Războiul ne desparte -fanfic-

2

Ne-am împărțit în mai multe grupe, eu fiind cu: Hinata, Sai, Shino, Lee, Kiba, Temari.

-      Credeți că o să sfârșim pe câmpul de luptă?, spune Hinata puțin confuză.

-      În niciun caz, cel puțin nu voi.

Le zâmbesc tuturor încurajator. Dar cad pe gânduri.. Oare ce face acum Naruto? Este bine? Cum merge antrenamentul? Oare el se gândește la mine? Dar Sasuke unde este acum? Oare o să mă lupt cu el? Ce am să-i spun oare dacă am să-l întâlnesc?

-      Atenție!

Cineva a aruncat un kunai explosiv care a trecut prin fața mea, dar am fost prea concentrată pe gândurile mele. Nu am timp să mă feresc. Mă arunc din copac, punându-mi mâinile în formă de „x”, pentru a cădea pe ele. Îmi închid ochii. Când îi deschid, realizez că Sai m-a salvat. Urăsc acest sentiment.

-      Lasă-mă jos.

Sai, confuz, mă lasă jos.

-      Dar ce-am greșit?

-      Scuze, dar vroiam să mă descurc singură.

-      Nu poți să faci asta cât timp te gândești la Naruto și Sasuke, nu la Război.

-      Îmi cer scuze, Sai.

Mă îndepărtez de el, îndreptându-mă spre ceilalți. Ne ajunge și el din urmă. Ne uităm după inamic. Aveam o presimțire că e cineva puternic. Mai aruncă niște bombe, pentru a face ceață. Temari cu evantaiul ei a înlăturat toată ceața.

-      I..itachi?

Rămân nemișcată. Privirea mea se lipește de a lui. Nu mă pot uita în altă parte. Sunt șocată.

-      Nu credeam că am să mă lupt cu tine, Sakura.

Din spatele lui Itachi apare Deidara. Nu știu ce să fac. Știam că nu o să reușim să-i învingem. Dar nu pot să-i las baltă. Cred că am să fug după ajutoare. O iau la fugă cât mai departe de acel loc, să caut ajutoare.

-      Se pare că prietena voastră v-a părăsit, spune Itachi zâmbind.

-      Sakura..

Nu m-am uitat în spate. Am început să respir greu. Eram atât de panicată. O explozie se aude din depărtare. O explozie ce îmi taie suflarea pentru câteva secunde. Mă opresc. Amintirile dinainte să pornim îmi ard inima. Vocea lui Sai îmi cutremură mintea..

-      Am să te protejez până la moarte. Doar suntem prieteni.

Mă întorc înapoi, hotărâtă să mor protejându-mi prietenii, și sperând că nu e prea târziu. Ajung acolo. Cad în genunchi și încep să plâng. Se pare că era prea târziu..

Sai îmi atinge mâna.

-      Suntem în regulă.. dar inamicii sunt încă aici. Nu e prea târziu..

-      Deci te-ai întors, Sakura.

Deidara, doar puțin zgâriat pe față, împreună cu Itachi, la fel și el, puțin zgâriat, se îndreaptă spre mine, calmi.

-      Suntem prea puternici, ai să mori oricum.

-      Nu mă subestima.

Arunc niște ace, Deidara evitându-le fără măcar să se chinuie. Am înaintat în viteză spre ei, cu un kunai la spate.