Cazul Elvirei - Publicată

Capitolul 7: Presupuneri și o urmărire

<< Lectură plăcută! >>

          — Ar putea ca ucigașul să fie unul dintre profesori sau chiar directorul.

     Prima presupunere este zisă de Lawrence, ce stătuse seara trecută cu Albert discutând, făcând presupuneri. După ceva timp deciseră că este foarte probabil ca directorul să fie făptașul.

       Aceștia se aflau într-o cafenea de lângă secție la ora stabilită, împărtășindu-și bănuielile. Albert reușise să ajungă la timp cu ajutorul partenerului său. Cei doi se refugiaseră în apartamentul lui Lawrence, fiind totuși puțin agitați. Deși erau detectivi de aproximativ doi ani, încă nu avuseseră un caz de care să fie responsabili. Câteva scandaluri mai sângeroase, niște spargeri ce s-au lăsat cu câțiva răniți, însă nicio crimă.

        — Așa s-ar putea explica și de ce a fost găsită la liceul la care învăța. Fata și-a dat seama de anumite greșeli acoperite, nereguli. Apoi, a făcut pe detectivul și nu s-a sfârșit bine, Albert continuă ideea colegului său, aceasta fiind cea mai plauzibilă presupunere.

    Bernard își întoarce privirea spre Elvira ce era îmbrăcată într-un pulover scurt alb, dar foarte călduros, pantaloni albi ce erau mulați pe corpul acesteia, ținuta fiind completată de cizmele verzi lungi, cu toc subțire ce ajungeau deasupra genunchiului, protejând-o de frigul ce se lăsase peste oraș.

           — Vom verifica cu atenție situația liceului și pe director, Bernard medită, ca apoi să o întrebe pe Elvira la ce s-a gândit.

      După discuția cu părinții săi, aceasta a reușit să se gândească la ceva cât mai realist cu putință, dar totodată care să se lege cu informațiile pe care le deținea, în număr mic, din păcate. Totuși, reușise să găsească un scenariu care să explice circumstanțele și motivele.

          — O crimă pasională. Un iubit gelos sau un băiat refuzat. S-au întâlnit în acea noapte, situația a degenerat, iar aceasta a fost omorâtă.

     Aceasta fusese ideea sa, își imaginase un obsedat gelos sau un tip refuzat ce se gândise că dacă nu va fi cu el, nu va fi cu nimeni altcineva. Cea mai nebună gândire pe care o poate avea cineva.

            — Bănuiești pe cineva? Atenția era pe fată, așteptând o pistă.

          — Nu am fost prietene pentru a ști, însă puteți vorbi cu prietenele sale. Ele s-ar putea să fie la curent cu lucrurile de genul ăsta.

     Conversația le fu întreruptă de telefonul lui Bernard ce suna insistent. ,,Un Volkswagen Touareg albastru a fost oprit când a vrut să iasă din țară, în mașină au fost găsite droguri ascunse, o armă și urme de sânge șterse neglijent. Ar putea avea legătura cu cazul fetei din liceu?" Bernard spune că vor ajunge cât mai repede, mulțumindu-i lui Dominic, un prieten, care lucra la frontieră.

            — Hai să mergem! Bernard se ridică, s-ar putea să avem o pistă.

    Cei doi detectivi se ridică alături de Elvira ce se îmbracă cu paltonul verde smarald, achitând plata pentru cele comandate, ca apoi să se îndrepte spre mașini.

      După aproape patru kilometri parcurși, Bernard primește un nou telefon.

      — Unde ești? A fugit! Adunarea, haideți, nu îl lăsați să ne scape! Două echipe, urmăriți Toyota roșie! Vocea prietenului său se auzea coordonându-i pe polițiști. A scăpat, incompetenții l-au pierdut din vedere! Se aude o înjurătură înfundată, ca apoi să continue: A ajuns pe Autostrada 401, puteți să îl urmăriți?

           — Suntem aproape, ce mașină este? Spune-mi numărul de înmatriculare!

      După ce i-au fost dictate cele întrebate, ceilalți au fost anunțați. Elvira care era singură în mașina sa, un Opel roșu, a mărit viteza, pornind spre autostradă. Iar, Albert și Lawrence ce erau în mașina celui din urmă, au mărit considerabil viteza.

     În frunte era Nixon Bernard, apoi cei doi colegi și Elvira. Echipajele de poliție o luaseră pe o rută ocolitoare încercând să le taie calea.

     În Toyota roșie, fugarul apăsa cu putere pe accelerație, vrând să iasă din oraș cât mai repede și liber.

       — Vezi că mai sunt trei mașini ce ne urmăresc.

    Pasagerul îl atenționă pe șofer, făcându-l să se încrunte. Uitându-se în oglinda retrovizoare văzu trei mașini, una de culoare roșie și două de culoare neagră, ce se apropiau periculos de mult de el.

             — Ăștia sunt polițiști? Răspunsul la întrebarea șoferului fusese o privire ce spunea ,,tu ești prost sau te prefaci?''.

         — Unde ne ducem, acum? Prietenul său se uita după mașinile de poliție, atunci când cele două echipaje le tăiaseră calea. Aceștia folosiseră un drum nu foarte cunoscut de șoferi, care le acordase un avantaj considerabil.

           — La secție, cred. Răspunsul nu era pe placul fugarului și nici al complicelui, însă era adevărul.