Lost-Iubire Nebună

3

-Ce ai zis măi?

-Că facem autostopul!

-Da, da, să crezi tu!

-Păi şi ce vrei să facem, mai avem o groază de mers.

-Mergem pe jos!

-17 km?

-Da ce are, ajungem până la noapte, oricum nu prea trec maşini!

-Băi, ai probleme, nu avem cum.

-Da bine, cum spui tu! începe şi mergi că mai bine aşa decât să stăm pe loc.Dacă vine vreo maşină facem semn.

-offf, ok! da tu imi cari ghiozdanul!

-hmm, ok.

Am început să mergem prin caldura dogoritoare a amiezii, nu stiu ce mă enerva mai tare picătura aia enervantă de transpiraţie ce îmi aluneca pe spate sau firele enervante de păr ce tot se lipeau de faţa mea. Avea să fie un drum cu adevărat lung şi cum Andy nu se mai oprea din bombănit sunt convinsă că până la finalul călătoriei noastre voi începe să blestem ca am venit aici si că vreau acasă. Drumul era de-a dreptul pustiu, acoperit de o şosea pavată cu pietriş, tipic românesc. Marginea drumului era delimitată de un mic şanţ în spatele căruia se aflau tufişuri minunat tunse sub forma de animale, mda...glumesc tot în românia ne aflăm, după micul şanţ se aflau boscheţi gigantici din care te poţi aştepta să sară oricând o vulpe turbată, sau un şarpe veninos...sau şi mai rău un boschetar violent care trage dintr-o pungă cu prelandez. Toate aceste  întâmplări aveau 60% şanse să se întâmple.  

-După ce că suntem blocate naibii în pustietatea asta tu stai şi visezi la stele şi nu mă bagi în seama.

-Doamne, da te ascultam! Glumesc, nici nu mi-am dat seama că vorbeşte.

-Aaa, da? ce am zis?

-ĂĂĂ...Păăăi, ai zis .....că e cald!?

-Mda, nici pe departe ! 

-Scuze, e de la căldură, cred că deja am insolaţie. 

-Mda... clar. eu mor de sete, cred că sunt dezhidratată în gradul  unu.

- Da păi eu nu, da tot vreau să ajugem. Mănâncă nişte iarbă, am auzit ca ajuntă, şi dacă nu are destulă poate ai noroc şi are pe ea puţin pipi de câine.

-Auzi aminteşte-mi te rog unde naiba te-am găsit.

-La magazinul cu genii, desigur!

-Da clar, şi cum tu nu te încadrai te-am luat moca...îmi amintesc.

-Ce măgăriţă!

-Ai cerut-o!

-Cu cine tot vorbeşti prin mesaje?

-Cu Gery.Îi povestesc ce noroc am să rămân în pustietate cu cea mai stresantă prietenă pe care o am.

-Aa...şi el ce zice?

-Că cunoaşte şi el, a zis să vă facem lipeala.

Discuţia a fost întreruptă de un zgomot de acceleraţie şi în faţa noastră a apărut o decapotabilă roşie din care se auzea muzică rock la maxim. Înăuntru erau doi tipi înaţi blonzi cu ochi albaştri care ne zâmbeau cu dantura lor perfecta. La naiba, nu! Decapotabila era o dacia veche , acceleratul era o frână la vederea asfaltului peticit si rock-ul ăla nu era decât o manea a lui Salam. Cei care ne zâmbeau erau doi băieţi ce păreau puţin mai mari ca noi, aveau gâturi dubios de lungi şi unul din ei avea o aluniţă enervantă pe frunte. celălalt era draguţel, dar cu siguranţă aveau faţă de criminali în serie.