Cazul Elvirei - Publicată

Capitolul 2: Rezultatul autopsiei

<< Albert Davis la media.
Lectură plăcută! >>



         — Au ajuns rezultatele autopsiei.

      Vocea care a rupt tăcerea din biroul lui Bernard a fost cea a lui Lawrence. Tatăl și partenerul său și-au îndreptat atenția asupra sa, iar tensiunea se simțea în aer. Detectivul îi ațintise cu privirea, ca mai apoi să și-o îndrepte spre foile din mâinile sale.

         — Am avut dreptate, este crimă. Au fost găsite droguri în sângele său, însă în final, nu este vorba de o supradoză sau de tăieturile de pe mâini, a fost ucisă prin sufocare.

      Se priveau pe rând, căci nu știau ce anume ar putea spune. Erau mai mult decât siguri că e vorba despre o crimă, dar drogurile? Toate răspunsurile noi aduceau câte o întrebare odată cu ele. Uciderea adolescentei a fost realizată cu minuțiozitate, căci nu au descoperit amprente, telefonul fetei nu fusese găsit, iar familia nu știa nimic. Părinți foarte ocupați și neglijenți, iar asta spunea tot.

      La două zile după uciderea Aniei Jensen, vestea a fost răspândită în Toronto și peste America. Locuitorii erau mai mult decât terifiați, un criminal era liber, iar părinții erau în alertă. Teama ca fii sau fiicele lor să devină ținta asasinului agita și mai mult autoritățile, ce trebuiau să țină situația sub control.

           — Astăzi vin elevii. Vor fi însoțiți de părinți? întreabă Lawrence.

    Amicul său clipește de câteva ori, tulburat. Încerca să-și revină, cele văzute în ultimele zile îl afectaseră mai mult decât și-ar fi dorit. Se gândise câteva momente, pentru a formula un răspuns cât mai concret.

         — Doar cei ce nu au împlinit optsprezece ani. Știți că va fi foarte greu să-i interogăm pe toți, nu? replică acesta, conștientizând numărul mare de persoane care trebuie interogate.

      Bernard se uitase la el ca la un nebun, încă se întreba cum cei doi au reușit să primească titlul pe care îl aveau. Erau pur și simplu neștiutori în domeniu. Oftase și își rezemase coatele pe biroul maro din încăpere, încercând să își adune calmul pentru a nu țipa la ei.

        — În acea școală sunt o mie de elevi. Este de la sine înțeles că nu îi vom interoga pe toți, doar colegii Aniei și cei cu care a avut conflicte. Am primit de la profesorii ei niște nume, care ne-ar putea fi de folos. Doar nu aveați impresia că vom lua fiecare elev pe rând.

     Tonul și felul în care o spusese îi acuza fățiș că nu sunt întregi la minte dacă se gândiseră la această variantă, ceea ce nu era chiar imposibil. Îi ținuse cât mai departe de anchetele cu adevărat complicate, oferindu-le mai mult spargeri, intrări prin efracție, bătăi care se lăsaseră cu victime, dar niciodată crime. Într-un fel, era lesne de înțeles că nu erau tocmai puși la curent cu ceea ce trebuiau să facă, dacă Bernard îi ținuse departe de toate acestea.

             — Am înțeles, vorbise cu greu fiul său, abținându-se să nu înceapă o ceartă.

       Îi era greu să își înțeleagă tatăl, căci nu avuseseră niciodată o legătură prea strânsă, așa cum și-a dorit mereu. Lawrence a încercat de fiecare dată să-i calce pe urme și să-l facă mândru, dar odată cu respingerea și răceală cu care îl trata, l-a făcut să se îndepărteze de acesta și să facă totul pe cont propriu. Astfel, dorințele sale s-au transformat în a vrea să-i demonstreze că poate mult mai mult decât crede el, relația lor devenind mai mult una profesională.

           — Să sperăm că declarațiile copiilor ne vor ajuta. În acest moment pistele care ne-ar putea ajuta să ducem la sfârșit cazul sunt inexistente, spuse îngândurat bărbatul cu ochi căprui.

      Nu aflaseră nimic de la părinți sau profesori, căci în mare parte discuțiile se învârteau în jurul inteligenței remarcabile ale adolescentei, dar și despre comportamentul schimbat al acesteia odată cu aflarea veștii că fusese acceptată în echipa teatru a liceului. Ultima parte le acorda suspiciuni, ar putea fi una dintre cauzele uciderii sale.

              — Cum ar fi ca unul dintre puștii cărora le vom lua declarațiile să fie criminalul sau criminala domnișoarei Jensen?

       Albert se gândise la asta încă de la început. Era înspăimântător, dar trebuiau să se aștepte la orice. Mai existaseră situații în care un copil la început de drum, cu viitorul în față își distruge orice șansă către un viitor reușit printr-o astfel de teribilă greșeală. O greșeală care nu ar putea fi vreodată ștearsă sau iertată.

              — Nu ar trebui să ne uimească, totul se duce de râpă din ce în ce mai mult.

         Răspunsul colegului său îi lăsase pe toți fără grai, adevărul dur din cuvintele sale nu putea să fie trecut cu vederea. Văzuseră atâtea, auziseră, dar încă sperau că lucrurile se vor îndrepta. Sperau și încercau prin munca lor să rezolve unele probleme, însă nu se opreau niciodată din a apărea din nou.

         — Oare cât de greu va fi să găsim vinovatul?

      Întrebarea lui Lawrence era în mințile tuturor din oraș, iar răspunsul nu era pe placul niciunuia dintre ei.