Căsătorie Din Obligație

Capitolul 12 - James

         O urmaresc pana dispare si ma uit la mama ei.

         — Nu ne pasa ca vreti nepoti acum, o facem copii cand o sa vrem. Si nimeni nu o sa va ajute, sa se inteleaga bine.

        Spun si privirea pe care mi-o arunca pot sa jur ca m-ar putea omora daca s-ar putea.

          — De unde stii tu ce vrea fata mea?

          — Mai multe decat vei stiu tu. Nu vreau sa va mai vad pe aici sau ca incercati sa o cautati, spun rece si ma ridic.

          — Crezi ca ma vei opri sa imi vad fiica?

          De data aceasta vorbeste tatal lui Merliah.

          — Da si am sa fac orice e nevoie ca sa dispareti din viata ei, ma rastesc la ei. Iesiti afara, acum!

          Spun tare si pleaca. Mama vine la mine si ma intreaba de ce am reactionat in modul acesta.

           — Vor sa profite de Liah, de aceea au venit aici. Au fost de acord ca ea sa marite cu mine ca ei faca bani dupa asta. Ca ea sa ii intretina, le spun si merg in camera.

           —  Ce le-ai spus? Ma intreaba si se apropie de mine.

           — Nimic cu care sa iti bati capusorul ala blond, zic si imi pun mainile pe talia ei si o trag mai aproape de mine.

           — James, spune cand ma apropii de ea mai mult.

           — Da? Intreb si ma apropii de gatul ei. Inspir mirosul ei si las un sarut.

            — Eu... spune si respira din ce in ce mai greu. Eu...

            — Spune, soptesc la urechea ei apoi ii plasez un sarut si dupa ea.

            — Vreau..., da sa spuna dar telefonul meu intrerupe momentul. Ma desprind de ea si merg la noptiera si apuc telefonul.

            — E de la firma, zic ma duc in dressing sa ma imbrac. Continua, spun cand ies din dressing.

            — Vorbim diseara, zice si vad o urma de tristete in ochii ei.

            — Mai poate astepta, ce voiai sa imi spui? Ma apropii de ea, dar face pun pas in spate.

            — Voiam o prajitura, dar numai conteaza.

           — Atat? Intreb si ea incuviinteaza. De care?

           — Ceva cu crema vanilie si capsuni, spune incet si isi lasa capul in jos.

           — Si de ce iti este frica sa spui?

           — E ca si cum as cere bani. Nu imi este prea comod sa cer.

           — Iubito, poti sa ceri ce vrei! Bani mei sunt si ai tai! Tot ce am e si al tau, bine?

           Aproba si ma apropii de ea lasandu-i un sarut pe frunte. Ies din casa si urma in masina indreptandu-ma spre firma.

          Nu asta voia sa imi spuna. Nu ii merge faza cu prajitura, dar sa zicem ca accept.

          Gandesc si dupa un timp opresc in fata firmei.

          Ma opresc in fata secretarei si se uita speriata la mine.

          — Domnule, am incercat sa o opresc. Nu a vrut sa asculte, zice si ma incrunt.

          — Cine?