Totul se termină cu noi ||| F.F

4.

Imi sterg o lacrima de la ochii...

Simt mana cuiva pe umărul meu. Ma întorc si o vad pe Bianca.

Ma ridic si vreau sa plec.
Dar vine dupa mine.

--Stai...--spune si ma ia de mana. --am auzit tot...E fratele vostru? Cristi de ce nu stie de el...

--E o poveste lunga.

--Am timp...hai înăuntru, si-mi povestești.

--Nu...nu vreau sa afle toti...

--Dar imi spui doar mie..la mine in camera...

Spune ai ma trage înăuntru.

--Nu...prefer sa nu..

--Spune-mi. Nu spun nimănui.

--Promti?

--Da. Promit. Dar spune-mi...

spune si ma trage de mana înăuntru. Dar eu stau pe loc.

--Cum imi spui daca nu intri?

--Scuze e greu sa vorbesc despre el...imi lipsește asa mult..

--Pai...daca spui cuiva o sa iti iei o piatră de pe suflet...te vei simti mai bine.

--Spui tu?

--Da..haide!

Spune si ma trage iar de mana.

--Nu pot..scuze...e greu sa spun cuiva...

--Eu chiar vreau sa te ascut, sunt  curioasă. Si te va ajuta si pe tine.

--Ok ok..

Observ cum cei din casa se uitau la noi.

Ma trage de mana sperând să intru acum.

--Nu te inteleg. Spui ca vrei sa-mi spui dar nu vrei sa intri.

--Inima imi spune sa intru dar capul nu...

--Asculta-ti inima.

Ma uit cateva secunde in ochii ei si fac un pas înăuntru.

Zâmbete si ma ia de mana.

Ma trage dupa ea pana sus, in camera ei.

Inchide usa si ma asez pe pat.

Apoi ea în fata mea.

--Spune-mi.

--Pai...ar trebui sa încep cu inceputul,nu?

--Da.

--Jeffrey e fratele meu, ma rog al nostru. Cumde Cristi nu stie de el? Pai e o poveste lungă in spate. Dupa cativa ani de cand ne-am nascut noi, Jeffrey s-a îmbolnăvit. A fost in coma la spital cateva luni bune. Dupa multe operati, doctorul a spus ca pentru a fi salvat ar trebui sa-i doneze cineva ceva molecule care l-ar fi ajutat. Mama a ales sa donez eu, pe Cristi deja il simpatiza. I-am donat, mai era putin sa-l slavez dar... nu am reusit. A fost vina mea. Mama atunci a inceput sa ma urască pentru asta. Tata imi lua apărarea pana s-a ajuns la divorț. Am rămas cu mama, unde ea ne bagandu-ma in seama si dandui atenție doar lui Cristi am inceput sa ma urăsc. Cristi a uitat de Jeffrey, era prea mic sa-si-l amintească. Plus ca el nu prea a petrecut timp cu Jeffrey. Eu in schimb ma jucam mult cu el. Nu-mi aminteasc bine de el dar stiu ca a fost real. Cand  aveam 10 - 11 ani am inceput sa fiu cum sunt acum. Si tot atunci tata a fost sa ne vada si mama era  de fata si tata mi-a adus o poza de familie din dormitorul mamei. Lipsea o persoana. Eram eu, Cristi , tata si mama. Mai era o persona dar fata ii era ruptă . Am întrebat atunci "Mama de ce l-ai mazgalit pe Jeffrey? Si unde e?" Mama se uita urat la mine Cristi confuz iar tata mi-a spus "Ti-l amintesti?" Mama a spus sa tacem. Ma gândesc pt ca Cristi era de fata. Dar m-am intalnit cu tata cu câteva zile dupa si mi-a zis tot.  Si mi-a dat partea lipsă din poza. Am inteles ca mama ma uraste, iar Cristi cand am ajuns acasă m-a intrebat ce mi-a zis tata si nu am vrut sa-i spun si a inceput sa ma urască, plus ca tata mi-a zis ca mama ii spunea minciuni despre mine. Nu am mai putut sta cu Cristi in camera asa ca am luat cheia din camera mamei si am intrat in camera lui Jeffrey. M-am mutat acolo. Aia a fost noua mea cameră. Acolo am găsit multe lucruri de ale lui dar jacheta asta mi-a sărit in ochi. Asta o port zilnic de atunci. Nu vreau sa o pierd. Si de atunci mi-am inchis inima. Cu tata am păstrat legatura. Cristi nu. Si cam asa mi-a fost viata. Zilinc ma simt vinovat. Nu am cum sa fiu fericit un moment. Nu pot...

Eu mi-am dat de ceva timp drumul la lacrimi, dar nu mi-am dat seama ca si Bianca plângea.

Ii sterg o lacrima si ea ma îmbrățișează.

--Imi pare rau. --spune ea.

--nu e vina ta...e a mea..

--Nu e vina ta, tu ai facut orice sa-l salvezi. Iti promit ca voi fi alături de tine. Poti avea incredere in mine.

--azi s au facut 15 ani de cand e mort..

Ma îmbrățișează strâns.

Cuvintele ei si îmbrățișarea ei m-au facut sa ma simt putin mai bine...