~Jurnalul trecutului~

~Capitolul 5~prezent

Se pare că viața îți surâde atunci când orice urmă de speranță s a disipat, dar ce te faci atunci când ea te tulbură și te face să te simți euforic în același timp? Ei bine îți acorzi timp și spațiu așteptând cărarea spre poarta pe care poți evada...
Asta încerc să fac și eu însă lucrurile par în zadar, e ca o ceață ce s a prins doar de ochii mei, afectând doar simțurile mele. Ei bine... dacă viața vrea să joace murdar, eu am s-o împroșc cu noroi, atunci va vedea ea mizerie...
Și când ți se pare lumea mai frumoasă apare cineva și îți dovedește cât e de urâtă, iar încercările tale de a-i dovedi contrariul sunt zadarnice, așa că te dai bătut și accepți.. însă în adâncul inimii tale continui să vezi încă frumusețea. Acum încerc să înțeleg ce vor visele mele să-mi transmită, dar nu reușesc mare lucru pentru că-mi aduc aminte doar fărâme din ele. De-aș putea găsi un fir, poate că trăgând de el voi da peste papiotă. Deci m-am gândit să contactez un genealog pentru a-mi înfăptui arborele familiei mele în speranța că voi găsi o informație care m-ar ajuta cu deslușirea lor. Acum încerc să mă relaxez după o zi obositoare în care tot ce am făcut a fost să negociez contracte și să mă ocup de hârțogărie. Butonez telecomanda în încercarea de a găsi ceva interesant la televizor... dar ce să vezi? Nimic wow, aceleași emisiuni "standard" pe care le vezi în fiecare an și la care se mai adaugă un prezentator nou, un membru sau li se preschimbă numele... După 10 minute în care bineînțeles că nu am găsit ceva pe placul meu decid să fac puțină mișcare, așa că mă echipez cu un trening și pornesc spre parcul unde alerg de obicei. O iau mai întâi la pas încet și încerc să-mi găsesc un rimt dar mă ciocnesc de cineva.
-Scuze, nu te-am văzut..
-E în regulă, se mai întâmplă..
-Mie mi se întâmplă mult prea des, apropo sunt Lucas.
-Lettia..
-Încântat de cunoștință, ce te aduce pe aici?
-Mai ies din când în când să fac puțină mișcare. Tu?
-Eu am un proiect de finanțat și a trebuit să vin în oraș pentru câteva zile..
-Și proiectul tău presupune ciocniri prin parc?
-Nu în plan teoretic.
-Însă practic da,ai grijă că în modul ăsta nu vei mai surprinde frumusețea orașului.
Ciudat om, deși la drept vorbind e frumușel, ochii verzi, piept bine sculptat, acum nu vă gândiți că era la bustul gol însă i se observă mușchii prin bluza mulată pe care o purta, șolduri înguste prelungite cu picioare lungi, deși cred că are 1,80 nu-mi pot explica cum de ne-am lovit cap în cap...

După cum bine știți că am zis o voi vizita din nou pe Elsa, because e singura mea rudă rămasă în viață și sincer nu vreau să fiu străină și de ea... Așa că după programul meu super scurt și o învoire ușoară a Antoniei de la școală mă pregătesc să parchez mașina pe aleea din fața conacului. Cum era și de așteptat Puffy ne întâmpină, sărind treptele și ajungând direct în brațele Antoniei. În urma lui cu tot atât de mult entuziasm vine și Elsa.
-Ahh, dragele mele, ați și ajuns..
-Păi am eliberat puțin programul.
-Mulțumesc, haideți, doar nu aveți de gând să stați la ușă.
Mergem în bucătărie de unde Elisa ia coșul de picnic. Mergem câțiva kilometri până când ea întinde pătura și scoate sandvișuri cu ton și plăcinte cu brânză și multe alte delicatese pe care nu le mai enumăr să nu ți se lase apă în gură.
- Îți place conacul?
-Da, e foarte frumos.
-Atunci cred că vei fi încântată să afli că e moștenirea ta. El se transmite din generație în generație prin partea feminină și ar fi păcat să nu rămână în familie și cum eu și Henry nu am putut avea copii nu am cui altcuiva să-l las.
Înainte să i poată răspunde un bărbat ce îi se părea cunoscut se apropia încet de ele ,însă nu era singur, ținea de mână o fetiță în vârstă de 13 ani ,cu părul castaniu până la umeri ,ochii verzi cu o tentă de cafeniu și la fel de înaltă ca și fiica sa. Cu cât se apropia mai mult de ele cu atât își dădea seama de unde îi se părea așa cunoscut, e bărbatul cu care se ciocnise în parc. El o sărută pe Elisa pe obraz și apoi îi întinse mâna, ea i o apucă ezitant. Apoi Elisa făcu onorurile:
- Lettia,el este vecinul nostru Lucas și fiica lui,Beatrice .
- Tu ești nepoata Elisei?
- Vă cunoașteți?
-Ne am întâlnit întâmplător în parcul din Washington DC.
-Oh,atunci cred că va fi și mai interesant.
-Îhm...murmură și Lettia

După un picnic destul de reușit ne am întors la conac ,mirosul de mucegai și lemn vechi se resimțea mai puternic decât înainte, aveam impresia că de undeva se simțea și un miros de balegă și fân. E clar trebuie să merg la un oftamolog neapărat. Sunt așa de obosită încât nici să mă târască cineva până în baie și tot nu aș face duș. Se aude un pocnet în spate . Inima-mi începuse să bată cu viteza luminii. Mă întorc ușor și nu văd nimic. Când dau să deschid ușa de la dormitor descopăr că aceasta era deja deschisă, ciudat, nu observasem asta înainte. Mă așez pe pat și mă descalț când simt pe umăr o atingere, mă întorc dar nu e nimeni în cameră. Îmi continui chinuitoarea acțiune de a mă descalța și apoi mă las pe spate pe pat. Încremenesc când văd chipul care iese din tavan și toate cuvintele și țipetele îmi rămân în gât. Cum e posibil? Credeam că e mort. Bineînțeles că e mort și acum a venit să mă bântuie, nici acum nu-mi dă pace. Totuși e ceva schimbat la el. Are părul lung până la umeri, ochii săi sunt căprui nu verzi și are o cicatrice în formă de stea pe obrazul stâng.

°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°
Salut dragilor ,vreau să vă atrag atenția că uneori s ar putea să relatez acțiunea la persoana a treia în loc de persoana întâi așa că vă rog să treceți cu vederea sau să-mi atrageți atenția asupra acestei greșeli. Mulțumesc și spor la citit♡