Power and attitude.

Capitolul 6.

Ian P.O.V

Am plecat lasand-o singura,  in carcera am fost sa-l vizitez pe tradatorul meu, omul asta, bastardul asta care imi e frate vitreg a indraznit sa faca asa ceva... Dar nu il mai crut, de indata ce o sa rup legatura lor el o sa moara, totusi o sa fiu bland, va fi o moarte rapida, ofer tratament special rudelor... ma umplu de optimism cand il vad inconstient si in lanturile pivnitei mucegaite. Dupa o intalnire rapida cu restul haitei ma intorc la micuta mea Ella. Intru in camera si ea e acolo, doarme ca un ingeras, atat de blanda si inocenta, nu pot sa cred ca exista posibilitatea de a o pierde, nu, nu voi lasa sa se intample asta. Ma asez langa ea si dupa un timp o vad foindu-se si stramband incet din nas..

- Speram sa te gasesc aici, spun intinzandu-ma

- Mmm, imi simti lipsa deja?

- Nu ti-o lua in cap. Doar ca ma simt mai in siguranta cu tine chiar daca nu ar trebui

- Ba ar trebui pitico, doar cu mine esti in siguranta... ma incrunt si ii vorbesc cu o voce serioasa.

-Vrei sa iti reamintesc ca daca nu erai tu in viata mea nu se intampla toate astea ?

Nu spun nimic, pur si simplu ii zambesc stramb si apoi schimb subiectul...

- E 4 dimineata... Iti e foame. Sau ai vrea sa faci alt ceva?

- Vreau o cafea , nimic mai mult.

- Ok, asteapta aici... Ies din camera si ma intorc cu o cafea dupa cateva minute, o gasesc stand in capul oaselor si uitandu-se prin camera...

- Tine... spun si ii dau cafeaua apoi ma asez iar langa ea

- Multumesc...de ce ai schimbat subiectul?

- Ce subiect? Fac eu pe nestiutorul...

- Sti prea bine despre ce vorbesc

- Pentru ca ai dreptate, e doar vina mea ca esti aici in situatia asta...

- Si ai preferat sa taci? De ce?

- Sa spunem ca dispretul tau m-ar putea distruge...

O privesc in ochi si ii spun sincer...Ea nu raspunde, doar imi evita privirea alarmata pe care o afisez cand se ridica de pe pat...

- Ce faci? Unde te duci? Pleci? De ce pleci? Ti-am facut ceva? Iarta-ma... te rog, lasa-ma sa-ti explic, orice ar fi pot explica...

Vorbea pur si simplu panica din mine, atat de frica imi era sa o pierd.

- Nu plec.. Cel putin nu inca . spun mergand spre fereastra

- Atunci ce faci? Intreb si ma ridic pentru a merge in spatele ei

- Doar privesc, ma gandesc.. Cand o sa pot sau cand o sa putem pleca de aici?

Cuvintele ei ma dor pana in adancul sufletului... ii raspund ragusit si trist

- Niciodata... aici e haita mea, nu. Sa putem pleca din orasul asta niciodata mai mult de 3- 4 luni...

- Nu vreau sa stam aici .. cel putin nu intotdeauna..

Nu ii mai spun nimic, nu as avea ce...

Imi infasor bratele in jurul taliei ei si apoi imi las capul pe umarul sau...

Spre sa spuna ceva, desi stiu ca tot degeaba ar fi, deja ma ranit prea mult spunandu-mi ca vrea sa plece...

- Spune-mi te rog ca o sa fie totul bine..

- O sa  fie, ai incredere in mine...

- Sper.. Pai ce mai asteptam ? De ce stam in casa acum ?