***

23 0 0
                                    

Simţeam respiraţia caldă cum îmi gâdila gâtul, simţeam fiori reci pe tot spatele, corpul meu nu făcea decât să dorească mai mult. Mâinile lui coborau uşor pe spatele meu şi odata ajunse pe posterirul meu obraznic părea ca timpul a stat în loc. Voiam asta, îmi doream asta atât de tare, nu mă aşteptam la astfel de reacţii din partea mea, dar se pare că acest foc mocnea de prea mult timp şi cu siguranţă, nici potopul biblic nu putea stinge ce era acum între noi. Mâinile sale au alunecat sub rochia mea dantelată şi cu mare grija o făcură să dispară in bezna camerei. Dintr-o data jocul nu îmi mai părea corect, cu siguranţă nu eram eu cea care va rămâne prima făra apărare , aveam să schimb cu totul acest joc. L-am apucat cu grija de marginea tricoului şi fără ai oferii posibilitatea de a reacţiona l-am aruncat cât colo. Nu aveam să pierd timp cu formalităţile, pentru prima dată nu voiam decât să trăiesc clipa, să nu mai existe acel viitor de incertitudini. în scurt timp abii am rămas fără haine, moment în care pentru prima dată în acea seară începusem să ma simt jenată, nu eram perfectă, stiam asta din totdeauna dar privirea lui doritoare nu facea decât să încuie toate acele îndoieli in cel mai adânc  dulap din beci . Simţeam cum gura sa fierbinte imi atinge sânii  în timp ce mâinile sale imi strangeau cu forţă posteriorul, mâna lui cobora periculos de aproape de acel punct care avea să ma facă să pierd cu totul controlul....nu puteam face asta acum, nu o mai puteam face asta deloc ....aveam să renunţ la asta pentru totdeauna, aveam să renunţ la tot ce mi-a transformat viaţa în agonie şi extaz.

Lost-Iubire NebunăWhere stories live. Discover now