Cazul Elvirei - Publicată

Capitolul 1: Găsirea Cadavrului

     << Lawrence Nixon la media.
          Lectură plăcută! >>

         — Crezi că ar putea fi vorba despre o sinucidere?

       Întrebarea detectivului Albert Davis rămăsese fără răspuns o bună bucată de timp în care privirea partenerului său a zăbovit pe tăieturile adânci, din care se scurseseră șiruri de sânge, care pătaseră ninsoarea pusă zilele trecute. Când credea că nu va mai primi vreun răspuns, prietenul său îi răspunse.

            — Nu cred, în zonă nu s-a găsit vreo armă ascuțită, cu care ar fi putut să-și taie încheieturile și totodată, venele. Nici nu e posibil să se fi rănit în altă parte, căci nu s-a găsit nici o urmă de sânge în zonă și nu a nins atât de mult aseară, încât să le acopere. Este clar faptul că cineva a ucis-o și chiar în acest loc a făcut-o. Nu a fost mutată.

          Nixon Lawrence îi explică totul, ridicându-se la nivelul prietenului său. Înălțimea sa era una medie, însă compensa cu aspectul răvășitor și atitudinea. Cei doi nu semănau mai deloc, Lawrence avea ochii căprui, o culoare cafenie, în timp ce amicul său deținea un albastru marin, hipnotizant. Semănau la construcția fizică, destul de bună și culoarea părului, clasicul șaten. Însă, în ciuda diferențelor, amândoi posedau o frumusețe aparte și o relație de prietenie, încă din copilărie.

          Frigul lunii Februarie devenea din ce în ce mai pronunțat, iar orele dimineții determinau ca temperaturile să fie și mai scăzute. Tăcerea ce se lăsase între ei a fost spartă de glasul răgușit și controlat al detectivului cu ochi albaștrii.

            — Atunci, de ce liceul? Putea să fie oricare alt loc, de ce tocmai locul în care învăța? acesta puse întrebarea, mai nedumerit ca niciodată.

           Lawrence rămăsese pe gânduri câteva secunde, căci la această întrebare nu avea răspuns și nu știa cum ar putea să formuleze o frază care să explice situația. Una dintre întrebările ce trebuiau să primească un răspuns urgent, dacă vor să ajungă la un punct care să lege toate informațiile.

             — Chiar nu înțeleg, cum este cu generația asta? Ziua fug de la ore și vin noaptea să le facă, încearcă Davis să facă o glumă, pentru a-și relaxa puțin colegul.

          Semnul neaprobator al șatenului îi arăta că nu era tocmai o glumă prea bună și nici momentul să o facă, așa că se resemnase, pufnind, gândindu-se totuși cât de grele erau trezirile sale și cât de mult putea ura orele de matematică, fizică și orice însemna blestematele de cifre pe care nu le înțelesese vreodată și nici nu o va face.
    
        Pașii ce se auzeau din spatele lor și vocea ce o urmase, le atraseră atenția și îi determinase să se întoarcă spre persoana în cauză. Bernard Nixon, șeful echipei de criminalistică și totodată tatăl lui Lawrence se apropia de ei, dorind să afle dacă aveau noutăți și pentru a-i pune la curent cu noutățile.

            — Și? La ce concluzie ați ajuns? spuse acesta, trăgându-și mai bine pe el paltonul de culoare închisă.

          Bernard este un bărbat bine făcut, al cărui fiu îl moștenise întru-totul sau aproape totul. Existau unele conflicte între cei doi, doar din cauza părerilor complet diferite ale acestora în privința unor subiecte și acțiunile tânărului Nixon, ce nu erau pe placul seniorului.

            — Crimă, rostise fiul său cu o inflexiune abia observabilă în voce.

        Evita să vorbească prea mult, căci cuvintele prea multe nu aveau sens și nici rost în astfel de situații. Detectivul șef dăduse din cap, în semn că a înțeles și le oferise ultima informație pe care o aveau, momentan.

              — Laura a plecat să anunțe familia victimei, rostise încet, asemănător cu o șoaptă.

     Lucrurile de genul erau de fiecare dată cel mai greu de suportat. Persoanele pe care victima le lăsase în urma sa, erau de fiecare dată zguduite de vestea cumplită și de asta, cineva special trebuia să îi înștiințeze. În acel moment, Laura era persoana speciala. Un psiholog cu o experiență vastă în spate, avea de multe ori această parte din anchetă de care să fie responsabilă. Nu era deloc mai ușor pentru familie sau cunoștințe, dar încercau măcar, să aline câtuși de puțin suferința acestora.
    
            — Noi va trebui să interogăm colegii, cunoștințele, familia și să facem o listă cu posibilii suspecți, iar între timp așteptăm rezultatul autopsiei, replicase Albert, fiind conștient că următoarea perioadă va fi încărcată pentru toată lumea.

           — Atunci, hai să vorbim cu suspecții!

        Cuvintele lui Nixon Lawrence indicau începutul rezolvării cazului.