𝐈𝐦𝐩𝐚𝐫 || 𝑪𝒉𝒂𝒏𝒈𝑳𝒊𝒙

ℭ𝔞𝔭𝔦𝔱𝔬𝔩𝔲𝔩 1 - 𝘼𝙛𝙡𝙖𝙧𝙚𝙖

3 Septembrie 2019

Un război între Regele Lună și Regele Soare a izbucnit în momentul revoltării de care poporul a dat dovadă, fiind indignați de faptul că aceștia continuau să se ciondănească având în vedere că amândoi aveau supremație asupra cerului, însă nu le ajungea doar atât. Fiecare dintre ei își dorea mai mult, mult mai mult, chiar și partea celuilalt dacă era posibil. Asta a creat furtuni și a distrus tot ceea ce oamenii au construit pe umilul lor Pământ, reducându-i la resurse considerate inexistente pentru milioanele de guri ce trebuiau hrănite.

Așa a apărut fiul Regelui Lună. A renăscut din valurile înspumate ale mării, acum fiind la conducerea umanității. La început părea o binecuvântare, acesta ajuta la reducerea dezastrelor în urma conflictelor ce aveau loc între cei doi Regi, oamenii începând să se repună pe picioare câte puțin.

Părea o minune, un dar de la Regele Lună pentru umilii lui supuși. Însă așa cum ne așteptam, nu a durat mult. Nu suficient de mult.

Temperamentul fiului era extrem de rigid și vulcanic, atât de bipolar încât crea reflux în miezul zilei. Se enerva mult prea ușor și mult prea greu îi puteai intra în grații, dacă nu îi îndeplineai dorințele de "Prinț Binecuvântat" —așa cum se poreclise el însuși într-un extaz absolut ridicol și de un narcisism major—, putea distruge tot ce se crease pe Pământ în căteva clipe. Era atât de.. atât de..

  –Poți să nu mai trândăvești în fotoliul ăla mâncat de molii și să îmi aduci ceaiul verde pe care l-am cerut? îl întrerupe nonșalant din scris cel de lângă el.

Enervant. Da, ăsta era cuvântul pe care îl căuta. Atât, dar atât, atât atât de enervant.

Brunetul stătea tolănit pe, culmea, tot un fotoliu "mâncat de molii" de o culoare verde brotăcel, cu un picior pe unul dintre cotierele chinuite ale vechiului obiect de mobilier. Cu un braț după cap se juca plictisit cu propria falcă, trâgănd de ea ca și cum ar fi un jeleu iar cu celălalt picior ce atârna pe jos 'mătura' covorul, asta provocând particulele de praf să izbucnească afară din materialul des și învechit.

  –Alo? Vorbesc cu pereții? dă cu o față parcă scârbită din cap, făcând un gest din mâna care însemna "ce naiba mai aștepți?".

  –Pentru numele Domnului, tu chiar nu ai puțin respect pentru ceilalți și hobby-urile lor? mârâie șatenul, lăsând enervat pixul între paginile caietului pe care îl închide parcă în dușmănie.

  –Hobby? Hyunjin, petreci mai mult timp cu caietul acela decât petrec eu în fața oglinzii dimineața. Iar asta înseamnă cu adevărat ceva. Scriitor ambulant.. bolborosește în timp ce se ferește de caietul ce zbura pe aceeași direcție unde își avea șederea și capul lui. Drept "răzbunare" ia paharul plin cu apă de lângă el, făcând cu ajutorul degetelor câțiva picuri de apă să plutească în aer; după care în ochii negri ai șatenului.

  –Drace, Changbin.. se vaită în timp ce se apasă pe pleoape pentru a reduce din usturime, deschizându-și ochii și clipind în mod repetat.

  –Așa ziceam și eu. Acum mișcă-te mai repede. îi ordonă "prințul" acestuia, verdele din ochii lui parcă devenind și mai intens decât era în mod normal.

Oare de ce a făcut natura un om așa de întunecat atât fizic cât și sufletește cu niște ochi atât de deschiși..? Pentru că în întuneric mereu va exista lumină, așa cum în răutatea lui există bunătate. Acea bunătate ascunsă în adâcul adâncului ce stătea pe fundul sufletului lui era considerată de către deținător o slăbiciune prea semnificativă pentru a fi arătată lumii crude de după porțile castelului. Sau chiar din acesta.