Totul se termină cu noi ||| F.F

6.

Perspectiva lui Vlad.

Ma trezesc dintr-un cosmar oribil. Ma uit la ceas 3:54? Dar eu m-am culcat la 5...s-o fi derutat ceasul...

Ma uit in stânga si dreapta Bianca nu mai era langa mine.

Vad cum pe sub usa intră fum.

Ies din cameră, pe jos erau doar vapori. Am ciudat.

Aud o voce cunoscuta strigandu-ma.

--Vlad, Vlad aici sunt!

Ma uit in jurul meu, nimic.

--Vlad... jos pe scări.

Ma duc catre scări si cobor una cate una.

Jos la capăt e Cristi?

Ii pun mana pe umar.

--Cristi tu esti?

Se intoarce cu fata spre mine.

Nu e Cristi e JEFFREY?

--Jeffrey? Tu esti?

--Jeffrey in persoană.

Il îmbrățișez, acest moment nu as vrea sa se termine.

--Nu pot sa cred...cum?

--E o poveste lunga, conteaza ca sunt aici.

--Te muti cu mine, mama si Cristi? Sau cu tata? Daca te muti cu noi împărțim camera.

--Vlad, usor, nu ma mut...

--Atunci unde vei sta?

--Eu nu rămân, trebuie sa ma duc inapoi. Am venit sa iti spun sa nu te mai simti prost datorita mie. Nu datorita tie am murit.

--Cum... te vad viu...

--Eu voi rămâne mereu mort,Vlad trăieste-ti viata! Nu te mai simti vinovat! Nu esti. Nu e vina ta ca moleculele nu au ajuns la timp in corpul meu. Nu sunt supărat pe tine! Sunt mereu aici cu tine, chiar daca tu nu ma vezi.

--Jeffrey nu pleca te rog, am nevoie de tine.

--Imi poti da te rog jacheta? Sa am ceva de la tine. Tu ai camera mea..si daca te uiti in dulap, jos va fi o cutie cu lucruri de ale mele.

Ii dau jacheta.

--Acum...trebuie sa plec...

--Jeffrey. Nu pleca trebuie sa ramâi!

Il mai îmbrățișez o data si cand ii dau drumul dispare..

▪•▪•▪

Tresar speriat.

A fost un vis.. totusi... sa-l vad iar pe Jeffrey a fost minunat.
Părea asa real...

Ma uit pe scaunul unde mi-am lasat jacheta. Nu mai e acolo...

Ma ridic din pat si ma uit mai bine. Tot nu e acolo.

--Jeffrey...e mana ta aici?

Nu-mi raspunde nimeni. Ce sa vezi.

Aud usa cum se deschide.

Ma întorc si o vad pe Bianca intrând.

--Neata!--imi spune ea.

Ma asez pe pat.

--Neata...

Ma uit la ceas  15:32.

--Esti bine?--ma intreaba ea.

--Da dar...

--Dar?

--Stii unde e jacheta mea?

--Nu e pe... nu stiu. Nu avea cum sa o ia cineva, aseară camera a fost închisă cu cheia.

Zambesc usurat.

--Dar totusi unde e?

--Greu de crezut dar preupun ca e la Jeffrey, adica aseară am pus-o pe sacun, l-am visat sj m-a rugat sa i-o dau ca sa aiba ceva de la mine si acum nu mai e.

--Nu stiu ce sa zic...

--Ma rog, sa-l sun pe tata sa il intreb unde vrea sa ne întâlnim. Ma duc cu el in cimitir.

Imi iau telefonul si il sun

~Convorbire telefonică~

Eu: Hei tata..

Tata: stiu de ce m-ai sunat, ne întâlnim la 16 in parcul de langa scoala ta?

Eu: Bine, ne vedem acolo.

~Convorbire încheiată~

--Vrei sa vin cu tine?

--Nu. Ma descurc.

--Bine, ai grija de tine.

*In parc*

Il zăresc pe tata pe o bancă.

--Hei tata...

Se ridica si ma ia in brate.

--Unde iti e jacheta?--Spune el pe un ton ironic.

--Nu o mai găsesc...

Ma gândesc, daca as fi refuzat sa i-o dau in vis...acum ar fi acolo?

--Mergem?...

Dau dim cap aproband.

*Peste jumătate de ora*

--Cauta "Jeffrey Muntenau"...

--Stiam si eu ce trebuie sa caut.

Imi sare in ochii inițialele J M.

Ma duc la ea si scria Jeffrey Muntenau.

Langa ea mai erau vreo 2 femei, habar n-am cine-s

Ma duc la tata.

--Ma gasit-o, dar cumde nu mai stii unde e?

--Stiam prin ce zona e, dar nu stiam sigur nu am mai fost de ani buni.

--Le cunoscuti pe femeile alea?

--Daca iti spun ceva nu le baga în seamă.

Aprinde doua lumânări.

Imi da una in mâna.

Le punem langa.

--Odihnește-te in pace, Jeffrey!