Shikabane

Lupta

Am sărit în spate lovindu-mă de vagonul trenului. Monstrul s-a ridicat cu greu, adunandu-și mațele și inghesuindu-le înapoi prin despicătura stomacului. Poate se datorează lipsei mâncării sau a efortului făcut dar la vederea acelei cărni putrezite prin care viermii mișunau propriul meu stomac s-a revolt, vomitand tot ceea ce nu mâncasem. Copilul Shikabane fuge spre bărbat râzând ascuțit și fals. Îi prinde unul din picioare și trage cu putere spre stânga până ce piciorul acestuia se îndreptă însoțit de pocnitura oaselor, face același lucru și cu piciorul drept. Bărbatul își aruncă piciorele in fața de parcă ar fi un om ce incerca sa scape de amorțeala oaselor. Sare de câteva ori și unul din intestine ii iese afara.

Închid ochii pentru câteva secunde spunandu-mi că am văzut altele și mai rele decât acel Shikabane. Mă luptasem cu alții mai puternici, însă atunci aveam puterile acelea blestemate. Îmi deschid ochii și iau poziția de lupta, un picior in fața și greutatea pe cel din spate cu coasa îndreptată spre inamic.

Bărbatul sare din nou asupra mea și eu mă răsucesc lovindu-l cu piciorul în abdomen. Piciorul îmi rămâne blocat în despicătură mortului și îi simt mațele cum se freca de carnea mea, strângându-se in jurul gleznei. Am clipit des și speriată, neînțelegând cum de putea să facă asta. Doar nu era un Zeu Shikabane?!

"Ce dracu!" am țipat nervoasa și am încercat să-l lovesc cu coasa.

E mai rapid decât mine și mă prinde de celălalt picior. Își lăsă întrega greutate pe piciorul meu și mă prăbușesc. Cu un picior încă blocat în Shikabane și îngenuncheată imi aud oasele pârâind și tip de durere. Mațele i se strâng și mai tare in jurul gleznei și deja simt o amorțeala dureroasa. Strâng mai tare coasa și încerc să îl lovesc în cap însă se răsucește și automat mă face să-l urmez sărind într-un picior și strâmbându-mă de durere. Din cauza smuciturii bruște scap coasă și încerc să mă prind de ceva solid. Îmi înfig degetele în brațele monstrului, in acea carne intrată în descompunere și simt cum viermi îmi gâdilă buricele degetelor. Bărbatul mă prinde de brațe, imobilizându-mă și izbindu-mă de metalul dur al vagonului. Scap un geamăt de durere și-mi încolăcesc piciorul liber de piciorul monstrului. Îi simt mațele strângându-se puternic în jurul genunchiului și îmi aud oasele pocnind, îmi rupsese piciorul!  Avea să mă frângă toată in felul asta! Încerc să-mi mișc talpa in interiorul lui însă nu pot. Nervoasa și speriată că am să mor de mana acestui Shikabane, uitând cu totul de prezenta copilului, îmi smucesc brațele eliberandu-le și înfigându-le in stomacul bărbatului prin despicătura din abdomen. Spatele îmi pocnește de la întindere bruscă și simt cum mă frâng din cauza neobișnuitei cu o astfel de poziție. Un picior până la gleznă in stomacul monstrului, unul încrucișat de piciorul lui, cu spatele lipit de piciorul din interiorul Shikabanelui și cu mâinile întinse la maxim pentru a putea ajunge la inima lui.  Simt cum mațele i se lipesc de mâinile mele și presiunea exercitata asupra oaselor mele mă face să țip. Strângea atat de tare încât credeam că o să mi se desprindă mâna. Țip cat de tare pot și încerc să-mi mișc mâinile. Shikabanele râde în timp ce mațele de pe picior mi se încolăcesc in jurul feței, in jurul gurii deschise înăbușindu-mi țipătul. Speriată mă forțez și mai mult și până la urmă ajung la inima creaturii. Din cauza durerii am muscat cu putere din mațul ce mă sugruma simțind sângele negricios și vâscos al Shikabanelui cum mi se revarsă în gură. Odată ce-mi înfig degetele în inima putredă și mânată de răzbunare strânsoare se slăbește. Bate pentru ultima data înainte să o sfărâm și acea pulsație îmi arde pielea făcându-ma sa tip de durere. Cad odată cu leșul bărbatului și scuip sângele putred, dar o data ce limba mi se plimbă prin gură împrăștiind gustul oribil de sânge putrezit, ceva mai oribil decât un ou stricat și apă stătută, vomit.

Cu greu îmi eliberez membrele de strânsoare intestinelor și îmi privesc tristă genunchiul care începea să se înnegrească. Mă las pe burtă, târându-mă până la coasă. O prind și rămân cu mana pe mânerul ei, lipită de pământul pietros. Nu vad acel copil   Shikabane, dar prezența lui încă se simte: densă, tristă și mânioasă. Acum parcă îmi era doar de aura blondului, acea copilărie distrusă după care te făcea să tânjești deși, in mod sigur, nu a fost cea mai buna perioada a vieții tale.

Sleită de puteri nici nu mă pot împotrivi când coasa îmi este smulsă din mână. Nu trebuie să-mi deschid ochii că sa știu că acel copil mi-o furase. Oftez și mă forțez să mă întorc pe spate, deși pielea de pe mâini îmi era arsă. Durere era agonizantă, îmi vâjâiau urechile și și lumea se învârtea cu mine, nu-mi puteam ține ochii deschiși și mă simțeam străină în propriu corp. Unde e Louis când am nevoie de el?  Îl aud vag pe copil râzând înainte să simt o împunsătură în abdomen și focul să-mi învăluie mijlocul. Ardeam toată sau doar acolo? Scot niște scâncete înfundate și-mi mușc buza. Începeam să amorțesc și în mintea mea se învârteau toate dățile în care desenasem pentagrame in aer, pe pământ, pe obiecte, pe propriul corp. Și parcă lovită brusc de o revelație, îmi amintesc de pentagrama din dreptul inimii. Nu știu de unde găsisem puterea să-mi ridic mana si sa o așez acolo pe sub decolteul rochiei, dar cert e că încă era acolo, arzând parcă de nerăbdare. Și pentru a nu știu câtă oara îmi scrijelesc pielea cu unghia in dreptul inimii, atât de repede încât strălucirea brusca a pentagramei mă face să-mi strâng ochii deja închiși. Și zâmbesc când valul de energie mă învăluie ca o mantie protectoare, deși zâmbetul îmi piere brusc când aura nu mi se divide și simt întunericul cum mă înghite.

Poate că nu existase niciodată Zeul capabil să-și separă aură, ci doar o proastă care se credea specială. Poate că eram doar eu, îmbătată de libertatea crimei care nu-și dădea seama că cealaltă copie a mea nu eram într-adevăr eu.

Cynthia cea veselă sau Daisy care prindea rădăcini în interiorul meu?