Lost-Iubire Nebună

1

Am trăit o viaţă în bucla mea de sticlă. Clişeu...hai să nu o numesc aşa. Am trăit o viaţă in buncărul meu cu cărţi încercând să ignor sfaturile adulţilor din jurul meu care considerau mai adegvat vârstei mele ieşitul în lume şi comunicarea cu alte persoane , decât visatul cu ochii deschişi la personaje din cărţi care duc vieţi intense şi pline de evenimente , cu totul diferite de propriami viaţă. Până la vârsta de 17 ani ajunsesem să cunosc toate romanele şi cuplurile romantice  din toate operele scrise în ultimii 20 de ani. Până la urmă cine mă putea judeca, în afara problemelor de comunicare cauzate de  anii în care am ocolit prezenţa adolescenţilor încărcaţi de hormoni si plini de drame în care cu siguranţă nu credeam la fel de mult ca în cărţile mele, nu am pierdut nimic. Nu zic că nu aveam şi eu prieteni, Doamne fereşte, nimic nu uram mai mult decât o zi la liceu în care să nu pot sta cu nimeni, dar cu siguranţă daca aveai să mă întrebi ce aş face intr-un weekend perfect de vară , cu o temperatură numai bună de bălăcit la pişcină cu prietenii, nu as fii ezitat nici un minut să spun că aş prefera să stau acasă cu o carte buna. Asta eram eu. Nu mă aşteptam vreodată să se schimbe ceva, visam cu ochii deschişi la acele poveşti perfecte de dragoste în care finalul nu aduce decât fericire şi iubire, nebănuind că nimic din ce înseamnă dragostea nu aveam să aflu cu adevărat din cărţi. Vreau să cred că şi ele au folosit la ceva....cum ar fii toate acele sfaturi tâmpite pe care reuşeam să le dau prietenelor mele în cazul vreunei despărţiri sau mai ştiu eu, deşi experienţa mea era departe de a putea fii în măsură să mă exprim. Deci să zicem că am stabilit...dragostea descoperită în cărţi de cele mai multe ori nu este şi cea pe care o întâlnim şi în propria viaţă şi totuşi cer prea mult când îmi doresc  ca măcar povestea mea să nu apară la 50 de ani când probabil toţi preoţii şi rudele din oraş mă vor convinge să merg la mănăstire daca tot am rămas fată bătrână şi fără speranţă!?