar merg mai bine când te țin de mână "– Alfred de Musset;

Poate ca va intrebati de ce capitolul acesta se numeste "Thailand" sau poate nu.
Cine stie? Un lucru este cert,eu si Cezar nu apucasem sa ajungem inca in Thailanda,dar stiti ce mai era inca un lucru cert? Faptul ca ne doream al naibii de tare sa ajungem acolo .
Era luna august,imi amintesc si acum perfect,facusem dragoste pentru prima data.E totul atat de viu in mine,imi doresc sa mai pot simti atingerea lui calda pe pielea mea rosie de la atata soare.
"-Stii Anne,imi doresc la nebunie sa avem un copil,ce zici ca dupa nunta sa plecam in Thailanda? Un loc minunat pentru a face un copil " Spuse Cezar.
-"Este tot ce mi-am dorit vreodata!"
Am raspuns eu coplesita de emotii,intr-un final,era undeva pe la miezul noptii,cand Cezar se apropia de mare, nu apuc sa clipesc si il vad deja inauntru,nici nu a fost nevoie de un impuls mai mare decat cel din inima mea sa ma alatur...
Dupa cateva luni in care nu am discutat cu Cezar,Craciunul se apropia! Craciunul era sarbatoarea mea preferata! Un timp minunat de petrecut alaturi de familie...si totusi doar Cezar lipsea! Ceea ce era mai important,nici nu simteam ca sarbatoarea mea favorita era aici!
Iau telefonul din geanta si il sun,nu raspunde,ma gandeam la ce e mai rau!oare m-a uitat? Oare stie ca fara el viata mea nu are culoare?
Cineva era la usa,era Robert,il vad pe geam ca lasa o scrisoare la usa si pleaca in graba,ies,iau scrisoarea si gasesc o invitatie la un bal de Craciun peste 2 zile.
Iau invitatia si o arunc la gunoi,ma pun in pat si ascult pe repeat melodia noastra ,asteptand-ul pe Cezar sa sune si sa-mi spuna ca nimic nu s-a schimbat intre noi si ca visele noastre se vor indeplini.Toti stim ca iubirea este cel mai frumos sentiment în măsură să unească două suflete pentru totdeauna. ...ora 23:20 si tot ce doream era sa sune telefonul si sa-i mai aud inca o data glasul...Oare o sa suni?

Ora 23:40,telefonul continua sa ramana cu ecranul negru,nici urma de Cezar.

Intr-un final , ma pregatesc de somn, fac un dus,ma spal pe dinti si ma pun in pijama,adorm cu gandul ca totul e doar un vis urat.

Ora 07:00

Ma trezesc,iau micul dejun si pornesc radio-ul , beton! nici nu se putea mai bine, la prima ora a diminetii suna deja melodiile de Craciun,ma imbrac in uniforma si plec la birou unde deja seful meu ma astepta cu o cafea.

-Ai avut o noapte grea? Intreaba el.

-Da,ceva de genul. Raspund eu nedumerita.

-Ce ai zice daca ti-ai lua vacanta cu o zi mai repede?

-Pe bune?Chiar vorbesti serios?

-Da,Anne.Poti sa mergi sa te pregatesti de Craciun.

-Multumesc mult,apreciez enorm!

Ma indrept spre masina,si pornesc catre un supermarket ,singurul care inca mai era deschis,intru pe usa si deodata il vad pe Cezar,tot corpul meu o luase razna,nu stiam ce sa fac,cum sa reactionez ,se intoarce si ma saluta dar o iau intr-o alta directie vazandu-l cum ma priveste dubios din urma.Fac niste cumparaturi repede si plec spre casa.

Intru in casa si privirea mea este direct la cartea de pe masa care avea un citat scris pe ea : 

~Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubești. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc – Liviu Rebreanu; ~

Stau si ma gandesc,oare chiar merita acest Cezar toata suferinta mea? oare eu meritam sa sufar pentru decizia lui? parca cea mai mare bucurie a vietii este sa fii convins ca esti iubit,dar cand nu stii asta?ce trebuie sa faci? Va zic eu,plangi! si plangi pana nu mai poti,pana cand simti o durere imensa in inima si in stomac,plangi pana cand simti ca o sa cada cerul pe tine,pana cand lacrimile se transforma in sange,si dupa? dupa mergi mai departe,desigur,daca poti sa faci asta inseamna ca procesul meu este unul corect,daca nu? aici nu stiu sa va raspund pentru ca mie mi-a iesit intr-un final.

Dupa ce toata curatenia si mancare de Craciun era gata,fac un dus,ma aranjez,imi pun un ruj rosu si astept colindatorii,mama si sora mea nu intarzie sa apara alaturi de sotul ei.

-Esti mai bine,draga mea?Intreaba mama.

-Mama,cred ca nu e momentul sa discutam despre asta,nu in seara asta! . Ii raspund eu parca fara sentimente.

Seara insa a trecut si ce era cert este ca mai urmau zile in care absenta lui Cezar va fi resimtita.Orele treceau si nici o veste de la el inca nu aparea.Am continuat sa stau in casa ,sa plang ,si sa urmez procesul de vindecare.Dupa Craciun,insa,o durere de burta nu disparea,iar din insistentele mamei mele am mers la medic pentru niste analize.

-Doamna Annabelle,rezultatele dumneavoastra au ajuns! Afirma medicul.

-Da? si cum sunt?

-Din pacate nu am vesti bune,suferiti de o tumoare maligna la nivelul ovarelor.Suntem la inceput dar pare sa se agraveze din ce in ce mai repede.Operatia este una necesara imediat!

*Cerul cazuse peste mine la auzirea vestii medicului,viata mea era pe sfarsite si eu nu apucasem sa fac nimic cu adevarat important in viata mea,iar acum,datorita acestei tumori care crestea ca si un crin in interiorul abdomenului meu toate momentele de tristete datorate deciziei lui Cezar au disparut.*